Un vulcan de pe Insula Kyushu, principala insulă vestică a Japoniei, a erupt de mai multe ori duminică, trimițând coloane de fum și cenușă de până la 4,4 kilometri înălțime și provocând anularea a zeci de curse aeriene. Vulcanul, care se numește Sakurajima și este situat în vârful sudic al Insulei Kyushu, lângă orașul Kagoshima, a erupt în jurul orei locale 1:00 (16:00 GMT sâmbătă), a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză (JMA). Au mai avut loc două erupții în jurul orelor 2:30 și 8:50. Este prima erupție care atinge 4 km în înălțime în aproape 13 luni, a transmis agenția de știri Kyodo. Presa locală a raportat, de asemenea, că 30 de zboruri către și dinspre Aeroportul Kagoshima au fost anulate din cauza căderilor de cenușă și a unor motive conexe. JMA a anunțat că cenușa vulcanică s-a deplasat spre nord-est în urma ultimei erupții și că duminică se așteaptă căderi de cenușă în Kagoshima, precum și în prefectura Miyazaki din apropiere. Sakurajima este unul dintre cei mai activi vulcani din Japonia, iar erupții de diferite intensități au loc în mod regulat. În 2019, a eliberat cenușă până la o înălțime de 5,5 km./cstoica/eradu
(REUTERS – 16 noiembrie)






