EVENIMENTE INTERNE
-Președinție
* Deschiderea seriei de evenimente ”România în lumină”; prima manifestare, dedicată Zilei Naţionale a Copiilor Născuţi Prematur. Din program:
- masă rotundă ce vizează crearea unui parteneriat intersectorial în vederea garantării drepturilor la viaţă, sănătate şi dezvoltare pentru nou-născuţii cu risc (ora 15:30 – Sala Unirii, Palatul Cotroceni); participă: ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, consilierul prezidenţial Diana Iancu, consilierul de stat Diana Punga, conf. dr. Cătălin Gabriel Cîrstoveanu, preşedintele Comisiei de neonatologie din Ministerul Sănătăţii, reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan (oportunităţi de imagine pentru cameramanul şi fotograful oficiali şi pentru fotoreporterii acreditaţi)
- declaraţie de presă susţinută de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete – ora 17:00
- iluminarea Palatului Cotroceni în culoarea mov, simbol al solidarităţii şi al speranţei pentru copiii născuţi prematur şi familiile acestora (ora 18:20 – Platoul Baroc); alocuţiuni: Mirabela Grădinaru, Corina Croitoru, prof. dr. Manuela Cucerea (alocuţiunile vor fi transmise presei prin sistemul unic de transmisiune în direct; acces pentru toată presa acreditată)
*ora 16:30 – Primirea de către președintele Nicușor Dan, a fostului Prim-ministru al Italiei, Enrico Letta, autor al raportului „Much More than a Market” pe tema viitorului Pieței Unice Europene, prezentat Consiliului European și Comisiei Europene, la Palatul Cotroceni
-Senat
*ora 12:00 – Ședinţa Biroului permanent al Senatului și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
*ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare
*ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului (la sediul Senatului și online)
- ora 16:00 – Dezbaterea și votul asupra Moțiunii simple
- Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
- ora 18:00 – vot final
* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
- ora 12:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – P, Iuliu Maniu
- ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 4, sala 4044 și online
- ora 13:00 – Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială – 1M, Sala 204 şi online
- ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 4, sala 4044 și online
- ora 13:00 – Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat – etaj 4, sala 4044 și online
*Dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple împotriva ministrului Transporturilor, intitulată: ‘Calea ferată a pierdut trenul’, depusă de AUR – ora 16:00, plenul Senatului
-Camera Deputaților
*ora 13:30 (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
*ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare
*Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)
- ora 16:00 – până la finalizarea dezbaterii moțiunii simple – Dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 57 de deputaţi (6 MS/2025)
- la finalizarea dezbaterii moținii simple – Vot final asupra moțiunii simple (prezență fizică și online)
- la finalizarea votului final asupra moțiunii simple (pe parcursul unei ore și jumătate) – Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice
- Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului
*la finalizarea votului final asupra moțiunii simple (pe parcursul unei ore și jumătate)Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)
- Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual.
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
– Documentare şi consultare
- ora 17:00 – Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării – sala: cam 13-14, etaj 1M – ședință în format hibrid
- ora 17:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala: 4113, după finalizarea moţiunii
* Dezbaterea moţiunii simple ‘România în beznă – falimentul programat al sistemului energetic’ iniţiată de deputaţii AUR împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan – ora 16:00, plenul Camerei Deputaţilor
-Ministere
* Congresul Naţional pentru Îmbătrânire Activă, organizat de Asociaţia Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă (17 – 18 noiembrie, Palatul Parlamentului, sălile I.I.C. Brătianu şi Tache Ionescu). Din program:
- conferinţa de deschidere – ora 9:30; participă fondatorul Asociaţiei Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, Alexandra Dobre, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Natalia-Elena Intotero, vicepreşedintele Parlamentului European Victor Negrescu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, ministrul Muncii, Florin Manole (mesaj video), rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, preşedintele Fundaţiei Ana Aslan Internaţional, Luiza Spiru
* Romanian Energy Week 2025 – eveniment privind viitorul energetic al ţării (17-21 noiembrie) (ora 9:00, Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului)
*Participarea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, la ședința de lucru privind relația cu cetățenii români care locuiesc peste hotare, organizată de Administrația Prezidențială – la Palatul Cotroceni, București
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în valoare de 500 milioane lei fiecare
* Miercurea Ciuc: ‘Rezilienţa apei în zonele montane sub impactul schimbărilor climatice’ – conferinţă internaţională organizată de Consiliul Judeţean Harghita, Asociaţia REPER21, coordonatorul naţional al Pactului Climatic European în România, şi Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane, la Miercurea Ciuc. Din program:
- deschiderea oficială; participă viceprim-ministrul Tanczos Barna, preşedinta Comitetului European al Regiunilor, Kata Tutto, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac (online), preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Biro Barna-Botond, şi vicepreşedintele Borboly Csaba – ora 9:00, la Sala ICDCRM, str. Progresului nr. 35/B
* Bruxelles, Regatul Belgiei: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), respectiv la Conferința Interguvernamentală (CIG) de aderare a Albaniei la UE
-Alegeri Locale Parţiale PMB 2025
* Depunerea dosarelor de candidatură pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, la Biroul Electoral Municipal:
- Ana Ciceală (SENS) – ora 13:00, la Prefectura Bucureşti, Str. Batiştei, nr. 13
- Vlad Gheorghe (independent) – ora 10:00, la Prefectura Bucureşti, Str. Batiştei, nr.13
* Conferinţă de presă a primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, candidat al PNL la Primăria Capitalei (ora 11:00 – Commons Unirii, str. Halelor nr. 5) (conferinţa va fi transmisă LIVE pe pagina de Facebook a PNL)
* Candidatul USR la Primăria Bucureşti, Cătălin Drulă, susţine o conferinţă de presă alături de consilierii USR privind demersurile pentru realizarea Parcului Uranus – ora 12:30 – Parcul Izvor, alveola din faţa Palatului Parlamentului, Camera Deputaţilor
– Interne
*Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita; participă reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Oltul’ al judeţului Harghita – ora 11:00, la sediul IPJ Harghita din municipiul Miercurea-Ciuc
-Administraţie
* Consultare publică organizată de Primăria Municipiului Bucureşti dedicată Strategiei integrate de dezvoltare urbană a Capitalei – ora 17:00, la Sala de Consiliu a CGMB, bd. Regina Elisabeta nr. 47, etaj 3
-Juridic
* Dezbaterijuridice.ro propune subiectul „Procedura de document production în arbitraj: atac chirurgical sau pescuit la întâmplare?” – ora 19:30, online. Moderator: Av. Cornel Popa, Partner Ţuca Zbârcea & Asociații. Invitați:Av. Cristina Olariu, Partner Oglindă & Olariu, Av. Ligia-Cecilia Popescu, Partner WOLF THEISS, Av. Eugen Sârbu, Partner Sârbu Partners
– Social
* Oradea: O nouă ediţie a campaniei de donare de sânge „Blood (In) Law(s)” va fi organizată la Oradea în perioada 17-21 noiembrie, pentru a aduce din nou împreună comunitatea juridică, universitară şi locală într-un demers al empatiei şi responsabilităţii. Evenimentul este organizat de Asociaţia Academia Excelenţei împreună cu Facultatea de Drept din Oradea (decan Cristian Miheş), ELSA Oradea (preşedinte Dalia Ceanea) şi Baroul Bihor (decan av. Adrian Stancu), în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea (director dr. Olivia Ligia Burta). Donarea se va desfăşura la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, pe Str. Louis Pasteur nr. 30
-Economic
* Banca Naţională a României a precizat, pe site-ul propriu, că începând cu data de 17 noiembrie 2025, lansează în circuitul numismatic o monedă din tombac cuprat cu tema ‘Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş – 80 de ani de la înfiinţare’.
