EVENIMENTE INTERNE
– Parlament
* A doua sesiune ordinară a Legislativului din acest an se încheie pe 31 decembrie, după care în luna ianuarie urmează vacanţa parlamentară. Activitatea ar urma să se reia în luna februarie, dacă nu este convocată între timp o sesiune extraordinară a Parlamentului
– Ministere
* Ministerul Afacerilor Externe anunţă că România se alătură mecanismului american PURL pentru sprijinirea apărării Ucrainei şi alocă în acest sens 50 de milioane de euro. Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a decis ca România să se alăture statelor care contribuie la propunerea SUA privind „Lista de achiziţii prioritare necesare apărării Ucrainei” (PURL), cu suma de 50 de milioane de euro, alături de majoritatea aliaţilor europeni şi de alte state care împărtăşesc aceeaşi perspectivă. Mecanismul PURL reprezintă un instrument de politică externă şi de securitate de importanţă majoră pentru Administraţia Statelor Unite ale Americii, în special în contextul abordării promovate de Administraţia Trump privind împărţirea echitabilă a responsabilităţilor de securitate între aliaţi
– Culte, Biserică
* Brașov: Comunitatea Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Brașov prezintă un concert de muzică de orgă și meditație, „La cumpăna dintre ani”, în data de 31 decembrie, la ora 12:00, la Biserica Neagră. Momentul muzical va fi susținut de Steffen Schlandt, organistul Bisericii Negre și dirijorul Corului Bach, iar cuvintele duhovnicești vor fi împărtășite de preotul Claudiu Riemer. Ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, „La cumpăna dintre ani” este un eveniment care reprezintă un reper al finalului de an în orașul Brașov. Din 1999, acesta a devenit o tradiție pentru brașoveni și vizitatori
– Social
* Peste 540.000 de copii – preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar – vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru fiecare copil, în cadrul programului naţional „Masă sănătoasă”. Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi hotărârea privind instituirea programului naţional „Masă sănătoasă” în anul 2026
– Economic
* La propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Guvernul a aprobat prorogarea termenului de trecere de la sistemul Revisal, la platforma REGES-ONLINE, până la data de 31 decembrie, pentru a veni în sprijinul angajatorilor care întâmpină dificultăţi în procesul de migrare. Drept urmare, s-a dispus prorogarea, până la această dată, a termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) şi (2) din HG nr. 295/2025 privind Registrul general de evidenţă a salariaţilor – REGES-ONLINE, respectiv:
– termenul în care angajatorii trebuie să se înregistreze în platforma REGES-ONLINE – termenul în care angajatorii trebuie să completeze şi să transmită toate elementele contractelor individuale de muncă active, care nu se regăsesc deja în sistemul informatic prevăzut de HG nr. 905/2017
* Sibiu: Pentru a veni în sprijinul sibienilor în perioada sărbătorilor de iarnă, Piaţa Volantă de la Sala Transilvania îsi adaptează programul de funcţionare, păstrând acelaşi spaţiu consacrat producătorilor locali. Astfel, Piaţa Volantă va fi deschisă miercuri, 31 decembrie, în intervalul orar 8:00 – 14:00, oferind publicului posibilitatea de a se aproviziona cu produse proaspete şi tradiţionale direct de la producători locali, înaintea sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou. Prima ediţie a Pieţei Volante din anul 2026 va avea loc sâmbătă, 10 ianuarie 2026, reluând programul obişnuit într-un nou an dedicat susţinerii producţiei locale şi consumului responsabil. Piaţa Volantă de la Sala Transilvania rămâne un punct important de întâlnire între producători şi consumatori, promovând produse autentice, de calitate, şi sprijinind economia locală
* Satu Mare: Mai puţin de 70% dintre angajatorii din judeţul Satu Mare au trecut de la aplicaţia REVISAL la REGES ONLINE, termenul final fiind 31 decembrie. Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare reaminteşte angajatorilor de pe raza judeţului Satu Mare că, începând cu data de 31 decembrie 2025, aplicaţia REVISAL va fi înlocuită integral de REGES-ONLINE – noul Registru de evidenţă a salariaţilor. Pentru a facilita o tranziţie lină şi eficientă, până la această dată cele două platforme funcţionează în paralel. Începând cu 1 ianuarie 2026 aplicaţia REVISAL nu va mai fi disponibilă, iar toate raportările vor fi efectuate exclusiv prin REGES-ONLINE. ITM recomandă angajatorilor care nu s-au înregistrat încă în REGES-ONLINE să o facă în perioada imediat următoare, pentru a evita eventualele dificultăţi generate de tranziţia realizată la limita termenului legal şi pentru a beneficia de avantajele oferite de noua platformă. Inspecţia Muncii a pus la dispoziţia angajatorilor adrese de email şi numere de telefon prin care oferă suport. Noua platformă, REGES-ONLINE, este complet digitală, este accesibilă direct din browser, fără instalare locală şi permite gestionarea centralizată a datelor privind contractele de muncă şi salariaţii, cu actualizări automate în timp real
– Mass-Media
* Toate posturile Radio România au pregătit programe speciale – emisiuni şi transmisiuni în direct, multă muzică, producţii ale Teatrului Naţional Radiofonic, concerte live, ştiri, reportaje, producţii independente – cadouri pregătite cu drag pentru ascultătorii noştri.
- Programele Radio Romania Actualităţi ale acestui sfârşit de an sunt produse sub genericul „Sărbătorile ne aduc împreună. Oameni şi datini”. Rămâneţi cu Radio România Actualităţi şi în noaptea de Revelion: Johann Pohrib, Bogdan Pavlică şi Costin Enache vor fi gazdele celor trei tronsoane ale programului nopţii dintre ani –„Revelion în Poiana lui Johann”, mari hituri şi muzică populară şi de petrecere. În prima zi a anului 2026, RRA transmite în direct, ca în fiecare an, Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonicii din Viena.
- Revelionul 2026 cu Berti Barbera începe la ora 21:00 și este un program special transmis de posturile Radio România Muzical. Acesta este realizatorul și gazda programului de Revelion, oferind o selecție muzicală specială pentru trecerea dintre ani.
Programul serii (31 decembrie 2025):
– Ora 18:00: Opereta „Liliacul” de Johann Strauss-fiul.
– Ora 21:00: Începerea programului de Revelion realizat de Berti Barbera.
– Ora 00:00: (1 ianuarie 2026): Continuarea programului festiv de Anul Nou
– Pe 1 ianuarie, de la ora 12:05, RRM transmite în direct, concertul de Anul Nou de la Viena interpretat de Orchestra Filarmonicii din Viena, dirijor Yannick Nezet Seguin. Jazz la RRM pe 2, 3 şi 4 ianuarie, de la ora 17:30 şi pe 5,6 si 7 ianuarie de la ora 14:00 – în premieră, stagiunea de jazz de la Ateneul Român
* Televiziunea Română întâmpină Anul Nou cu o ofertă editorială amplă şi diversă, propunând telespectatorilor o noapte-maraton de programe speciale, difuzate pe TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Folclor, TVR Sport şi TVR INFO. De la comedia românească şi spectacolele-emblemă ale scenei naţionale, la concerte legendare, documentare-eveniment şi retrospective ale anului, Revelionul 2026 pe toate posturile TVR este o invitaţie la emoţie, memorie şi excelenţă culturală. Revelion 2026 marchează începutul unui an aniversar important pentru Televiziunea Română – „Împreună la puterea 70”. Punctul culminant al serii va avea loc exact la ora 00:00, moment transmis în simulcast pe toate canalele TVR – un gest simbolic care deschide oficial anul în care instituţia marchează şapte decenii de existenţă. Un moment dedicat deopotrivă celor care au pus piatra de temelie şi celor care vor scrie următoarele poveşti.
