Preşedinţii Putin și Erdogan au discutat la telefon despre planul de pace pentru Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, au discutat luni la telefon despre o propunere a SUA de a pune capăt războiului din Ucraina, au declarat oficiali de la Kremlin. „Vladimir Putin a remarcat că aceste propuneri, în versiunea în care le-am analizat, sunt în conformitate cu discuțiile de la summitul ruso-american din Alaska și, în principiu, pot fi folosite ca bază pentru o soluționare pașnică finală„, se precizează în comunicatul de la Kremlin, în care se face referire la o întâlnire din luna august dintre dl Putin și președintele american Donald Trump. „Interesul părții ruse pentru o soluție politică și diplomatică la criza ucraineană a fost reafirmat„. Preşedintele Erdogan i-a spus dlui Putin că este gata să sprijine procesul în orice mod și a oferit Istanbulul – unde cele două părți au avut trei runde de discuții de pace la începutul anului acestuia – ca loc de desfășurare. De asemenea, i-a spus președintelui Vladimir Putin că Turcia va contribui la orice efort diplomatic de facilitare a contactului direct dintre Rusia și Ucraina și de a se ajunge la o pace „dreaptă și durabilă”, a transmis cabinetul liderului de la Ankara./opopescu/dsirbu

REUTERS – 24 noiembrie