Vladimir Putin a promulgat o legislaţie modificată care permite Rusiei să ignore instanțele penale străine

 Președintele Vladimir Putin a semnat luni modificările legislative care dau Rusiei dreptul de a ignora hotărârile judecătorești emise de instanțe străine și internaționale în dosare penale. Acţiunea a venit pe fondul încercărilor ucrainene și europene de a pedepsi autorităţile de la Moscova pentru acțiunile din Ucraina. Măsura, care a fost iniţiată în contextul în care președintele american Donald Trump încearcă să negocieze un acord de pace în Ucraina, pare a fi un răspuns la mai multe inițiative de punere sub urmărire a unor oficiali și ofițeri militari ruși pentru presupuse crime de război în Ucraina, lucru de care guvernul de la Moscova neagă că forțele sale s-ar face vinovate. Ucraina și organismul pentru drepturile omului al Consiliului Europei au parafat în iunie un acord care pune bazele unui tribunal special, iar Europa a lansat luna aceasta o Comisie Internațională pentru Reclamații în Ucraina, în efortul de a se asigura că guvernul de la Kiev va fi despăgubit cu sute de miliarde de dolari reprezentând valoarea daunelor provocate de atacurile rusești, ca și pentru presupuse crime de război. De asemenea, Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga a emis mandate de arestare pentru Vladimir Putin și alți cinci oficiali ruși, acuzându-i de deportarea ilegală a mai multor sute de copii din Ucraina. Administraţia de la Kremlin, care a numit decizia CPI scandaloasă, susține că acuzația este falsă și că Moscova a acționat doar pentru a scoate copiii dintr-o zonă de conflict, pentru propria lor siguranță. Conform modificărilor aduse legislației ruse susținute luni de Vladimir Putin, Rusia va avea în mod oficial dreptul, în temeiul propriei legislații interne, să ignore hotărârile judecătorești emise în cazuri penale de instanțe străine în numele unor guverne străine, fără participarea sa directă. Hotărârile emise de organismele juridice internaționale a căror autoritate nu se bazează pe un acord internațional cu Rusia sau pe o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU pot fi, de asemenea, ignorate în temeiul modificărilor. (REUTERS – 29 dceembrie)/opopescu/dsirbu

RADOR RADIO ROMÂNIA (29 decembrie)