- Maraton de comedie românească la TVR 2, care dedică seara şi noaptea de Revelion filmului românesc de comedie, cu unele dintre cele mai iubite producţii ale anilor ’70-’80. De la ora 20:05, telespectatorii se reîntâlnesc cu Brigada Diverse, în trei filme devenite clasice: „B.D. intră în acţiune” (1970), „B.D. în alertă” (1971) şi „B.D. la munte şi la mare” (1971). După miezul nopţii, incursiunea în comedia de satiră socială continuă cu două filme semnate de Geo Saizescu – „Secretul lui Bachus” şi „Secretul lui Nemesis” – în interpretări memorabile ale marilor actori români.
- Revelion cu suflet românesc la TVR 3. În noaptea dintre ani, TVR 3 deschide porţile Arhivei de Aur şi propune un Revelion construit din emoţie, umor şi farmec autentic. Programul începe la ora 20:00 cu spectacolul de teatru ‘Tache, Ianche şi Cadâr’ de Victor Ion Popa, în regia lui Ion Finteşteanu, o montare emblematică din 1976, cu Alexandru Giugaru, Ion Finteşteanu şi Marcel Anghelescu în rolurile principale. De la ora 22:00, petrecerea continuă cu o selecţie a celor mai iubite momente de divertisment din arhiva TVR, aducând pe ecran nume legendare precum Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Amza Pellea, Stela Popescu sau Anda Călugăreanu. Muzica ocupă un loc central, prin prezenţa unor artişti precum Corina Chiriac, Gică Petrescu, Angela Similea, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Gabi Luncă sau Fărâmiţă Lambru.
- Concerte şi documente de patrimoniu la TVR Cultural,c are întâmpină Anul Nou cu un program-eveniment dedicat excelenţei muzicale şi culturale. De la ora 21:15, pe 31 decembrie, telespectatorii pot urmări, în premieră, opereta ‘Liliacul’ de Johann Strauss-fiul, producţie a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”. Noaptea continuă cu momente de referinţă: documentarul ‘Cella Delavrancea – aniversare la 100 de ani’, concerte legendare sub titlul ‘Ion Voicu – violonistul-simbol al unei epoci’, o întâlnire cu rafinamentul absolut al unuia dintre cei mai mari pianişti ai lumii: Radu Lupu la Ateneul Român, două concerte dirijate de Sergiu Celibidache la Ateneul Român şi un concert-document al Corului Madrigal, de la prima ediţie postdecembristă a Festivalului Internaţional „George Enescu”.
- Atmosferă de epocă şi sărbătoare la TVR Folclor. De Revelion 2026, TVR Folclor propune o premieră culturală: spectacolul ‘Poveste din Bucureştiul de Odinioară’, difuzat de la ora 21:00. Un concert conceput ca un film muzical, cu Miruna Ionescu şi Valentin Albeşteanu, alături de Orchestra de Cameră a Filarmonicii ‘Râmnicu Vâlcea’ şi Taraful de Oraş, recreează farmecul Bucureştiului interbelic. Melodii compuse de Ion Vasilescu, Nicolae Kirculescu, Ionel Fernic, Henry Mălineanu, Elly Roman, Gherase Dendrino, alături de partituri semnate de Grigoraş Dinicu, Georges Boulanger şi Fritz Kreisler, redau atmosfera sonoră a Bucureştiului interbelic. În prima zi din an, începând cu ora 3:25, programul „Poveste din Bucureştiul de Odinioară” poate fi urmărit şi la TVR 1.
- Legendele sportului, de Revelion la TVR Sport, care propune, pe 31 decembrie, un program special dedicat marilor legende ale sportului. De la ora 20:00, „Retrosport special” readuce în prim-plan imagini rare din cariera Nadiei Comăneci, urmate, de la ora 21:00, de documentarul „Nadia Comăneci: gimnasta şi dictatorul”, coproducţie Arte-TVR. Programul continuă cu documentare dedicate unor figuri emblematice ale sportului mondial, precum Diego Armando Maradona.
- TVR 70 RETRO, retrospectiva anului la TVR INFO, care întâmpină anul 2026 cu programul special „TVR 70 RETRO”, o amplă retrospectivă a anului 2025. De la ora 21:00, „TVR 70 RETRO / POLITIC’ readuce în atenţie momentele decisive ale anului electoral, urmat de „TVR 70 RETRO / CAMPANII”, o privire asupra campaniilor cu impact social major desfăşurate de TVR: . ‘Împreună facem bine’ – ajutorarea persoanelor afectate de inundaţii, „Omul Anului”, o iniţiativă emblematică a TVR, dedicată celor care prin generozitate şi implicare au schimbat comunităţi şi au inspirat societatea. „Via Transilvanica”, campania de strângere de fonduri pentru copii cu probleme de sănătate, a fost un proiect care a mobilizat comunităţile din întreaga ţară. Sub mesajul „Prietenii noştri, sprijinul nostru”, campania pentru protecţia animalelor a promovat empatia şi responsabilitatea faţă de animale. Noaptea continuă cu „TVR 70 RETRO / FESTIVALURI”, „TVR 70 RETRO / FASHION” şi „TVR 70 RETRO / CULTURĂ”, care evidenţiază implicarea Televiziunii Române în susţinerea marilor evenimente culturale şi a creativităţii româneşti
– Cultură
* Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București programează opereta „Liliacul” de Johann Strauss-fiul chiar în seara de Revelion, pe 31 decembrie 2025, la ora 18:00. La Sala Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (B-dul Octavian Goga nr. 1). Echipa de creație: Producția beneficiază de coordonarea scenică și adaptarea textului de către Valentino Tiron, coregrafia semnată de Iolanda Petrescu și scenografia lui Vladimir Turturica. Spectacolul reunește soliștii, orchestra, corul și baletul instituției. Deși soprana Cristina Vlaicu este recunoscută pentru rolul Adelei, este important de menționat că aceasta este solistă a Operei Naționale Române din Timișoara, unde interpretează acest rol tot în seara de Revelion 2025. Pentru spectacolul de la București, distribuția specifică pe roluri poate fi consultată direct pe site-ul Opereta.ro sau prin platformele de bilete precum Ticketstore.ro. Spectacolul va fi transmis, în aceeaşi zi, de Televiziunea Română
* Proiecţii imersive vibrante şi ritmurile pregătite de DJ Dubshake şi DJ Kabrozo vor fi prezentate de Museum of Imersive Art – MINA pe 31 decembrie, în cadrul unei petreceri de Revelion inspirate de ritmurile Carnavalului de la Rio. Pentru cei care doresc să petreacă noaptea dintre ani în culori tropicale, cu pene, sclipici şi dispoziţie de carnaval, organizatorii au pregătit două spaţii speciale: Samba Palace (spaţiu imersiv) şi Carnaval Royale (spaţiu New Media). În spaţiul Samba Palace bucureştenii vor avea parte de o aventură plină de culoare şi ritmuri sud-americane, cu proiecţii imersive ce includ: dansatori strălucitori, costume cu pene aurii, ploi de confetti şi lumini calde care îi vor introduce în atmosferă de carnaval. În spaţiul Carnaval Royale, cei care doresc să se lase purtaţi în noaptea de Revelion către un colţ de paradis unde jungla prinde viaţă prin proiecţii spectaculoase la 360°, o pot face în spaţiul de new media. Cei mai mici vizitatori vor putea petrece noaptea dintre ani la MINA Kids, zona dedicată unde vor avea parte de activităţi creative, filme şi acces la toate instalaţiile interactive. Accesul în ambele spaţii se face pe bază de bilet
* Primăria Sectorului 3 organizează, în Piaţa Alba Iulia, începând cu ora 19:00, un eveniment ce îmbină muzica live cu elemente vizuale spectaculoase. Revelionul din Sectorul 3 va oferi publicului, la miezul nopţii, un spectacol multimedia complex, care va include: jocuri de lumini şi lasere, artificii şi efecte speciale, concerte live susţinute de artişti cunoscuţi. Intrarea este liberă
* Revelion 2026 cu 3 Sud Est, Crina Matei și trupa Zebbra – ora 20:00, la Berăria H – București
* Berti Barbera face parte din distribuția evenimentului „Andrieș Rock’n’Roll”, programat tot pentru 31 decembrie 2025 la locația City View Events din București, începând cu ora 21:00. Bilete sau detalii suplimentare pe platforme precum OnEvent
* Retrovelion 2026 – Evenimentul se desfășoară la interior în zona VIP Arena Națională (condiții normale de restaurant: toalete de interior, încălzire, zone de fumat etc). Revelion retro Balkanic și concert Taraful de la Vărbilău, Azur, Nicolaus Papadopoulos, DJ (toate genurile muzicale ale anilor 90-2000), MC. Evenimentul va avea loc in intervalul orar: 20:00 –3:00, la Arena Nationala Bucuresti, Bulevardul Basarabia nr. 37-39
* Publicul este invitat la o petrecere latino spectaculoasă organizată împreună cu @latinogangparty.eu . Un bufet delicios, muzică bună și energie cât pentru un an întreg. La ora 00:00 se va urca pe rooftop ca să se vadă artificiile din tot Bucureștiul – momentul perfect ca să se întâmpine noul an 2026. Linkul biletelor este:
https://www.livetickets.ro/bilete/latino-gang-bad-bunny-nye-party-bucharest. Să înceapă 2026 cu stil, ritm și vibe latino!
