Intervenția americană în Venezuela și raporturile transatlantice în contextul chestiunii Groenlandei și al războiului din Ucraina sunt principalele teme dezbătute astăzi în presa internațională.
Secretarul de stat Marco Rubio ne-a lămurit în sfârșit care e planul Washingtonului pentru Venezuela, transmite agenția Reuters. Planul are trei etape; prima a început prin arestarea dictatorului Maduro și continuă acum cu „stabilizarea țării”. A doua va presupune „supravegherea redresării țării” și „acces echitabil pe piața venezueleană” al firmelor „americane, occidentale și nu numai”. Va fi și etapa „procesului de reconciliere națională”, cu opoziția „amnistiată, eliberată din închisoare și repatriată” ca să „reconstruim societatea civilă”. A treia etapă va fi tranziția efectivă la un nou regim. Publicația italiană Il Fatto Quotidiano observă că „administrația Trump i-a cerut președintei interimare Delcy Rodríguez să rupă legăturile economice cu China, Rusia, Iranul și Cuba și să coopereze exclusiv cu SUA la producția de petrol”. Drept pentru care China, care în 2025 a cumpărat 90% din producția de țiței a Caracasului, a acuzat imediat SUA că „încalcă grav dreptul internațional și-i subminează grav suveranitatea Venezuelei”. Interesele Chinei ne sunt explicate de ziarul spaniol La Razon: „China obținea avantaje nedrepte de pe urma Venezuelei prin achiziția de țiței la prețuri reduse, eludând sancțiunile americane și consolidându-și influența geopolitică opresivă care subjuga Caracasul. Venezuela, la fel ca Rusia, recurgea la această schemă de nevoie, folosind sistemul chinezesc CIPS pentru tranzacții opace, fără posibilitatea de a negocia contractele. Dimensiunea energetică este primordială, dar aspectul politic e toxic, perpetuând dependența Venezuelei de gigantul asiatic.” Francezul Le Point apreciază că operațiunea a „adus CIA înapoi în teatrul Americii Latine”, agenția având „o lungă tradiție de intervenționism în regiune”. Ziarul trage însă și concluzia discutabilă că intervenția a validat principiile trasate de noua strategie se securitate americană: „China a părăsit podiumul riscurilor prioritare. A fost înlocuită de droguri și imigrația ilegală. E o modalitate de a arăta cu degetul spre America Latină și de a-i aloca resurse operaționale acestei regiuni”. Săptămânalul britanic The Spectator detaliază lecțiile oferite implicit de Trump Europei prin această intervenție, subliniind că „Trump a realizat într-o singură zi mai mult decât a fost capabilă diplomația tradițională să facă într-un deceniu”. Lecția ar fi aceea că Trump dispune de mijloacele necesare și de voința politică de a se folosi de ele. Ambele lucruri îi lipsesc Europei, a cărei „impotență geopolitică tot mai mare începe să devină o problemă”, conchide autorul, un diplomat britanic fost ambasador la Washington.