* Institutul Naţional de Statistică publică date despre Activitatea de cercetare dezvoltare în anul 2024
*Voluntari: Lansarea Seriei 5 a programului de perfecţionare managerială Antreprenor în Agricultura 4.0, eveniment dedicat formării noii generaţii de antreprenori şi lideri din agribusinessul românesc, organizat de Clubul Fermierilor Români – ora 9:30, Centrul de Inovare şi Formare CFRO, Bd. Pipera 1B, Cubic Center, etaj 6
– Medicină, Sănătate
* Pe 17 noiembrie 2025, legiferată ca Zi Națională a Copilului Prematur din România, ARNIS și Asociația de Neonatologie din România, în parteneriat cu Administrația Prezidențială și Ministerul Sănătății, organizează, la Palatul Cotroceni, o Masă Rotundă dedicată inițierii unui Parteneriat intersectorial pentru elaborarea planului de acțiune privind garantarea drepturilor la viață, sănătate și dezvoltare pentru nou-născuții cu risc.
La eveniment vor participa Prima Doamnă a României Mirabela Grădinaru, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, parlamentari, experți, medici, terapeuți precum și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, care vor căuta împreună soluții concrete pentru conceperea și implementarea acestui parteneriat sectorial.
Masa rotundă va fi urmată de iluminarea Palatului Cotroceni în culoarea mov, simbol al prematurității, marcând astfel solidaritatea și angajamentul instituțional față de copiii născuți prematur și familiile acestora. Și alte instituții importante vor îmbrățișa culoarea mov a prematurității în seara zilei de 17 noiembrie 2025. Sprijiniți ARNIS prin SMS cu textul PREMATUR la 8835 pentru a dona 5 euro lunar sau prin sponsorizare în contul bancar RO07INGB0000999904198945 deschis în numele Asociației Române pentru Nou-născuții Îndelung spitalizați – ARNIS.contact@arnis.ong / +40745639898 / https://arnis.ong/
*Cluj-Napoca: Eveniment organizat de Federaţia Tinerilor din Cluj cu prilejul Zilei globale de acţiune pentru eliminarea cancerului de col uterin, parte din iniţiativa ‘Cluj-Napoca HPV FREE CITY’ – ora 9:30, la Centrul pentru Tineret Cluj-Napoca, str. Iuliu Maniu nr. 1
*Miercurea Ciuc: Serviciul Judeţean de Ambulanţă Harghita organizează o conferinţă de presă pentru prezentarea parcului auto reînnoit cu ambulanţe de tip B şi C, achiziţionate prin intermediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – ora 10:00, la sediul din Miercurea-Ciuc, str. Mikó nr. 3
* Sfântu Gheorghe: Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Fogolyan Kristof’ din Sfântu Gheorghe a dedicat luna noiembrie copiilor născuţi prematur, iar în acest context va organiza o întâlnire cu copiii veniţi pe lume înainte de termen la această unitate medicală. Întâlnirea va avea loc luni, 17 noiembrie, de la ora 12:00, în sala de şedinţe a Spitalului Judeţean, iar familiile care doresc să participe trebuie să completeze un formular de înregistrare disponibil pe reţeaua de socializare
– Învățământ, Cercetare
* Cluj-Napoca: Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic şi Centrul de Incluziune pentru Persoane cu Dizabilităţi, organizează a II-a ediţie a evenimentului dedicat studenţilor – #SăptămânaConştientizării, în perioada 17-21 noiembrie. Ediţia din acest an, intitulată sugestiv Level UP!, aduce în prim-plan importanţa dezvoltării resurselor interioare şi a promovării unei culturi a empatiei şi responsabilităţii
*Sibiu: Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu va lansa, pentru studenţii săi, aplicaţia ULBS-Connect – ora 17:17, în Aula ‘Avram Iancu’, Bd. Victoriei 5-7, etaj I
-Mass-Media
*Luni și marți, se află la București unul dintre cei mai premiați jurnaliști britanici. Iain Overton, autorul Prețul Paradisului. Cum au schimbat lumea atentatele sinucigașe, va purta dezbateri cu studenții, alături de jurnalistul israelian Amir Tibon (acesta doar via zoom), despre Cum se alimentează ura. Dialog despre violență, fanatism și radicalizare. Iain Overton conduce Action on Armed Violence (AOAV), organizație londoneză care studiază impactul armelor explozive asupra civililor. Ca jurnalist de investigație a cercetat teme importante ca violența în aproape 100 de țări. A filmat în zonele de luptă din Irak, Columbia și Somalia și nu de puține ori a avut o pușcă îndreptată spre el.