#miradorrooftop #nye #bucharest
* Gala de Revelion – Misterul Miezului Nopții @ The Marmorosch – Miezul Nopții Strălucitor. Pe măsură ce ultima seară a anului se desfășoară, pășiți într-o sărbătoare învăluită în alb. Sala Mare de Bal strălucește în cristal și lumina lumânărilor, transformată într-un vis sărutat de zăpadă. Ridicați paharul sub candelabre, lăsați muzica să curgă, savurați o noapte în care fiecare detaliu strălucește cu o splendoare liniștită și întâmpinați Anul Nou într-o seninătate luminoasă. Momente de Sărbătoare la The Marmorosch București – Autograph Collection Grand Lobby
* Revelion 2026 – O sărbătoare atemporală @ L’Atelier Relais & Chateaux. Revelionul dă tonul anului care vine. Pe 31 decembrie, se pășește în lumea rafinată a L’Atelier Relais & Châteaux, o seară în care eleganța, gastronomia și sărbătoarea se întâlnesc. L’Atelier Relais & Châteaux, Intrarea Aurora nr. 17C, București. Răsfăț cu o experiență culinară rafinată cu 7 feluri de mâncare, însoțită de băuturi festive cu bule și un spectacol live susținut de New Vegas Show & DJ, toate într-un cadru sofisticat
* Revelion 2026 @ Arenele Romane – Petrecere de Revelion. Odată cu sfârșitul anului, se urează bun venit împreună anului 2026, într-o ediție Club a Arenelor Romane (cort încălzit) la petrecerea de Revelion, de neratat. Un eveniment uimitor, muzică bună, lumini uimitoare, râsete și veselie. Muzică: Greatest Hits din toate timpurile mixate de DJ rezidenți
* Braşov: Recitaluri ale unora dintre cei mai în vogă DJ ai momentului şi un spectacol de lasere îi aşteaptă pe cei care vor alege să petreacă noaptea dintre ani în Piaţa Sfatului din Braşov. Petrecerea va începe de la ora 19:30, cu muzică grecească interpretată de Christian Juncu şi Cosmin Marghele. În Piaţa Sfatului, pe scenă vor urca trei DJ, Claudiu Albu, ALTOO, DJ Adrian Şaguna. Deasemenea are loc un show de lasere
* Cluj-Napoca: Primăria municipiului Cluj-Napoca organizează un program special de Revelion 2026 în Piața Unirii, care include concerte, spectacol de drone și lumini, pentru a sărbători trecerea în Noul An. Evenimentul va avea loc în seara zilei de 31 decembrie 2025, oferind o atmosferă de sărbătoare pentru clujeni și turiști. Concerte live, spectacol de drone și lumini la miezul nopții (înlocuind tradiționalul foc de artificii), șampanie oferită participanților la trecerea dintre ani. Vor exista programe speciale de transport public pentru a facilita accesul participanților la evenimentele din centru în noaptea de Revelion. Este posibil să existe restricții de circulație în zona centrală în perioada premergătoare și în timpul evenimentului. Clujenii și turiștii sunt invitați să întâmpine Anul Nou 2026 în Piața Unirii, unde Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca organizează un eveniment special de Revelion, cu concerte live și un spectacol de drone și lumini la trecerea dintre ani. Programul artistic va debuta la ora 22:00 cu un recital susținut de grupul vocal de pop-operă Anatholis, urmat, de la ora 23:00, de concertul trupei Hara. Momentul culminant al serii va avea loc la miezul nopții, când cerul Clujului va fi luminat de un spectacol de drone și lumini, o premieră pentru noaptea de Revelion. Distracția va continua de la ora 00:15, cu un concert al trupei Score Band. Revelionul din Piața Unirii se va desfășura într-un cadru festiv, completat de Târgul de Crăciun Cluj-Napoca și de instalațiile luminoase care decorează zona centrală a orașului, inclusiv străzile Iuliu Maniu și Universității. Ajunul Anului Nou, 31 decembrie, va fi ultima seară în care vizitatorii vor putea urca în roata panoramică și se vor putea bucura de bunătățile din căsuțele târgului. Totodată, Primăria Cluj-Napoca anunță că Târgul de Iarnă, unde atracția principală este patinoarul, va continua pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” până la data de 15 februarie 2026
* Constanţa: Noaptea dintre ani va fi sărbătorită la Constanţa printr-un concert deosebit, susţinut de DJ Pierre D’Vară, Smiley şi Lucian Colareza. Începând cu ora 21:30, parcarea de la Sala Sporturilor va găzdui un show electrizant. Cei prezenţi se vor bucura de show-uri spectaculoase de lasere şi lumini şi ploi de confetti, care vor crea atmosfera perfectă pentru un nou început plin de speranţă şi bucurie. În perioada 31 decembrie – 1 ianuarie 2026, bulevardul Tomis va deveni, din nou, un spaţiu dedicat socializării şi plimbărilor. Constănţenii sunt invitaţi să se bucure de atmosfera de sărbătoare
* Iași: Pe 31 decembrie, ora 18:30, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, publicul este invitat să întâmpine Anul Nou 2026 într-o seară de specială, alături de 3 Tenori ieșeni. Concertul va fi susținut de Orchestra Metropolitană Iași sub bagheta dirijorului Mădălin Munteanu, alături de Corul Marii Uniri
* Oradea: Anul 2025 a fost unul memorabil pentru, plin de evenimente, oameni şi poveşti. Tocmai de aceea, Visit Oradea şi Primăria Municipiului Oradea propune publicului să petreacă trecerea dintre ani împreună! Întâmpinarea noului an la Nouveau Year Party 2026, petrecerea de Revelion ce va avea loc în inima oraşului, în Piaţa Unirii, pe 31 decembrie. Petrecerea începe la ora 22:00, când Cervinski va da startul serii. Atmosfera va fi apoi preluată de AlbWho, care va menţine ritmul până la ora 1:00. Momentul culminant va fi la 00:00, când vom spune „La mulţi ani 2026!” printr-un spectacol grandios de artificii, marcând începutul unui nou capitol. Pe parcursul serii, cei prezenţi se vor putea delecta cu o selecţie diversificată de băuturi de la barul care va fi amplasat în Piaţa Uniriii. De asemenea, patinoarul şi roata panoramică vor funcţiona în noaptea de Revelion. Nouveau Year Party 2026 este un eveniment dedicat întregii comunităţi şi este deschis tuturor celor care doresc să se bucure de trecerea dintre ani în Piaţa Unirii din Oradea. Mai multe informaţii pot fi găsite la: https://fb.me/e/axv0wBEZo
