Concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena

Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, cel mai urmărit eveniment de muzică clasică din lume, a avut anul acesta un program mai deschis și mai divers. A păstrat, desigur, esența muzicii vieneze, dar a inclus și două lucrări compuse de femei, o premieră pentru evenimentul ce datează din 1939.
Reporter: Abia anul trecut, concertul de Anul Nou a inclus pentru prima dată o lucrare compusă de o femeie. Anul acesta au fost două, ceea ce confirmă o schimbare lentă, dar vizibilă, într-o instituție tradițional dominată de bărbați. Filarmonica din Viena nu a avut niciodată o femeie dirijor la pupitru, iar prima instrumentistă a fost admisă în orchestră abia în 1997. Dirijorul canadian Yannick Nézet-Séguin, pentru prima dată pe podiumul concertului de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, a transmis în numele tuturor artiștilor instrumentiști un mesaj de pace și bunătate tuturor: „Muzica poate să ne unească pe toți, pentru că toți trăim pe aceeași planetă”. Pe lângă noutățile din acest an, concertul, transmis în direct la prânz de Radio România Actualități, a păstrat momentele clasice, precum intervențiile coregrafice ale Baletului de Stat din Viena și tradiționalul bis cu „Dunărea Albastră” și „Marșul Radetzky”. După „Dunărea Albastră”, Nézet-Séguin a coborât de pe podium pentru a dirija „Marșul Radetzky” din mijlocul publicului, în ritmul aplauzelor. Spectatorii, entuziasmați, au imortalizat momentul cu telefoanele, încălcând eticheta unui asemenea eveniment./Realizator: Nicoleta Turcu – Reporter: Costi Dumăscu/RADOR RADIO ROMÂNIA//dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (2 ianuarie