A fondat Bureau of Investigative Journalism din Marea Britanie alături de Julian Assange pentru a dezvălui informații despre Războiul din Irak.Are două diplome de la Cambridge, a primit un BAFTA, două premii Amnesty Media și un Peabody. Este autor și lector la univeristate și predă investigații privind drepturile omului. Iain Overton vine la invitația Editurii Corint cu scopul de a le vorbi tinerilor (elevi și studenți) despre unul dintre cele mai sensibile subiecte ale lumii contemporane: violența ideologică și mecanismele care o alimentează. GRUPUL EDITORIAL CORINT, Strada Mihai Eminescu 54A, sector 1, Bucuresti. T: 0786 88 33 38, E-mail: adriana.nica@edituracorint.ro. www.edituracorint.ro
– Cultură
* Legenda muzicii italiene, RICCHI E POVERI, ajunge în România cu spectacolul „Greatest Hits”, un concert live 100%, de la ora 19:30, la Sala Palatului din București. Angelo și Angela, alături de muzicienii lor, vor interpreta refrene celebre precum “Sarà Perché Ti Amo”, “Mamma Maria”, “Che Sarà”, “Voulez Vous Danser” și multe altele
*Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă câteva evenimente din lumea artelor vizuale:
→Luni, 17 noiembrie, iubitorii artelor frumoase sunt tentați de patru manifertări:
- La ora 18:00, va avea loc la Galeria Căminul Artei (CAV – Centrul Artelor Vizuale) din București vernisajul expoziţiei de pictură, „Organic / Mecanic”, semnată de Florin Mihai. Curator – Mihai Plămădeală.
- Cluj-Napoca:Sala de expoziții a Liceului „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca va găzduit la ora 11:00 deschiderea expoziției „Amintiri din grădina – labirint” a artistei Margareta Catrinu. Prezintă criticul de artă Demostene Șofron.
- Tulcea:Filiala Tulcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, vă invită la ora 17.30, la inaugurarea Salonului de Toamnă 2025, eveniment găzduit de Galeriile de Artă UAP Tulcea. Expun: Elena Martinov, Aftinia Vasile, Mihai Răileanu, Zoița Panciu, Elida Buftei Butuc, Ion Dore, Gabriela Ene Rusu, Mioara Mitu, Gheorghe Neață, Emil Fronescu, Cicerone Ciobanu, Silvia Luchian, Veronica Luchian, Doru Luchian, Adrian Pal, Irina Pal, Adrian Pal jr., Ruxandra Baițu, Grigore Carată, Claudia Grigore, Alina Mihailov, Cristian Paul Muraveli, Elena Orbocea.
- Radauti: În Galeria „Traian Postolache” din Rădăuți, Mihai Varzari expune seria de lucrări de pictură și grafică sub genericul „BAZAR”. Expoziția este deschisă publicului până pe 15 decembrie 2025.
*Oradea: Vernisajul retrospectivei artistului fotograf Constantin Demeter ‘Opreşte-te, clipă!’; evenimentul marchează debutul ciclului de manifestări dedicate aniversării a 50 de ani de existenţă a Clubului Fotografic ‘Nufărul’ Oradea (CFNO) care va fi sărbătorit anul viitor – ora 18:00, la Centrul Expoziţional Euro Foto Art Oradea, în Cetatea Oradea, Corpul E, parter
*Târgu Jiu: Expoziţia de fotografie veche ‘Arethia Tătărescu – Marea Doamnă a Gorjului’ va fi deschisă, în perioada 17 – 20 noiembrie, la Cula de pe Digul Jiului. Potrivit reprezentanţilor Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare ‘Constantin Brâncuşi’ Târgu Jiu, expoziţia celebrează personalitatea şi realizările Arethiei Tătărescu (1889-1968), soţie de prim-ministru şi, mai presus de toate, o neobosită promotoare a culturii. Viziunea sa a fost esenţială în dezvoltarea Gorjului: Arethia Tătărescu, preşedinta Ligii Femeilor Gorjene, este iniţiatoarea realizării Ansamblului Monumental ‘Calea Eroilor’ de la Târgu Jiu, operă a lui Constantin Brâncuşi. Pe lângă acest grandios proiect de importanţă mondială, a susţinut intens arta şi tradiţiile populare gorjene, având un rol determinant în păstrarea şi valorificarea patrimoniului regional. Vă invităm să redescoperiţi, prin imagini de epocă, povestea unei femei cu o contribuţie excepţională la identitatea culturală a Gorjului şi a României’, se arată pe pagina de Facebook a Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare ‘Constantin Brâncuşi’ Târgu Jiu.Expoziţia va putea fi vizitată între orele 10:00 şi 16:00.
