SUA au făcut o excepţie pentru Bulgaria privind sancţiunile împotriva Lukoil

Grupul Lukoil din Bulgaria a primit permisiunea de continuare a activităţii din partea Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei al SUA. Anunţul a fost făcut pe Facebook de ministrul bulgar al justiţiei, Gheorghi Gheorghiev, care a adăugat: „Acesta este rezultatul cooperării active dintre guvernul bulgar şi autorităţile americane şi al dialogului intens pe care l-am avut în ultimele câteva săptămâni, pentru care suntem recunoscători. Reformele adoptate pentru garantarea gestionării fluxurilor financiare ale grupului de companii, prin extinderea competenţelor administratorului comercial special din partea parlamentului, au fost importante pentru acest proces. Actul guvernului american permite societăţilor să-şi continue activitatea, iar toate persoanele fizice şi juridice din Bulgaria pot efectua operaţiuni comerciale şi tranzacţii cu Lukoil Neftohim Burgas SA şi Lukoil Bulgaria SA, Lukoil Aviation Bulgaria EOOD, Lukoil Bulgaria Bunker EOOD şi filialele lor, inclusiv plăţi conform contractelor existente şi celor noi. În acest fel, se asigură atât stabilitatea aprovizionării cu petrol, cât şi a preţurilor pentru cetăţenii bulgari şi pentru afacerile bulgare, ceea ce este obiectivul nostru principal. Termenul acordat are durata standard pentru procedură – de la 14 noiembrie 2025 până la 29 aprilie 2026, cu posibilitate de prelungire”./ddaniela/ilapadat

(www.focus-news.net – 15 noiembrie)