Noi explicaţii de la Kiev privind imposibilitatea de a organiza alegeri pe timp de război

Vicepreşedintele Radei Supreme de la Kiev, Oleksandr Korniienko, a declarat că, potrivit Constituției ucrainene, cât timp în Ucraina este în vigoare legea marțială, este nepotrivit să se discute despre organizarea alegerilor parlamentare. Korniienko a reamintit că legea fundamentală reglementează clar această chestiune, în special articolul 83, care prevede că, dacă mandatul parlamentului expiră în timpul legii marțiale, acesta se prelungește până la prima ședință a Radei Supreme alese după anularea acesteia. „Cât timp legea marțială este în vigoare, pur și simplu, nu se poate nici măcar vorbi despre aceste lucruri, deoarece Constituția nu poate fi modificată în timpul legii marțiale. Este un aspect important, pe care toți trebuie să ni-l amintim” – a explicat Korniienko. Vicepreședintele legislativului ucrainean a subliniat că nici discuțiile despre eventuale concesii teritoriale nu sunt posibile acum. „Acest lucru, apropo, se aplică și altor poziții reflectate în aceste planuri, în acești 28 de pași de pace, și altor propuneri privind anumite concesii teritoriale din partea Ucrainei. Nu putem nici măcar discuta despre asta din perspectiva Constituției și a procesului juridic. Este evident că suntem împotrivă din punct de vedere moral și ca națiune, ca popor” – a adăugat oficialul. Vicepreședintele Parlamentului de la Kiev a subliniat că toate principiile prevăzute în Constituție sunt în prezent esențiale. „Aceste lucruri au fost foarte bine stabilite în Constituție de părinții noștri fondatori. Unul dintre aceste principii este că legislativul, într-o republică parlamentar-prezidențială, este sursa deplină a legitimității constituționale în acest moment” – a explicat Korniienko. Acesta a subliniat că toate instituțiile statului rămân legitime. „Avem un președinte absolut legitim – atât conform Constituției, cât și conform legilor și codului electoral. Şi consiliile locale sunt legitime, am adoptat recent și o hotărâre politică în acest sens” – a clarificat Oleksandr Korniienko. Potrivit acestuia, societatea trebuie să țină cont de faptul că unele semnale din partea partenerilor referitoare la alegeri sau procese politice pot avea o natură diferită. „Aici este mai mult o chestiune de înțeles: este o tehnică diplomatic-negociatoare folosită de parteneri sau este un fel de presiune sau altceva” – a declarat vicepreședintele Radei Supreme a Ucrainei. Acesta a adăugat că Ucraina și aliații săi trebuie să treacă împreună prin această etapă de înțelegere reciprocă. „Deocamdată, pare că este un proces prin care trebuie să trecem cu toții împreună, pentru a înțelege ce vor partenerii de la noi în acest moment” – a remarcat oficialul. Amintim că, zilele trecute, președintele SUA, Donald Trump, a acordat un amplu interviu publicației Politico, în care a declarat că în Ucraina ar trebui organizate alegeri prezidențiale, care „nu au mai avut loc de mult timp”. Potrivit lui Trump, actuala conducere a Ucrainei „folosește războiul pentru a evita alegerile”. Ca răspuns, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este pregătit pentru alegeri și a îndemnat Statele Unite să ajute la asigurarea condițiilor sigure pentru desfășurarea lor. De asemenea, președintele a menționat că a discutat această chestiune cu reprezentanții Radei Supreme și așteaptă din partea lor o viziune privind posibilitatea organizării alegerilor pe timp de război./sdan/denisse

(Agenția de presă RBC – 11 decembrie)