-Sport
*Activităţi de presă înaintea meciului România – San Marino, din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026. Din program:
- conferinţă de presă România (Muse Country Club – Mogoşoaia, ora 12:30)
- antrenament oficial România (CNF Mogoşoaia, ora 18:00), primele 15 minute deschise presei
- conferinţă de presă San Marino (Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti, ora 19:15)
- antrenament oficial San Marino (Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti, ora 19:45), primele 15 minute deschise presei
* Se desfăşoară un meci din etapa a 9-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CSA Steaua Sharks Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti (Sala ”Mihai Viteazul” – Bucureşti, ora 19:00)
*Portugalia: Selecţionata de fotbal Under-20 a României înfruntă echipa similară a Portugaliei, în Elite League U20 (Estadio Juventude Sport Clube, ora 19:30)
– S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie
* În urmă cu 487 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în câmpia Romanațiului, Caracalul este plin de vestigii care dovedesc locuirea acestui ținut încă din preistorie. Prima atestare este conținută în hrisovul emis la 17 noiembrie 1538, la cancelaria de la Târgoviște a domnitorului Țării Românești Radu Vodă Paisie (1535–1545), fiul nelegitim al lui Radu cel Mare. Conform acestui document Radu Vodă Paisie arăta că: „am dat și am miluit pe boierul domniei mele [Radu vel Clucer (vistier)] pentru slujba pe care mi-a slujit-o, cu dreaptă slujbă [două moșii cumpărate de la] jupânița Marga din Caracal cu 30.000 aspri”
* Cu 186 de ani în urmă (1839), la „Teatro alla Scala” din Milano, avea loc premiera operei în două acte „Oberto, Conte di San Bonifacio”, prima operă pusă în scenă a compozitorului italian Giuseppe Verdi, după un libret de Antonio Piazza și Temistocle Solera
* Acum 161 de ani (1864) era înfiinţată Episcopia Dunării de Jos, prin Decretul nr. 1617 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin care i s-a recunoscut acestei eparhii jurisdicţia asupra judeţelor Ismail, Bolgrad, Covurlui şi Brăila. Primul chiriarh al Episcopiei Dunării de Jos a fost episcopul Melchisedec Ştefănescu (1823-1892), ctitor al acestei eparhii, pe care a condus-o vreme de 15 ani. După încheierea Războiului de Independenţă, la 1878, judeţele din sudul Basarabiei vor intra în componenţa Rusiei, sediul Episcopiei mutându-se la Galaţi. Eparhia primea, în schimb, judeţele Tulcea şi Constanţa (1879). Pentru o scurtă perioadă de timp, Episcopia va administra şi judeţele Durostor şi Caliacra din Cadrilater. Odată cu înfiinţarea Episcopiei Constanţei, în 1923, teritoriul canonic se reducea la zonele Galaţi şi Tulcea. După 1950, jurisdicţia eparhiei se va întinde din nou asupra judeţelor Galaţi, Tulcea şi Constanţa. Din 1990, episcopia cuprinde judeţele Galaţi şi Brăila. În anul 2009, eparhia a fost ridicată la rang de arhiepiscopie
* În urmă cu 156 de ani (1869) avea loc inaugurarea Canalului Suez care leagă Marea Mediterană de Marea Roşie, proiectat şi construit de francezul Ferdinand de Lesseps (lucrările au început la 25.IV.1859). La fastuoasa ceremonie de deschidere au participat înalţi demnitari, printre care şi împărăteasa Eugénie, soţia împăratului Franţei, Napoleon al III-lea. Construcţia canalului, care are acum lungimea de 162 de kilometri, lăţimea de 70-125 de metri şi adâncimea de 8 metri, a durat 10 ani
* La 17 noiembrie 1892, în urmă cu 133 de ani, era promulgată prin decret regal prima Lege pentru conservarea și restaurarea monumentelor publice. Legea prevedea înființarea unei Comisiuni care va lucra pe lângă Ministerul Instrucțiunii Publice și se va compune din trei membri numiți de minister „dintre bărbații cei mai competenți în științele istorice sau arheologice” – din care doi vor fi membrii Academiei Române -, directorul Muzeului de Antichități din București și un arhitect. De-a lungul celor 55 de ani de existență (1892-1948), Comisiunea Monumentelor Istorice (CMI) și-a mărit numărul de membri la 9 și a avut membrii corespondenți în județele țării. Principalele atribuții ale Comisiunii au fost inventariere, clasarea, declasarea, cercetarea, restaurarea și întreținerea monumentelor
* Se marchează 55 de ani (1970) de când inventatorul american Douglas Engelbart (n. 1925 – m. 2013) primea patentul pentru primul mouse de calculator. Denumit iniţial ca „Poziţia indicator X-Y pentru un sistem de afişare”, acesta a fost folosit prima dată la sistemul calculatorului Xerox Alto în 1973. Cu toate acestea, din cauza lipsei sale de succes, prima utilizare pe scară largă a mouse-ului aparţine companiei Apple
* Acum 36 de ani (1989) au avut loc manifestaţiile studenţeşti de la Praga care au marcat începutul „Revoluţiei de Catifea” în Cehoslovacia, în urma căreia regimul comunist s-a prăbuşit. Data a coincis cu ziua în care, în urmă cu 50 de ani (la 17.XI.1939), ocupanţii fascişti înăbuşiseră în sânge o manifestaţie a studenţilor patrioţi cehoslovaci. NOTĂ: A se vedea articolul de mai jos referitor la „Ziua Internaţională a Studenţilor”
* Cu 32 de ani în urmă (1993) era instalat la Haga (Olanda) Tribunalul Penal Internaţional (constituit, pe baza Rezoluţiei 808 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată, în unanimitate, la 22.II.1993) pentru judecarea persoanelor considerate vinovate de grave încălcări ale dreptului umanitar internaţional în fosta Iugoslavie (comise începând din anul 1991). NOTĂ: A nu se confunda cu o altă instanţă cu sediul tot la Haga, Curtea Penală Internaţională
* În urmă cu 28 de ani (1997) avea loc adoptarea Legii 199/1997 privind ratificarea de Parlamentul României a Cartei Europene a Autonomiei Locale. Carta a fost adoptată la 15.X.1985, la Strasbourg
* Tot cu 28 de ani în urmă (1997) avea loc inaugurarea Zonei Libere Giurgiu. Înfiinţată prin Hotărârea de Guvern nr. 788/11 septembrie 1996 privind înființarea Zonei Libere Giurgiu și a Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Giurgiu, publicată în Monitorul Oficial nr. 248/14 octombrie 1996, dată la care a intrat în vigoare