Eveniment organizat de Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea
* Piatra-Neamţ: Localitatea Trifeşti este deja una recunoscută atât în judeţ cât şi în ţară ca fiind păstrătoare a tradiţiilor locale. Înfiinţat la începutul anilor ‘70, ansamblul „Sumanarii din Trifeşti” a devenit un brand cultural al judeţului, fiind prezent la toate festivalurile de profil din ţară şi din străinătate. Acest ansamblu este de fapt Alaiul Pluguşorului. Toţi membrii sunt îmbrăcaţi cu sumanele tradiţionale, din localitate, ţesute manual. Sumanarii din comuna Trifeşti vor colinda în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. Toţi gospodarii din Trifeşti stau cu porţile deschise pentru Sumanari. Urătura lor aduce totdeauna speranţă pentru anul care vine. Speranţă pe care o aşteaptă toţi românii
* Ploieşti: Primăria municipiului Ploieşti invită cetățenii să sărbătorească, împreună, trecerea în noul an, în cadrul unui eveniment festiv, special pregătit de municipalitate pentru ploieşteni, în noaptea de 31 decembrie 2025 – 1 ianuarie 2026. Programul acestui an vine în întâmpinarea dorinţei majorităţii comunităţii şi va aduce pe scena special amenajată în parcarea Palatului Culturii multă energie pozitivă, bucurie şi un entuziasm molipsitor pentru toţi participanţii. Seara festivă se va desfăşura sub genericul PARTY RETROLOGIA, un concept care împleteşte armonios atmosfera retro cu energia modernă a unui spectacol de muzică live, în care DJ iuLio, unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai momentului, va invita şi antrena pe cei prezenţi să cânte şi să danseze alături de invitaţi într-un show plin de dinamism, cu hituri cunoscute şi momente speciale pregătite pentru această ocazie. La trecerea dintre ani, cerul oraşului va fi luminat de un spectaculos foc de artificii, organizat în condiţii de maximă siguranţă. Show-ul pirotehnic va dura aproximativ 10 minute şi va marca începutul unui nou an pe care ni-l dorim plin de speranţă şi visuri împlinite. Începând cu ora 22:00, în zona Palatului Culturii Ploieşti. Accesul este gratuit, iar organizatorii au pregătit măsuri speciale pentru siguranţa şi confortul participanţilor. În acest context, circulaţia rutieră va fi restricţionată
* Reșița: Cetățenii municipiului sunt invitați să întâmpine Anul Nou în aer liber, alături de comunitate, în cadrul evenimentului Revelion Reșița, organizat miercuri, 31 decembrie, începând cu ora 23:00. Programul serii propune muzică live, atmosferă de sărbătoare și un foc de artificii la miezul nopții, marcând trecerea dintre ani într-un cadru festiv
* Sfântu Gheorghe, jud.Covasna: În cadrul seriei de concerte Winter Specials, organizate la Castelul Kalnoky din Micloşoara, în data de 31 decembrie „New Year”s Rock Ballads”, un concert desfăşurat în crama castelului, cu melodii din repertoriul Scorpions, Metallica, AC/DC sau Bon Jovi. Biletele includ cine tip bufet sau meniu complet şi pot fi achiziţionate în avans de pe eventim.ro. Până pe 9 ianuarie, la Galeria de Artă „Kadar Laszlo” din oraşul Covasna poate fi văzută expoziţia de pictură „Here and There” a scenografului britanic Howard Weaver, stabilit în localitatea Lisnău din judeţul Covasna. Artistul a lucrat peste cinci decenii în film şi televiziune, realizând decoruri pentru producţii celebre „Star Wars”, „Game of Thrones”, „Terminator” sau „The Witcher”. La Muzeul Naţional Secuiesc va putea fi vizitată, până pe 31 ianuarie, expoziţia „Secuii – trăsături moştenite”
* Sfântu Gheorghe, jud.Covasna: Intrarea în anul 2026 va fi marcată de două ori în municipiul Sfântu Gheorghe, atât după ora oficială a României, cât şi după ora Ungariei şi a Europei Centrale, conform unei tradiţii consacrate de comunitatea maghiară, majoritară din punct de vedere numeric în judeţul Covasna. Casa de Cultură ‘Konya Adam’ şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe vor organiza o petrecere de Revelion în Piaţa Centrală din municipiu, unde vor avea loc concerte şi show-uri cu laser atât la miezul nopţii, cât şi la ora 01:00. Programul va începe la ora 23:00, pe scena de piatră din Piaţa Centrală, cu DJ White şi DJ Robert Georgescu. La ora 00:00, trecerea în Noul An va fi marcată de primul show laser, urmat la ora 00:05 de un concert susţinut de Baricz Gergo. La ora 01:00 va avea loc al doilea show laser, iar programul va continua până la ora 01:45
* Sibiu: În zilele de 31 decembrie 2025 și 1 ianuarie 2026, de la ora 18:00, Sala Thalia va găzdui concertele de Anul Nou de la Sibiu – „What Are You Doing, New Year’s Eve?”. Ajunse la cea de-a XVII-a ediție, cele două concerte de Anul Nou sunt unele dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale sfârșitului de an. Evenimentele din acest an reaprind strălucirea Golden Age a jazzului, într-un spectacol semnat de Big Band-ul Radio, dirijat de Simona Strungaru, cu participarea solistei Ana Maria Roșu. Programul include lucrări de Glenn Miller, Frank Loesser, Duke Ellington și alți autori reprezentativi ai epocii de aur a jazzului. Eveniment organizat de Asociația UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – împreună cu Filarmonica de Stat Sibiu.
