Vladimir Putin participă la o întrevedere cu prim-ministrul ungar, la Kremlin

Președintele rus a remarcat poziția echilibrată a lui Viktor Orbán, prim-ministru al Ungariei, față de problema ucraineană.

Președintele rus Vladimir Putin l-a primit pe prim-ministrul ungar la Kremlin. Din partea Rusiei la discuții participă consilierul prezidențial rus, Iuri Ușakov, viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak, și ministrul de externe rus, Serghei Lavrov.
Spre deosebire de alți lideri europeni, prim-ministrul ungar vizitează pentru a doua oară Rusia, de la declanşarea operațiunii militare speciale ruse din Ucraina. Viktor Orbán, prim-ministru al Ungariei, a anunțat vizita sa la Moscova vineri dimineață pe rețelele de socializare. Prim-ministrul ungar a remarcat importanța acestei vizite, având în vedere necesitatea de a asigura ‘securitatea energetică și prețuri accesibile la electricitate’ pentru țara sa în această iarnă.

La rândul său, Putin, atunci când a fost întrebat, joi, la Bișkek, despre o posibilă întâlnire a sa cu Orbán programată pentru vineri, a declarat: ‘Dacă prim-ministrul Orbán consideră că este posibil să accepte invitația noastră, suntem întotdeauna bucuroși să-l vedem’.

Președintele rus a mai adăugat că ‘noi în Rusia suntem întotdeauna bucuroși să-i vedem pe oricare dintre partenerii noștri, inclusiv – în pofida comportamentului lor agresiv – pe omologii noștri europeni şi în mod special, pe Viktor Orbán’.
‘Îi cunoaștem poziția; este destul de obiectivă. El este unul dintre acele persoane care văd realitățile existente și își formulează poziția politică pe baza acestor realități’, a spus Putin.
De asemenea, el a menționat că Rusia și Ungaria au de discutat şi probleme bilaterale.
‘Există o cooperare semnificativă în sectorul energetic, ca să nu mai discutăm de Centrala Nucleară Paks’, și-a reamintit președintele rus.

Putin și Orbán s-au întâlnit personal în urmă cu peste un an, pe 5 iulie 2024. Prim-ministrul ungar a vizitat Moscova în cadrul unei misiuni de pace, după vizita sa la Kiev, dar nu a informat conducerea ucraineană despre planurile sale de a vizita Rusia în acea perioadă. În cadrul aceluiași turneu, Orbán a vizitat China și Statele Unite.

Ultima convorbire telefonică dintre liderii rus și ungar a avut loc pe 17 octombrie anul acesta, imediat după ce președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a se întâlni cu Putin la Budapesta, dar a amânat-o pe o perioadă nedeterminată, pe dta de 24 octombrie./vdraguta/lalexandrescu

www.interfax.ru – 28 noiembrie