* Sunt comemorați 28 de ani (1997) de la masacrul din Luxor, atac terorist islamist care a avut loc la faimosul sit arheologic Deir el-Bahari, lângă Luxor, în Egipt. Șase atacatori deghizați în forțe de securitate au ucis 62 de persoane, în principal turiști (inclusiv 36 elvețieni, 10 japonezi, 5 cetățeni britanici, 4 germani, 1 francez și 1 columbian) și 4 egipteni prinși în templu. Atacul, atribuit organizației teroriste egiptene Gamaa al-Islamiya, a avut drept scop deteriorarea economiei turistice a țării pentru a provoca o represiune guvernamentală care ar fi sporit sprijinul popular pentru oponenții regimului de guvernământ
* În urmă cu 19 ani (2006) avea loc inaugurarea lucrărilor de construcţie a Pasajului suprateran Basarab, în prezenţa oficialilor de la acea vreme, preşedintele Traian Băsescu şi primarul general Adriean Videanu. Pasajul, care are o lungime de 1450 m, deţine două recorduri europene şi anume faptul că podul hobanat al pasajului este cel mai lat din Europa, având 44 de metri şi este singurul pod hobanat de pe continent pe care este amenajată o staţie de tramvai (cu accese la nivelul solului unde se asigură legături la mijloace de transport în comun, la metrou şi la transportul feroviar). Inaugurarea lui a avut loc pe 18.VI.2011, fiind deschis traficului auto a doua zi
* Sunt marcați 10 ani (2015) de când, la această dată, Guvernul Dacian Cioloş, al 126-lea guvern al României, a fost învestit de Parlament. Guvernul Dacian Cioloș a condus România în perioada 17 noiembrie 2015 – 4 ianuarie 2017. Guvernul a fost unul apolitic, de tehnocrați, cu excepția unui ministru, Vasile Dîncu, fost membru al Partidului Social Democrat, și a fost învestit atât cu voturile majorității parlamentare, cât și cu cele ale opoziției
* Acum 8 ani (2017) liderii UE au proclamat și semnat, la Göteborg (Suedia), Pilonul European al Drepturilor Sociale, cu ocazia primului summit social al UE organizat în ultimii 20 de ani. Acesta stabilește 20 de principii și drepturi esențiale menite să asigure piețe ale forței de muncă și sisteme de asistență socială echitabile și funcționale. Guvernul României a aprobat, la 18.X.2017, Memorandumul cu tema Elemente generale de poziţionare a României cu privire la „Proclamația interinstituțională privind Pilonul European al Drepturilor Sociale”
* În urmă cu 7 ani (2018) au început protestele așa-numitelor „Veste galbene” (sau „Gilets jaunes”), o mișcare politică populistă, pentru justiție economică. După ce o petiție online postată în luna mai a atras aproape un milion de semnături, demonstrațiile de masă au început pe 17 noiembrie. Protestatarii au solicitat reducerea impozitelor pe combustibili, reintroducerea impozitului de solidaritate asupra averii, creșterea salariului minim, punerea în aplicare a referendumurilor privind inițiativa cetățenilor și demisia lui Emmanuel Macron, în calitate de președinte al Franței, și cea a guvernului său. Creșterea prețurilor la combustibili a fost motivul care a declanșat demonstrațiile, iar vestele galbene de înaltă vizibilitate, pe care legea franceză le-a cerut tuturor șoferilor să le aibă în vehicule și să poarte în timpul urgențelor, au fost alese ca „un fir unificator și apel la arme”. Protestele au implicat demonstrații și blocarea drumurilor și a depozitelor de combustibil, unele proteste transformându-se în revolte majore. Întrucât Vestele galbene au câștigat o atenție internațională, protestatarii din multe locuri ale lumii – unii cu nemulțumiri similare, alții cu revendicări diferite – au folosit simbolul vestei galbene
Aniversări – Comemorări
– Sf. Elisabeta a Ungariei, călugăriţă (Calendarul Romano-Catolic 2025)
– „Ziua Academiei Navale Mircea cel Bătrân”; prima structură de învăţământ românească destinată formării cadrelor de marină – Şcoala Specială pentru Subofiţerii şi Ofiţerii din Corpul Flotilei, cu sediul la Galaţi – a fost înfiinţată prin Decizia Ministerului de Război nr.15 din 17 noiembrie 1872
– „Ziua Națională a Copilului Prematur din România”, stabilită prin Legea nr. 189/21.VIII.2020, la inițiativa deputatului PSD Cristina Elena Dinu, pentru a atrage atenţia asupra importanţei acţiunilor concertate ale factorilor de decizie în vederea scăderii fenomenului copiilor prematuri. Legea prevede ca în săptămâna care include data de 17 noiembrie, Ministerul Sănătății să prezinte în fața comisiilor de sănătate reunite ale Senatului și Camerei Deputaților un raport privind situația copiilor prematuri din România, precum și progresele înregistrate în acest domeniu
– 1844: S-a născut Constantin Căpităneanu, astronom, geodez şi cartograf; a determinat coordonatele geografice a numeroase localităţi şi a contribuit la realizarea triangulaţiei generale a României; a adus o contribuţie importantă la realizarea primei hărţi moderne a Regatului României (m. 1893)
– 1870: S-a născut Enrico Mezzetti, pianist, compozitor, dirijor şi pedagog român de origine italiană; se numără printre marii animatori ai vieţii muzicale ieşene de la începutul secolului al XX-lea (m. 1930) – 155 de ani
– 1888: A murit Dora D’Istria (pseudonimul literar al prinţesei Elena Ghica), scriitoare, pictoriţă, muziciană, feministă, prima femeie din România care escaladat Munţii Alpi (vârful Monch, la 11 iun. 1855); nepoată a lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1829), primul domn pământean al Ţării Româneşti după un secol de domnii fanariote; ultimii 20 de ani din viaţă şi i-a petrecut în Italia (n. 1828)
– 1899: S-a născut fizicianul şi profesorul Ştefan Vencov; contribuţii la dezvoltarea cercetărilor de optică şi spectroscopie; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1955)
– 1902: S-a născut sculptorul Constantin Baraschi; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1966)
– 1907: S-a născut istoricul de naţionalitate maghiară Ladislau Banyai; şi-a orientat cercetarea îndeosebi asupra unor momente ale istoriei moderne şi contemporane, precum şi asupra istoriei minorităţilor din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1981)
– 1909: S-a născut baritonul Şerban Tassian (m. 1983)
– 1909, 17/30: A murit Augustin Bunea, teolog greco-catolic, istoric, publicist şi orator; continuator al ideilor reprezentanţilor Şcolii Ardelene; a desfăşurat o intensă activitate pentru emanciparea naţională a românilor transilvăneni; în procesul memorandiştilor s-a numărat printre apărătorii acuzaţilor; membru titular al Academiei Române din 1909 (n. 1857)