* Sibiu: Redal Expo Bloc, Strada Johann Sebastian Bach 4, 557260, România, Organizator: Backyard Agency Miercuri, 31 decembrie 2025 – Joi, 1 ianuarie 2026, ora 21:00 – 05:00. Au fost nopți de care nu se amintește, cu oameni care nu se pot uita niciodată. Acest 31 decembrie nu este despre rămas bun – este despre un ultim foc, un ultim dans, o ultimă poveste din curtea din spate pe care urmează să se lăseze în 2025. Delia urcă pe scenă. Se ridică paharele. Se încheie anul așa cum se știe – împreună. Și la miezul nopții… începe un nou capitol. În deschidere Sebastian și Alex Zara
* Timișoara: Opera Națională Română din Timișoara prezintă, de la ora 18:00, spectacolul „Liliacul” de Johann Strauss-fiul. Soprana Cristina Vlaicu interpretează rolul Adelei, o femeie isteață și ambițioasă, care cucerește scena și publicul prin șarm și energie. Evenimentul promite o seară plină de mister, umor și voie bună, oferind spectatorilor un mod spectaculos de a întâmpina Noul An
* Timișoara: Primăria Municipiului Timișoara îi invită pe toți timișorenii să sărbătorească începând cu ora 22:00, Revelionul în Piața Victoriei, unde municipalitatea pregătește un spectacol special pentru întâmpinarea noului an. Noaptea dintre ani începe la Timișoara cu „Revelionul Artiștilor Timișoreni”, un concert dedicat trupelor locale care vor încălzi atmosfera din Piața Victoriei. Evenimentul aduce în prim-plan scena muzicală timișoreană, punând în valoare energia și diversitatea artiștilor din oraș. Seara va fi deschisă de trupa timișoreană PHASER, care va încălzi atmosfera cu energia lor binecunoscută. De la ora 23:00, pe scenă va urca Ruslana, artista ucraineană câștigătoare a concursului Eurovision 2004 cu piesa „Wild Dances”. Cunoscută pentru stilul său unic, o combinație explozivă de pop-rock-dance cu influențe din folclorul carpatic, Ruslana este și deținătoarea titlului de „Artist Național al Ucrainei”. Administrația locală aduce în fața publicului timișorean o artistă cu o puternică prezență scenică, apreciată pentru activitatea sa culturală și civică. La miezul nopții, după focul de artificii, pe scenă vor urca Lupii lui Calancea, una dintre cele mai apreciate formații din Republica Moldova, condusă de basistul și compozitorul Alex Calancea. Trupa îmbină folclorul românesc autentic cu rock, trap și ritmuri tribale. Petrecerea se va încheia cu un after party susținut de DJ-ul și producătorul timișorean Sean Norvis, cunoscut pentru stilul său inovator și pentru conceptul „electro popular”, ce aduce împreună muzica electronică modernă și elemente din folclorul românesc
* Timișoara: Evenimentul privat „RETROVELION 2026 // ALCOHOL YOU LATER” va avea loc în zona istorică a orașului Timișoara, cunoscută sub numele de Cetate, pe data de 31 decembrie 2025, la Bastionul Maria Theresia, o zonă emblematică din Cetate, Timișoara, începând cu ora 22:00. Evenimentul este organizat de o entitate privată („ALCOHOL YOU LATER”), nefiind un eveniment public organizat de Primăria Timișoara. Accesul se face pe bază de bilet. Prețurile variază, iar biletele pot fi achiziționate online de pe platforme dedicate, cum ar fi LiveTickets.ro
– Sport
* Are loc Cupa Africii pe Naţiuni 2025 la fotbal, în Maroc (21 decembrie-18 ianuarie):
- Guineea Ecuatorială – Algeria (ora 18:00)
- Sudan – Burkina Faso (ora 18:00)
- Gabon – Cote d’Ivoire (ora 21:00)
- Mozambic – Camerun (ora 21:00)
– S-a întâmplat într-o zi de 31 decembrie
* Cu 173 de ani în urmă (1852) avea loc inaugurarea solemnă a Teatrului cel Mare din Bucureşti (din 1875, Teatrul Naţional). Prin proporţiile şi amenajările interioare era, la acea dată, al treilea din Europa. S-a jucat vodevilul franţuzesc „Zoe sau Amor românesc”, pe muzica lui Ioan Andrei Wachmann (în rolurile principale – Costache Caragiali şi Nini Valéry). Deschiderea teatrului nu s-a făcut cu o piesă românească, deoarece Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană) nu au permis acest lucru. Primul director-concesionar al teatrului a fost Costache Caragiali
* Acum 159 de ani (1866) avocatul Ioan Raţiu prezenta împăratului Austriei, Franz Joseph I, la Viena, o petiţie (redactată de George Bariţiu şi semnată de 1493 de intelectuali, negustori, industriaşi şi agricultori români) în care se exprima protestul împotriva votării de către noua Dietă a alipirii Transilvaniei la Ungaria
* Cu 109 ani în urmă a avut loc „Catastrofa de la Ciurea”, nume sub care a intrat în istorie cel mai grav accident feroviar din România. Accidentul a avut loc în data de 31 decembrie 1916/13 ianuarie 1917, în plină desfășurare a Primului Război Mondial, în gara din localitatea Ciurea, la sud de Iași, pe calea ferată Bârlad – Iași. Bilanțul a fost de peste 1.000 morți, absența unei anchete oficiale nepermițând elucidarea cauzelor accidentului. Trenul era neîncăpător pentru numărul mare de persoane care stăteau chiar şi între tampoanele de legătură. Frânele, testate chiar şi în ultima staţie înainte de Ciurea, păreau că funcţionează fără nici o problemă, și totuşi, în apropierea gării Ciurea, trenul a urcat o pantă iar, în momentul coborârii, frânele au cedat. Existau frâne manuale, dar din cauza aglomerării mecanicii nu au putut ajunge la ele. Trenul a intrat în gară cu o viteză foarte mare. Pe linia 1 staţionau vagoanele cu pacură. A fost activat macazul astfel încât trenul să intre spre dreapta pe linia 2 şi să se evite coliziunea. Din cauza vitezei şi a unghiului foarte mare de cotire, doar locomotiva şi încă un vagon au reuşit să treacă. Celelalte au deraiat, mai puţin două vagoane care au rămas pe linie. Cel puţin unul dintre vagoane s-a ciocnit de cisternele pline de combustibil, declanşându-se o explozie, urmată un incediu enorm
* În urmă cu 108 ani (1917) guvernul sovietic recunoştea independenţa Finlandei, care, la 6.XII.1917, profitând de revoluţia bolşevică rusă, îşi declarase independenţa totală
* Sunt marcați 100 de ani (1925) de când Consiliul de Coroană aproba renunţarea principelui Carol la toate drepturile şi prerogativele ce-i reveneau în calitate de moştenitor al Coroanei României, precum şi succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai. La 12.XII.1925, din motive personale, speculate de conducerea Partidului Naţional Liberal, pentru care nu prezenta suficiente garanţii, prinţul Carol a renunţat, pentru a treia oară, la calitatea de principe moştenitor la tron, hotărând să rămână în străinătate sub numele de Carol Caraiman
* Acum 87 de ani (1938) celebrul test cu fiolă, efectuat pentru depistarea şoferilor aflaţi în stare de ebrietate, a fost introdus, pentru prima dată, în Indianapolis (SUA)
* Cu 79 de ani în urmă (1946) era livrat statului primul tractor fabricat în întregime la „Uzinele Tractorul” din Braşov (fabrica de tractoare a început să producă în fostele „Uzine IAR” de avioane, înfiinţate în 1925 şi desfiinţate de Guvernul dr. Petru Groza). „Uzina Tractorul” a intrat, după 1990, într-un lent proces de privatizare, fiind desfiinţată definitiv în 2007
* Acum 77 de ani (1948) erau înfiinţate trupele Ministerului de Interne pentru „securitatea teritoriului şi frontierelor ţării”. În 1948 a fost înființat Serviciul de Pașapoarte și Poliție de Frontieră din subordinea Ministerului de Interne, iar, un an mai târziu, Trupele de Grăniceri aveau ca sarcină și controlul punctelor de trecere a frontierei
* Acum 69 de ani (1956) lua ființă Televiziunea Română (la început cu un timp de emisie de 21 de ore pe lună). Primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu prilejul Revelionului dintr-un studio improvizat din Str. Moliere, aflată în apropierea sediului actual al TVR. Postul funcţiona în cadrul Radioteleviziunii Române, conduse de un comitet numit de Consiliul de Miniştri. Televiziunea avea în jur de 150 de angajaţi şi un singur car de reportaj. Pe 23 august 1983, cu ocazia festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională, Televiziunea Română făcea prima transmisie color oficială
