Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a cerut demisia guvernului minoritar condus de premierul Rosen Jeliazkov, în urma protestelor de masă de săptămâna aceasta împotriva proiectului de buget pentru 2026. Guvernul a retras proiectul marți, în urma demonstrațiilor la nivel național împotriva creșterilor de impozite planificate pentru finanțarea unor cheltuieli mai mari. Este primul buget elaborat în euro înainte ca statul membru al Uniunii Europene să adopte moneda respectivă de la 1 ianuarie.
Criza bugetară este cel mai recent semn de instabilitate politică în țara balcanică, unde au fost organizate șapte runde de alegeri în patru ani, pe măsură ce o serie de coaliții slabe s-au destrămat. Ultimele alegeri au avut loc în octombrie 2024, dar parlamentul a aprobat cabinetul abia în ianuarie, după luni de negocieri. „Bulgaria are nevoie de o schimbare reală care să ducă la statul de drept și la restabilirea statalității, iar acesta este un lucru pe care actuala coaliție de guvernare nu îl poate realiza”, a declarat preşedintele Radev într-un discurs rostit marţi seara la postul naţional de radio BNT.
Preşedintele a declarat că protestele de luni au arătat că guvernul nu a reușit să îndeplinească așteptările oamenilor și ar trebui să demisioneze imediat. „Alegerile anticipate sunt singura cale de urmat”. Bulgaria, cea mai săracă membră a Uniunii Europene și una dintre cele mai corupte ţări ale acesteia, are nevoie de stabilitate politică pentru a accelera absorbția fondurilor UE în infrastructura sa precară.
Dl Radev, un candidat independent care își îndeplinește al doilea mandat de președinte, care este un post în mare parte ceremonial, a criticat guvernul dominat timp de ani de zile de partidul GERB, acuzându-l de corupție. Gruparea de opoziție Continuați Schimbarea-Bulgaria Democrată (CC-DB) a precizat pentru Reuters că va depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului vineri și că va organiza un nou protest săptămâna viitoare, când se așteaptă ca parlamentul să dezbată măsura.
Aceasta ar fi a șasea moțiune cu care s-a confruntat guvernul de când şi-a preluat mandatul în ianuarie. Coaliția de guvernare a respins apelurile ca guvernul să demisioneze, Boiko Borisov, președintele partidului de guvernare GERB, avertizând cu privire la un posibil „haos” care ar urma, cu prețuri exorbitante după ce Bulgaria va adopta moneda euro. Guvernul nu a răspuns solicitărilor de comentarii din partea Reuters./opopescu/csimion
REUTERS – 3 decembrie