– 1919: S-a născut actriţa Corina Constantinescu; mama actriţei Ioana Pavelescu (m. 2008)
– 1922: S-a născut artista decoratoare Florica Vasilescu (m. 2002)
– 1926: S-a născut soprana Teodora Lucaciu (m. 1986)
– 1926: S-a născut ÎPS Antonie Plămădeală (prenumele la naştere: Leonida); unul dintre marii ecumenişti contemporani; autor a numeroase cărţi şi cursuri pe diferite teme teologice; arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului între anii 1982 şi 2005; închis în temniţele comuniste la începutul anilor ‘50 ai secolului XX; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 2005)
– 1932: S-a născut George Muntean, istoric şi critic literar, editor, jurnalist şi om politic (m. 2004)
– 1939: A murit basul George Folescu (n. 1884)
– 1940: S-a născut Virgil Dridea, fost fotbalist și antrenor; a jucat ca mijlocaș în 82 de meciuri pentru Petrolul Ploiești, în perioada 1958-1968; în 1968, s-a transferat la Metalul Plopeni, unde, în 1970, și-a început cariera de antrenor de fotbal (m. 2022) – 85 de ani
– 1941: S-a născut George Littera, critic şi istoric de film, cunoscută personalitate a învăţământului cinematografic românesc (m. 2000)
– 1944: A murit poeta Magda Isanos (n. 1916)
– 1947: A murit biologul Emil Racoviţă; fondatorul biospeologiei (1907) şi al primului institut de speologie din lume (Cluj, 1920); explorator a numeroase peşteri din Franţa, Spania, Algeria, Italia şi Slovenia; a participat la expediţia antarctică a navei „Belgica” (1897-1899); membru titular al Academiei Române din 1920, preşedinte al acestui for (1926-1929) (n. 1868). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 19.XI.1947
– 1957: A murit George Murnu, scriitor, traducător (îi revine meritul de a fi transpus în limba română epopeile homerice „Iliada” şi „Odiseea”) şi istoric (preocupări pentru arheologie şi istorie veche); membru titular al Academiei Române din 1923 (n. 1868)
– 1962: A murit ieroschimonahul Daniil Teodorescu („Sandu Tudor”), gazetar, poet, teolog; a fost iniţiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, martir în temniţele comuniste (n. 1896)
– 1984: A murit actorul Constantin Rauţchi (n. 1934)
– 1985: A murit diplomatul și profesorul George I. Duca; fiul omului politic I.G. Duca (n. 1905) – 40 de ani
– 1985: A murit (asasinat din motive politice) inginerul constructor, poetul, scriitorul și disidentul Gheorghe Ursu (n. 1926, la Soroca, în R. Moldova) – 40 de ani
– 1987: A murit Paul Erdös, artist plastic de naţionalitate maghiară; a supravieţuit după ce a trecut prin opt lagăre naziste (n. 1916)
– 1991: A murit Anton Cosma, critic şi istoric literar (n. 1940)
– 1996: A murit Roman Moldovan, economist şi sociolog; lucrări privind istoria economiei, statistica economică, sociologia şi economia concretă; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1911)
– 2023: A murit actorul și regizorul Valeriu Grama; directorul Studioului Actorului de Teatru şi Film „Casandra”, unde a participat la „naşterea” a peste treizeci de promoţii de actori şi regizori (n. 1932)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Afaceri Generale al UE
– Bruxelles: Reuniune a Consiliului Agricultură și Pescuit al UE
– Bruxelles: Comisia Europeană își prezintă previziunile economice de toamnă
-Bruxelles: BCE: audierea în fața Parlamentului European a lui Piero Cipollone, membru al consiliului de administrație, pe tema monedei euro digital
– Varșovia, Polonia: Comisarul pentru Drepturile Omului, Michael O’Flaherty, va susține un discurs principal la cea de-a 16-a conferință la nivel înalt a Seminarului privind Drepturile Omului de la Varșovia, intitulată „Drepturile omului și contextele juridice și geopolitice ale migrației și azilului”.
-Tirana, Albania: O delegație a Congresului Autorităților Locale și Regionale, compusă din raportorii Anders Knape (Suedia, PPE/CCE) și Sören Schumacher (Germania, SOC/G/PD), va efectua o vizită de monitorizare pentru a evalua aplicarea Cartei Europene a Autonomiei Locale, raport de monitorizare adoptat de Congres în 2021. Delegația se va întâlni cu Ervin Demo, ministrul de stat pentru administrația locală, precum și cu delegația albaneză la Congres și cu reprezentanți ai diferitelor instituții de la toate nivelurile de guvernare din Albania. (17-19 nov)
– SUA: Vizita prinţului moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed ben Salman, care are o întrevedere cu preşedintele american Donald Trump
– Astana: Președintele estonian, Alar Karis, va vizita Kazahstanul pentru a intensifica cooperarea dintre cele două țări în domeniile economic, educațional și digital (17 – 19 nov.)
-Dacca, Bangladesh: Verdictul în procesul pentru crime împotriva umanității al fostului prim-ministru Sheikh Hasina
-Tokyo, Japonia: Întâlnirea miniștrilor japonezi și indonezieni ai Apărării și Afacerilor Externe
-Jakarta, Indonezia: Președintele indonezian Prabowo Subianto participă la Summitul de Investiții SUA-Indonezia 2025 (video)
– Vientiane, Laos: Prințesa Aiko a Japoniei efectuează prima sa vizită oficială în străinătate (17 – 22 nov.)
– Londra: Prezentarea în Parlament a unei reforme a politicii de migrație de către ministrul de interne, Shabana Mahmood
-Berlin: Conferință economică organizată de ziarul Sueddeutsche Zeitung în prezența cancelarului Friedrich Merz (17 – 19 nov.)
-Chile:Rezultatele alegerilor prezidenţiale şi legislative
-Franţa: Vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care are o întrevedere cu omologul său francez, Emmanuel Macron
-Republica Cehă:Manifestaţie împotriva formării unui guvern condus de miliardarul pro-Trump Andrej Babis, cu ocazia aniversării Revoluţiei de Catifea
– Varșovia, Polonia: Vizita ministrului suedez al afacerilor externe, Maria Malmer Stenergard
– Viena: Reuniunea trimestrială a Consiliului Guvernatorilor AIEA (17 – 21 nov.)
– Geneva: A 11-a Conferință a Părților la Convenția-cadru a OMS pentru Controlul Tutunului (17 – 22 nov.)
– Paris: Săptămâna Europeană a Ocupării Forței de Muncă a Persoanelor cu Dizabilități (17 – 23 nov.)
– Montpellier, Franța: Un medic din Hérault judecat pentru viol și agresiune sexuală asupra a 13 adolescente, majoritatea cu tulburări de autism (17 – 21 nov.)