* Se marchează 62 de ani (1963) de când România şi Islanda decid ridicarea la rang de ambasadă a reprezentanţelor lor diplomatice (stabilite la rang de legaţie la 16.V.1956)
* În urmă cu 57 de ani (1968) avea loc primul zbor al supersonicului rus, Tupolev Tu-144, cunoscut mai ales sub denumirea de „Concordski” şi prezentat în premieră, în 1971, în cadrul unui salon aviatic desfăşurat la Paris
* Acum 36 de ani (1989) apărea Decretul-lege al CFSN privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România
* În discursul de Anul Nou de acum 36 de ani (1989), preşedintele Consiliului FSN, Ion Iliescu (1930 – 2025), anunţa abolirea pedepsei cu moartea în România
* Tot 36 de ani sunt marcați de la constituirea, la Bucureşti, a primei organizații a societății civile înfiinţate legal după căderea comunismului, Grupul pentru Dialog Social (GDS), asociaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care şi-a propus să apere şi să promoveze valorile democraţiei, libertăţile şi drepturile omului. Grupul pentru Dialog Social intervine activ în viața publică și culturală prin intermediul Revistei 22, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane cu o tematică deopotrivă diversă și unitară axată pe conflictele sociale, inițiative legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale
* În urmă cu 33 de ani (1992) Republica Federativă Cehă şi Slovacă îşi înceta existenţa, potrivit Legii constituţionale privind dispariţia RFCS, succesoare ale fostei Cehoslovacii, ca state independente, devenind Republica Cehă şi Republica Slovacă
* Cu 26 de ani în urmă (1999) Canalul Panama (ce traversează istmul Panama, din America Centrală, şi leagă oceanele Atlantic şi Pacific) a trecut sub deplina suveranitate a Republicii Panama, pe baza Tratatului semnat la 7.IX.1977, la Washington, de către preşedintele SUA, Jimmy Carter, şi premierul panamez, Omar Torrijos. În baza acestuia, jurisdicţia generală asupra zonei Canalului (în domeniile administrativ, civil şi penal) a fost transferată de SUA autorităţilor panameze. Canalul Panama a fost construit între anii 1881 şi 1914. La data de 18.XI.1903, guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat” Statelor Unite construirea, exploatarea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic, fapt ce i-a nemulţumit pe panamezi şi a determinat derularea, de-a lungul anilor, a numeroase negocieri, finalizate cu Tratatul Torrijos-Carter
* Acum 14 ani (2011) se încheia prezenţa americană în Irak (începută în martie 2003), instituită sub denumirea de „Ziua Irakului”
* Sunt marcați 6 ani (2019) de când, în orașul Wuhan, provincia Hubei, din China, au fost raportate primele cazuri de coronavirus. Pandemia de coronavirus 2019–2020 a început pe 12 decembrie 2019, când în centrul orașului chinez a apărut un grup de persoane cu un tip de pneumonie de cauză necunoscută, legată în principal de proprietarii de tarabe care lucrau la piața de pește Huanan, care vindeau și animale vii. O săptămână mai târziu, pe 7 ianuarie 2020, autoritățile chineze au confirmat că au identificat un nou virus, de tipul coronavirusurilor, o familie de virusuri din care face parte și răceala obișnuită, dar și SARS și MERS. Noul virus a fost numit temporar „2019-nCoV”. Pneumonia părea să nu aibă o cauză clară, iar vaccinurile sau tratamentele existente nu erau eficiente. Virusul prezenta dovezi de transmitere de la persoană la persoană, iar rata de transmitere (rata infecției) a escaladat la jumătatea lunii ianuarie. Perioada de incubație (perioada de la expunere până la apariția simptomelor) este de aproximativ două săptămâni, iar simptomele includ febră, tuse și dificultăți de respirație. Începând cu 24 ianuarie 2020, au avut loc 26 decese, toate în China și existau dovezi că se transmite de la om la om. De asemenea, au fost semnalate cazuri confirmate în Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Macau, Hong Kong și Statele Unite. Primul deces confirmat din cauza infecției cu coronavirus a avut loc, în China, la 9 ianuarie 2020. La 23 ianuarie 2020, centrul Wuhan a fost plasat în carantină și au fost suspendate toate mijloacele de transport în comun. La aceeași dată, Organizația Mondială a Sănătății a decis să nu declare o urgență internațională pentru sănătate, însă, în urma amplorii pe care a luat-o la nivel mondial, pe 11 martie Organizația Mondială a Sănătății a declarat că focarul de coronavirus a devenit o pandemie. Ulterior, acest nou coronavirus s-a dovedit a fi similar cu sindromul respirator acut sever (SARS-CoV) și a fost denumit SARS-CoV-2, iar boala COVID-19 (CO-corona, VI-virus, D-disease, descoperită în 2019). Primele cazuri de coronavirus din România au fost confirmate pe 26 februarie 2020. Din data de 22 martie 2020, când au fost înregistrate primele decese, numărul persoanelor decedate a crescut în fiecare zi, cea mai neagră zi fiind 2 noiembrie 2021, cu 591 de decese înregistrate. În contextul evoluției situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19, fostul președinte Klaus Iohannis a semnat luni, 16 martie 2020, decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României pentru 30 de zile, transformată ulterior în stare de alertă. Din 9 martie 2022, Guvernul României a decretat încetarea stării de alertă de pe teritoriul României
Aniversări – Comemorări
– Odovania praznicului Nașterii Domnului; Sf. Mucenic Hermes (Slujba la cumpăna dintre ani) (Calendarul Creştin-Ortodox 2025)
– 1659: A murit János Apáczai Csere, cărturar umanist ardelean, cu preocupări în domenii ca filosofie, matematică şi fizică; unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai filosofiei carteziene în Ardeal, adept al raționalismului cartezian și al sistemului lui Nicolaus Copernic (n. 1625)
– 1842: S-a născut Iacob Negruzzi, prozator, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, jurist, profesor şi politician; membru-fondator şi secretar al „Junimii”; redactorul „Convorbirilor literare”; membru titular al Academiei Române din 1881, vicepreşedinte şi preşedinte al acestui for în mai multe rânduri; fiul scriitorului paşoptist Costache Negruzzi (m. 1932)
– 1858: S-a născut Enea Hodoş (frate cu Ion Gorun şi Nerva Hodoş), scriitor, folclorist şi publicist; s-a afirmat ca autor de manuale, între acestea detaşându-se cel de istoria literaturii române; membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1945)
– 1869: S-a născut juristul Constantin Hamangiu; şi-a legat numele mai ales de publicarea tuturor actelor legislative emise în România de la începutul secolului XIX până în primele decenii ale secolului XX („Codul general al României”, în 30 de volume); membru de onoare al Academiei Române din 1930 (m. 1932)
– 1889: A murit Ion Creangă, prozator, povestitor, dascăl și autor de manuale şcolare; recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (n. 1839). NOTĂ: Data naşterii sale este controversată, el însuși afirmând, în Fragment de biografie, că s-ar fi născut la 1 martie 1837. Data de 10 iunie 1839, oficială, conform unei condici de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu, este mai aproape de realitate raportat la anii săi de studii
– 1892: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) sculptoriţa Miliţa Petraşcu (numele la naştere: Melania Nicolaevici) (m. 1976). NOTĂ: În legătură cu data naşterii sale, există mai multe opinii. Artista însăşi, într-o convorbire avută cu scriitorul Victor Crăciun (Victor Crăciun, Portretul-Autoportret Brâncuşi de Miliţa Pătraşcu şi Brâncuşi, Editura Semne, 2011, p. 20) precizează că s-ar fi născut cu 10 ani mai devreme, respectiv în anul 1882. Ar fi optat pentru varianta naşterii sale în anul 1892 pentru a evita o atitudine de respingere, pe criteriul diferenţei de vârstă, din partea familiei soţului ei Emil Pătraşcu, născut în anul 1890. Potrivit mentalităţii vremii, era greu de acceptat o diferenţă atât de mare între soţi, îndeosebi când cea mai în vârstă era soţia
– 1894: S-a născut Alexandru Marcu, istoric literar şi traducător (numeroase traduceri din literatura italiană: Dante, Boccaccio, Goldoni, D’Annunzio, Papini, Pirandello etc.); italienist de mare prestigiu, în lucrările sale a tratat cu precădere raporturile româno-italiene în politică şi cultură; a întocmit primul „Dicţionar româno-italian”; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (m. 1955)
– 1903: S-a născut poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit (în 1933) la Paris publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (m. 1946, s-a sinucis)
– 1915: S-a născut Nell Cobar, caricaturist şi regizor de film de animaţie (m. 1993) – 110 ani
– 1919: S-a născut Jean Grosu, traducător din literaturile cehă (a fost primul care a tradus în limba română „Peripeţiile bravului soldat Svejk” de Hašek, în 1955), slovacă şi elveţiană, printre traduceri fiind şi numeroase piese de teatru; a realizat, totodată, multe dramatizări şi adaptări radiofonice după opere din aceste literaturi (m. 2007)
– 1931: A murit Iacov (Ioan) Antonovici, teolog, episcop ortodox şi istoric; a păstorit ca episcop al Dunării de Jos și apoi ca episcop al Hușilor; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1856)
– 1946: S-a născut Mihai Dascăl (pseudonimul lui Mihail Dascălu), critic şi istoric literar, editor (m. 2004)
– 1949: S-a născut regizorul artistic Vasile Manta, nume de primă mărime al Teatrului Național Radiofonic; a realizat peste 3800 de piese radiofonice în toate genurile, emisiuni scenarizate, emisiuni de divertisment (m. 2018)
– 1953: A murit Mărgărita Miller-Verghy, prozatoare, autoare dramatică, publicistă, pedagog şi prolifică traducătoare (din literaturile engleză, franceză, germană, spaniolă şi rusă); a tradus în limba franceză din Eminescu, Vlahuţă şi Duiliu Zamfirescu; prin proza sa a contribuit la emanciparea scrisului feminin românesc modern (n. 1865)
– 1956: A murit Eugen Herovanu, prozator, eseist şi memorialist; avocat şi profesor de procedură civilă la Iaşi (1920-1929) şi Bucureşti (1929-1950), este autorul unor apreciate lucrări juridice (n. 1874)
– 1963: A murit cântăreţul Rudolf Steiner; a contribuit, în 1919, la înfiinţarea Societăţii lirice „Opera” şi la transformarea ei în „Opera Română”, printre ai cărei membri fondatori se numără (n. 1887)
– 1968: S-a născut fostul Episcop al Devei şi Hunedoarei, Gurie Georgiu; în luna iulie a anului 2001 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, iar câteva săptămâni mai târziu, hirotonit arhiereu cu titlul „Strehăianul”; în urma înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în 29 octombrie 2009, la doar 41 de ani, a fost ales episcop titular al eparhiei şi înscăunat la Deva pe 29 noiembrie acelaşi an (m. 2021)
– 1968: A murit Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1894)
– 1985: A murit compozitorul Nicolae Kirculescu (n. 1903) – 40 de ani
– 1988: A murit Arnold Hauser, scriitor român de etnie germană (n. 1929)
– 2001: A murit Ion Zamfirescu, filosof, istoric al teatrului, memorialist, profesor şi publicist; ultimul reprezentant al gândirii maioresciene din cultura filosofică a secolului al XX-lea (n. 1907)
– 2020: A murit Constantin Bosânceanu, fotbalist care a evoluat pe postul de fundaș în zeci de meciuri din Liga 1 (n. 1966) – 5 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Copenhaga: Danemarca îşi încheie miercuri mandatul de şase luni de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, un mandat în care a consolidat apărarea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, în ciuda dezacordurilor interne privind finanţarea acestuia, şi în care a înăsprit politica comună de azil
– Sofia, Bulgaria: În condiţiile în care Bulgaria se pregăteşte să adopte moneda euro de la 1 ianuarie 2026, companiile şi cetăţenii fac ajustări de ultim moment pentru schimbul valutar. Asociaţia Băncilor din Bulgaria a confirmat că seturile de început care conţin euro, evaluate la 10,23 euro (20 leva), sunt disponibile online pentru 40 leva, deşi plăţile cu cardul nu sunt disponibile până la la 1 ianuarie 2026, ora 4:00 A.M. Rata oficială de schimb va fi de 1,95583 leva per euro. Plăţile cu cardul vor fi suspendate în intervalul 31 decembrie 2025, ora 9:00 – 1 ianuarie 2026, ora 1:00, ceea ce va afecta retragerile de la ATM-uri, terminalele POS şi achiziţiile online. Autorităţile de la Sofia au demarat la 1 decembrie vânzarea seturilor de început care conţin monede euro cu emblema naţională bulgară. Aceste seturi pot fi achiziţionate atât de persoanele fizice, cât şi de cele juridice. Preţul este de 20 de leva pentru persoanele fizice şi de 200 de leva pentru entităţile legale. Seturile de început pot fi cumpărate de la centrele de numerar ale BNB, de la băncile comerciale şi, pentru persoanele fizice, de la anumite filiale ale Poştei din Bulgaria
– Cetatea Vaticanului: Papa Leon al XIV-lea prezidează, de la ora locală 17:00, în bazilica San Pietro, rugăciunea Primelor Vespere și cântarea imnului „Te Deum” ca mulțumire pentru anul civil care se încheie
– Washington, Statele Unite: Guvernul Statelor Unite a triplat stimulentul financiar acordat migranţilor ilegali care aleg să părăsească benevol ţara înainte de 31 decembrie, a anunţat luni Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), care va achita şi zborurile lor de întoarcere
– Beijing, China: Discursul de Anul Nou al președintelui chinez, Xi Jinping
– Moscova, Rusia: Urări de Anul Nou ale președintelui rus, Vladimir Putin
– Paris: Discursul televizat de Anul Nou al lui Emmanuel Macron
– Manifestări de sărbătorire a Anului Nou în întreaga lume
– New York: Sfârșitul mandatului misiunii ONU în Irak
– Dhaka, Bangladesh: Înmormântarea de stat a fostului prim-ministru Khaleda Zia
– Beijing, China: Activitatea de producție din decembrie
– Copenhaga, Danemarca: Operatorul danez de servicii poştale, PostNord, care va înceta activităţile de livrare de corespondenţă din data de 31 decembrie 2025, a anunţat miercuri că îşi va vinde cutiile poştale, care există în ţara scandinavă de 170 de ani. La sfârşitul anului, PostNord va livra ultima sa scrisoare în Danemarca şi, prin urmare, a decis să doneze 1.200 de cutii poştale către Danmarks Indsamling (-loteria anuală-nr). În ianuarie 2026, vor fi scoase la licitaţie alte 200 de cutii poştale, inclusiv cele din locaţii speciale şi altele decorate de artişti danezi
– Paris: Publicarea cifrelor CNC – Centrului Național al Cinematografiei – privind numărul de spectatori în cinematografele din Franța în 2025
– Malaezia: Compania Ocean Infinity reia căutările timp de 55 de zile ale avionului Malaysia Airlines, dispărut în martie 2014 în timp ce opera zborul MH370 de la Kuala Lumpur la Beijing, cu 227 de pasageri şi 12 membri ai echipajului la bord
– Pérols, Franța: Fotbal: Înmormântarea lui Jean-Louis Gasset
– Montevideo, Argentina: Brazilianul Filipe Luis şi argentinienii Gustavo Alfaro şi Gustavo Costas au fost cei mai votaţi antrenori în tradiţionalul sondaj „America răspunde la El Pais”, ceea ce îi plasează mai aproape de a deveni cei mai buni tehnicieni din fotbalul sud-american. Pe 31 decembrie, ziarul uruguayan El Pais va anunţa câştigătorul premiului său anual. Cel mai bun fotbalist va fi, de asemenea, încoronat noul “Rege al Americii” în aceeaşi zi