– Frankfurt, Germania: Congresul European de Finanțe cu discursul de deschidere susținut de vicepreședintele BCE, Luis De Guindos
-Londra: Deutsche Bank își prezintă noile obiective strategice în cadrul unei zile pentru investitori
-Paris: Procesul în apel al fostului avocat al lui John Galliano, urmărit penal pentru delapidarea banilor stilistului
– Dublin, Irlanda: BCE: Discursul lui Philip Lane, economist-șef, pe tema politicii monetare
– Alexandria, SUA: Concluzii finale în procesul antitrust împotriva Google Ad Tech
– Tokyo: Date privind PIB-ul trimestrului III (prima estimare)
– Emiratele Arabe Unite: Salonul de Aviație de la Dubai – Dubai Airshow (17 – 21 nov.)
– Tunis: Nouă audiere în procesul de apel cunoscut sub numele de „complot împotriva securității statului”, cu aproximativ patruzeci de inculpați
– Au loc meciuri în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026 – zona Europa
- Grupa A: Germania – Slovacia (ora 21:45), Irlanda de Nord – Luxemburg (ora 21:45)
- Grupa G: Malta – Polonia (ora 21:45), Olanda – Lituania (ora 21:45)
- Grupa L: Cehia – Gibraltar (ora 21:45), Muntenegru – Croaţia (ora 21:45)
– Meciuri amicale de fotbal inter-ţări: Qatar – Zimbabwe, Finlanda – Andorra
-SUA: Au loc meciuri în ligile profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL) şi de baschet (NBA)
Aniversări – Comemorări
– 17 – 21.XI: „Săptămâna Conștientizării Geografiei” este un eveniment anual facilitat de National Geographic Society, sărbătorit în a treia săptămână a lunii noiembrie, care celebrează importanța geografiei, încurajându-i pe oameni să exploreze lumea din jurul lor și să aprecieze interconexiunea problemelor globale, subliniază rolul geografiei în abordarea provocărilor precum schimbările climatice, planificarea urbană și gestionarea resurselor. Ziua Sistemelor Informatice Geografice (GIS Day) are loc în a treia miercuri din noiembrie a fiecărui an (anul acesta pe 19 nov.), începând cu 1999, în timpul Săptămânii de conștientizare a geografiei. Evenimentul celebrează aplicațiile inovatoare ale Sistemelor Informatice Geografice prin analiza și vizualizarea datelor geospațiale, dar și obținerea de noi informații geografice. Tema din acest an: „Crearea de spații posibile”
– 17 – 23.XI: „Săptămâna Globală a Antreprenoriatului” (Global Entrepreneurship Week – GEW) se sărbătoreşte anual, din 2008, în a treia săptămână a lunii noiembrie, în aproape 200 de ţări, şi se doreşte a fi o platformă globală care are ca scop promovarea conceptelor şi ideilor de antreprenoriat. Organizat de Global Entrepreneurship Network (GEN), GEW sprijină colaborarea între antreprenori, investitori, cercetători, factori de decizie și organizații de sprijin antreprenorial, cu scopul de a crea comunități mai puternice de start-up-uri și a încuraja inovația și creșterea economică. Tema săptămânii este „Împreună construim”. În România evenimentele sunt susținute de Junior Achievement (JA) România
– 17 – 24.XI: „Săptămâna Globală a Educației”, desfășurată în a treia săptămână din noiembrie; în cadrul iLEGEND III, program comun al Uniunii Europene și al Consiliului Europei, Săptămâna Globală a Educației 2025 a Centrului Nord-Sud al Consiliului Europei (denumit oficial Centrul European pentru Interdependenţă şi Solidaritate) va avea loc în perioada 17-24 noiembrie. În fiecare an, Săptămâna Globală a Educației inspiră o mobilizare pe scară largă în favoarea educației de calitate, reunind mii de activități în Europa și nu numai. Sub tema „ Modelarea unui viitor drept, pașnic și sustenabil ”, ediția din 2025 este un apel din partea Rețelei Globale a Educației de a transforma speranța în acțiune. Educatorii, studenții, organizațiile societății civile, agențiile guvernamentale, instituțiile de învățământ și comunitățile din întreaga lume sunt invitate să se implice în activități și inițiative legate de: educația pentru pace, educația pentru sustenabilitate, cultura democratică, cetățenie globală
– „Ziua Globală de Acțiune pentru Eliminarea Cancerului de Col Uterin”, susținută de OMS, este marcată în fiecare an prin acțiuni de conștientizare privind prevenția cancerului de col uterin. Data marchează ziua din anul 2020 (- 5 ani) în care OMS a lansat Strategia globală de accelerare a eliminării cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică, cu o rezoluție adoptată de 194 de țări. Conform OMS, cancerul de col uterin poate fi prevenit prin participarea la programele de screening (testări periodice în masă) și vaccinarea împotriva infecției cu HPV. NOTĂ: În penultima săptămână a lunii ianuarie este marcată „Săptămâna europeană de prevenire a cancerului de col uterin”, lansată în 2007 de European Cervical Cancer Association – ECCA (actualmente International Cervical Cancer Prevention Association – ICCPA), cu scopul de a creşte gradul de informare al femeilor asupra cauzelor cancerului de col uterin şi de a atrage atenţia asupra mijlocelor de prevenire
– „Ziua Mondială a Prematurităţii”, marcată din 2011, la iniţiativa mai multor fundaţii şi organizaţii internaţionale; la nivel mondial se înregistrează, în fiecare an, 15 milioane de naşteri premature; aceasta (naşterea prematură) este cea mai importantă cauză a mortalităţii bebeluşilor, determinând, la nivel mondial, mai mult de un milion de decese anual
– „Ziua Internaţională a Studenţilor”; marcată în amintirea zilei de 17.XI.1939, când ocupanţii fascişti au executat nouă studenţi patrioţi cehoslovaci, iar alţi peste 1200 au fost trimişi în lagăre; a fost declarată oficial ca Zi internaţională de Consiliul Internaţional al Studenţilor, în anul 1941