Aniversări – Comemorări
– 1384: A murit John Wycliffe (sau Wycliff), teolog, filosof şi reformator englez; alături de Jan Hus, Peter Waldo și alții este considerat un precursor al Reformei Protestante; iniţiator al primei traduceri complete a Bibliei în limba engleză (n. 1330)
– 1679: A murit Giovanni Alfonso Borelli (pe numele său adevărat Giovanni Francesco Antonio Alonso), fizician, matematician și astronom renascentist italian, considerat întemeietorul biomecanicii (n. 1608)
– 1691: A murit Robert Boyle, fizician, chimist şi filosof irlandez; unul dintre întemeietorii chimiei moderne; a dat prima definiţie a elementului chimic (1661) şi a pus bazele analizei chimice calitative (n. 1627)
– 1719: A murit John Flamsteed, primul astronom regal al Angliei; a organizat Observatorul astronomic de la Greenwich (fondat în 1675); a realizat aici primele observaţii astronomice reale folosite de Newton în elaborarea teoriei gravitaţionale; a întocmit un catalog al stelelor (n. 1646)
– 1849: S-a născut Kornél Ábrányi (fiul), romancier, poet și jurnalist maghiar (m. 1913)
– 1855: S-a născut poetul italian Giovanni Pascoli (m. 1912) – 170 de ani
– 1869: S-a născut Henri Matisse, pictor, decorator şi sculptor francez; unul dintre principalii inițiatori ai artei moderne, reprezentant de seamă al fovismului (m. 1954)
– 1872: A murit dramaturgul și prozatorul Aleksis Kivi, considerat întemeietorul teatrului național finlandez (n. 1834)
– 1877: A murit Gustave Courbet, pictor, desenator şi litograf francez (n. 1819)
– 1878: S-a născut scriitorul argentinian de origine uruguayană Horacio Quiroga (m. 1937)
– 1880: S-a născut George Marshall, general şi om politic american; iniţiator al Planului ce-i poartă numele, plan care prevedea acordarea de ajutoare gratuite naţiunilor europene după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial (1948-1952), în vederea relansării economice a acestora; Premiul Nobel pentru Pace în 1953 (m. 1959) – 145 de ani
– 1899: S-a născut Silvestre Revueltas, compozitor şi violonist mexican (m. 1940)
– 1899: A murit Carl Millöcker, compozitor şi dirijor austriac (n. 1842)
– 1903, 31.XII. /1904, 13.I: S-a născut Nathan Milstein, violonist american de origine rusă (m. 1992)
– 1905: S-a născut Tadeusz Breza, romancier polonez (m. 1970) – 120 de ani
– 1905, 31.XII. /1906, 13.I: A murit fizicianul rus Aleksandr Popov; a inventat antena de radiorecepţie (1895) şi a realizat primul aparat de recepţie radiotelegrafică (1896) (n. 1859) – 120 de ani
– 1908: S-a născut (în oraşul Buczacz, din Imperiul Austro-Ungar, astăzi, în Ucraina) Simon Wiesenthal, celebrul „vânător de nazişti”; supravieţuitor al Holocaustului, şi-a dedicat întreaga viaţă aducerii în faţa justiţiei a criminalilor de război germani din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (m. 2005)
– 1919: S-a născut Artur Fischer, lăcătuş şi inventator german; a înregistrat peste 1.100 de brevete de invenţie, printre care: primul bliţ sincronizat pentru o cameră foto, diblul din plastic pentru prinderea holţşuruburilor în perete, kiturile de modelism Fischertechnik, duzele de ventilaţie etc; în 1948 şi-a înfiinţat propria companie, Fischer Group, care are acum 42 de subsidiare internaţionale (m. 2016)
– 1922: S-a născut pianista poloneză Halina Czerny-Stefanska (m. 2001)
– 1925: S-a născut Jaap Schröder, violonist, dirijor și pedagog olandez (m. 2020) – 100 de ani
– 1935: S-a născut Salman bin Abdulaziz Al Saud, regele absolut Arabiei Saudite din 23 ianuarie 2015; este al șaptelea monarh de la întemeierea acestui regat și custode al locurilor sfinte ale islamului de la Mecca și Medina; între 2015-2022 a fost și prim-ministru al Arabiei Saudite – 90 de ani
– 1936: A murit scriitorul şi filosoful spaniol Miguel de Unamuno (n. 1864)
– 1937: S-a născut Sir Anthony Hopkins, actor, regizor și producător de film, scenarist, compozitor și pictor galez
– 1940: A murit Jacques-Arsène d’Arsonval, medic, fizician şi inventator francez; cunoscut mai ales pentru inventarea galvanometrului balistic (n. 1851) – 85 de ani
– 1941: S-a născut actriţa britanică Sarah Miles
– 1943: S-a născut actorul britanic de film Ben Kingsley (nume real: Krishna Bhanji)
– 1948: S-a născut Donna Summer (nume real: LaDonna Adrian Gaines), cântăreaţă şi textieră americană, supranumită „regina muzicii disco” (m. 2012)
– 1950: A murit Charles Koechlin, compozitor şi profesor francez (n. 1867) – 75 de ani
– 1954: S-a născut David Perlmutter, neurolog și autor american celebru; susținător al dietei sărace în carbohidrați și promotor al medicinei funcționale; directorul medical al Centrului de sănătate Perlmutter și al Centrului hiperbaric Perlmutter din Naples, în Florida
– 1959: S-a născut Val (Edward) Kilmer, actor american, cunoscut pentru rolurile din filme precum „Top Gun”, „The Doors”, „Tombstone” şi „Batman Forever” (m. 2025)
– 1980: S-a născut Richard Hugh McCaw, jucător de rugby neozeelandez retras din activitate; căpitan al echipei All Blacks cu cele mai multe selecții, conducând echipa spre două victorii în Cupa Mondială de Rugby (2011, 2015) și considerat unul dintre cei mai mari flankeri din toate timpurile, cunoscut pentru leadershipul și etica sa de muncă excepționale și onorat cu Ordinul Noii Zeelande (ONZ) pentru contribuțiile sale – 45 de ani
– 1980: A murit actorul şi regizorul american de film Raoul Walsh (n. 1887) – 45 de ani
– 2000: A murit José Greco, dansator şi coregraf spaniol de origine italiană, nume de referinţă în aria dansului flamenco (n. 1918) – 25 de ani
– 2015: A murit interpreta (de jazz, soul, blues), compozitoarea și actrița americană Natalie Cole, fiica celebrului muzician Nat King Cole (n. 1950) – 10 ani
– 2016: S-a născut actorul american William Christopher (n. 1932)
– 2018: A murit cântăreaţa franco-israeliană Maya Casabianca (nume la naștere: Margalit Azran), celebră în anii ’60 ai secolului trecut atât în Franţa cât şi în ţările arabe (n. 1941, în Maroc)
– 2020: A murit actorul şi regizorul francez Robert Hossein (n. 1927) – 5 ani
– 2021: A murit actriţa americană de comedie Betty White, cu o carieră de peste opt decenii (n. 1922)
– 2022: A murit Papa Emerit Benedict al XVI-lea (2005-2013); cardinalul Joseph Ratzinger a fost ales Suveran Pontif la 19.IV.2005 (după moartea Papei Ioan Paul al II-lea); a urcat în Scaunul Pontifical la 24.IV.2005; a fost al 265-lea papă din istoria Bisericii Catolice, a fost cel mai în vârstă cardinal care a acces pe tronul Sfântului Petru în ultimii 275 de ani şi primul papă german după aproape 1000 de ani, de la pontificatul lui Ştefan al IX-lea/1057-1058; a renunţat la pontificat, din motive de sănătate, începând cu data de 28.II.2013 (n. 1927, la Marktl am Inn, Germania)
– 2022: A murit jurnalista americană Barbara Walters; prima femeie care a prezentat un jurnal de ştiri de seară în Statele Unite; a fost o adevărată legendă, o deschizătoare de drumuri, nu doar pentru femei în jurnalism, ci pentru jurnalism în sine (n. 1929)
– 2022: A murit poetul şi traducătorul „sârbo-valah” Adam Puslojić, prieten apropiat al lui Nichita Stănescu; animator și susținător al relaţiilor culturale româno-sârbeşti, a fost, de asemenea, un traducător prodigios din literatura română (n. 1943, într-un sat românesc de pe valea Timocului)
– 2022: A murit cântăreața și compozitoarea americană Anita Pointer, una dintre membrele „The Pointer Sisters”, formaţie premiată cu mai multe trofee Grammy, cunoscută pentru hituri pop, country şi R&B din anii ’70 și ’80 ai secolului XX (n. 1948)