– 1494: A murit filosoful italian Giovanni Pico della Mirandola; prefaţa culegerii sale filosofice publicate în 1486, prefaţă intitulată „Elogiu demnităţii umane”, a devenit o lucrare de bază a umanismului renascentist (n. 1463)
– 1503: S-a născut Agnolo Bronzino, pictor manierist italian (m. 1572)
– 1558: A murit Maria I Tudor, regină a Angliei şi Irlandei (1553-1558); a restabilit catolicismul ca religie oficială (1555); cruzimea de care a dat dovadă în persecuţiile împotriva protestanţilor i-a atras denumirea de ”Maria cea sângeroasă” (1553-1558) (n. 1516)
– 1624: A murit filosoful german Jakob Böhme; important reprezentant al filosofiei mistice germane după Meister Eckhart (n. 1575)
– 1747: A murit scriitorul francez Alain René Lesage, cel mai reprezentativ autor de comedii al epocii (n. 1668)
– 1749: S-a născut Nicolas Appert, bucătar şi cofetar francez; a inventat procedeul de conservare a alimentelor prin tratare termică în recipiente ermetic închise (m. 1841)
– 1790: S-a născut Ferdinand Möbius, matematician şi astronom german; unul dintre precursorii topologiei (a inventat modelul unei suprafeţe cu o singură faţă – „banda lui M”); contribuţii în domeniile teoriei numerelor, a mecanicii cereşti şi a opticii; a iniţiat geometria conformă şi a dezvoltat grafica statică (m. 1868) – 235 de ani
– 1858: A murit Robert Owen, reformator social şi filantrop englez; a încercat să înfiinţeze în Marea Britanie şi apoi în SUA comunităţi cooperatiste, dar acestea au eşuat (n. 1771)
– 1902: S-a născut Eugene Wigner, fizician maghiar de origine evreiască, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1963 (m. 1995)
– 1906: S-a născut industriaşul japonez Soichiro Honda, întemeietorul companiei Honda Motor, unde s-au creat şi realizat primele motociclete din lume; în anii ’60 ai secolului XX, Honda a început să producă şi autoturisme (m. 1991)
– 1917: A murit Auguste Rodin, sculptor şi grafician francez (n. 1840)
– 1921: S-a născut teologul şi istoricul francez Olivier Clément, mare mărturisitor, în Occident, al credinţei creştine, în general, şi al credinţei creştine ortodoxe, în special, într-un timp secularizat şi confruntat cu numeroase ideologii atee şi nihiliste; împreună cu alţi teologi ortodocşi din generaţia sa, precum Vladimir Lossky (1903-1958), Nicolai Afanasiev (1893-1966) sau Paul Evdokimov (1901-1970), a devenit unul din pionierii „renaşterii teologice” ortodoxe din secolul al XX-lea (m. 2009)
– 1923: S-a născut cântăreaţa austro-suedeză de operă Margareta Sjöstedt (m. 2012)
– 1925: S-a născut actorul american de film Rock Hudson (m. 1985) – 100 de ani
– 1925: S-a născut Sir Charles Mackerras, dirijor și muzicolog de origine australiană; s-a numărat printre pionierii reevaluării aşa-numitei „muzici vechi” (m. 2010) – 100 de ani
– 1929: A murit statisticianul american de origine germană Herman Hollerith; în 1889 a realizat prima maşină de calculat (un tabulator mecanic bazat pe carduri perforate, gândit pentru a-l ajuta în munca sa de centralizare rapidă a statisticilor) (n. 1860)
– 1938: S-a născut muzicianul canadian Gordon Lightfoot, cantautor prolific cunoscut pentru hituri folk-pop precum ”If You Could Read My Mind” şi ”The Wreck of the Edmund Fitzgerald”; este creditat că a contribuit la definirea sunetului folk-pop al anilor 1960 și 1970 (m. 2023)
– 1940: A murit zoologul american Raymond Pearl, fondatorul biometriei (aplicarea statisticii în biologie şi în medicină) (n. 1879) – 85 de ani
– 1942: S-a născut Martin Scorsese, regizor, scenarist, producător, actor şi istoric american de film
– 1944: S-a născut Danny DeVito (Daniel Michael DeVito, Jr.), actor, umorist, regizor şi producător american de film; apreciat pentru rolurile sale din comedii
– 1945: S-a născut Abdelmadjid Tebboune, om politic algerian, preşedintele Republicii Algeriene Democratice şi Populare (din dec. 2019) – 80 de ani
– 1959: A murit Heitor Villa-Lobos, compozitor, dirijor şi folclorist brazilian (n. 1887)
– 1966: S-a născut Sophie Marceau, actriță, regizoare de film, scenaristă și scriitoare franceză
– 2000: A murit fizicianul francez Louis Néel (nume complet: Louis Eugène Félix Néel); laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1970, împreună cu astrofizicianul suedez Hannes Alfvén, pentru studiile sale de pionierat privind proprietățile magnetice ale solidelor (n. 1904) – 25 de ani
– 2003: A murit Don (Donald Eugene) Gibson, cântăreţ, chitarist şi compozitor american de muzică country, supranumit şi „poetul trist” (n. 1928)
– 2006: A murit fotbalistul maghiar de renume mondial Ferenc Puskás (n. 1927)
– 2008: A murit Ennio de Concini, scenarist și regizor de film italian, care a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original în anul 1962 pentru filmul „Divorzio all’italiana” (n. 1923)
– 2012: A murit cântăreţul american de R&B Billy Scott (n. 1942)
– 2013: A murit Doris Lessing (numele la naştere Doris May Tayler), romancieră, poetă, dramaturgă din Marea Britanie; Premiul Nobel pentru Literatură în 2007 (n. 1919, în Iranul de azi, pe atunci Persia)
– 2017, 17/18: A murit Azzedine Alaďa, unul dintre cei mai reprezentativi designeri haute couture franco-tunisieni (n. 1940)
– 2023: A murit Claude Kahn, pianist francez de renume internaţional; a susţinut peste 2.000 de concerte în întreaga lume; în 1970 a fost creat un concurs internaţional de pian care îi poartă numele şi care se desfăşoară şi în prezent (n. 1935)
– 2024: A murit Muazzez Ilmiye Çiğ, arheologă, lingvistă și scriitoare turcă; a efectuat studii asupra civilizațiilor sumeriană și asiriană (n. 1914) – 1 an