Groenlanda a anunțat marţi că a solicitat o întâlnire cu Marco Rubio, în urma recentelor declarații ale SUA cu privire la teritoriul danez, consemnează CNN. Casa Albă a mai declarat că „discută opțiuni” de achiziție a Groenlandei, menționând că utilizarea armatei americane nu e exclusă. Rubio a anunțat la rându-i că se va întâlni cu reprezentanți danezi săptămâna viitoare, iar Franţa lucrează cu aliaţii la un plan de reacţie în cazul în care SUA îşi aplică planul privind Groenlanda, informează Reuters. În acest context tensionat, La Libre Belgique titrează tendențios „Donald Trump pune la îndoială NATO”, pentru ca mai apoi să aflăm din subtitlu că de fapt „Trump și-a exprimat îndoieli cu privire la angajamentul NATO față de SUA”, iar în text găsim declarația propriu-zisă, care aproape contrazice titlul: „Vom fi mereu acolo pentru NATO, chiar dacă ei nu vor fi acolo pentru noi”. Săptămânalul francez Courrier International nuanțează mai bine situația: „În realitate statele europene sunt împărțite în ce privește poziția de adoptat, chiar dacă întreaga arhitectură de securitate a continentului se bazează pe NATO. În contextul amenințării rusești, pentru multe țări membre izolarea de SUA nu e o opțiune”. „Groenlanda: Poate fi cumpărată o țară?”, se întreabă cotidianul italian La Stampa. „Din perspectiva Washingtonului, Groenlanda e un atu strategic”, explică o expertă, „plasat direct pe coridorul dintre Groenlanda, Islanda și Regatul Unit, crucial pentru monitorizarea submarinelor rusești – și potențial chinezești – care intră în Atlantic”. În acest moment insula nu e protejată adecvat militar, iar dreptul internațional nu constituie o protecție: „Dacă Europa vrea să se asigure că nici o putere externă – nici SUA, nici Rusia, nici China – nu poate lua în considerare în mod realist să preseze Groenlanda, atunci trebuie să se concentreze mai puțin pe proteste și mai mult pe propriile mișcări strategice. Groenlanda nu e de vânzare, dar nici nu ar trebui lăsată expusă.” The Wall Street Journal se arată nedumerit de tacticile lui Trump. El are „instincte strategice bune”, dar metoda „intimidării” nu e necesară, putând primi acces mai mult la insulă și fără ea. Revenind la analiza diplomatului britanic din The Spectator, aceasta explică și că intenția lui Trump e „prost înțeleasă”. „El n-o va «invada». Nu are nevoie. E deja acolo.” Rolul presiunii intense pe care o pune pe europeni e să le „cristalizeze în minți pericolul pentru securitatea arctică reprezentat de China și Rusia”, moment în care Europa va renunța la retorica despre suveranitate și viitorul NATO, ajungându-se la „discuții serioase”. Obiectivul final îl constituie „securizarea adecvată” a regiunii, cu un rol militar american „considerabil consolidat”.
Emmanuel Macron, Volodimir Zelenski și Keir Starmer au semnat o declarație de intenție potrivit căreia, în cazul unui armistițiu cu Rusia, o forță multinațională ar putea fi desfășurată în Ucraina, relatează ziarul francez Les Echos, referindu-se la deznodământul reuniunii coaliției voluntarilor de la Paris. „SUA i-ar putea oferi sprijin acestei forțe potențiale. Semn al importanței reuniunii, 27 de șefi de stat și de guvern (precum și președinta Comisiei Europene și secretarul general al NATO) au făcut deplasarea.” Garanția de securitate promisă de europeni va avea „obligativitate juridică”. Conform agenției ucrainene RBC, la Paris continuă în prezent discuțiile între reprezentanții Ucrainei și ai SUA pe chestiunile „cele mai dificile, esenţiale pentru pace”, în special cele legate de teritorii și de centrala nucleară Zaporijjia. Portalul european Politico semnalează însă că „Europa a primit cuvinte calde de la SUA – dar teama privind angajamentul lor persistă”, pentru că „angajamentul explicit al Washingtonului că va garanta și el pentru Kiev” nu a mai fost inclus în comunicatul final al reuniunii. Chiar mai dur e un editorial din britanicul The Times, intitulat „Vorbele goale privind Ucraina sunt de rău augur pentru NATO”. Fiindcă „vorbele mari coroborate cu absența armatei doar îl vor încuraja pe Putin să lucreze mai abitir la dezbinarea Vestului”. „Promitem forțe pe care nu le avem pentru a impune un armistițiu inexistent, conform unui plan încă nerealizat, aprobat de o super-putere care nu mai ne e aliat, pentru a descuraja un adversar cu o voință incomparabil mai mare ca a noastră. În rest, apărarea britanică e excelentă.” Tot la Londra, The Telegraph se bucură că „Trump i s-a pus în sfârșit de-a curmezișul lui Putin”, referindu-se la petrolierul din flota-fantomă, sub steag rusesc, sechestrat de SUA în Atlantic. Trump l-a „umilit în cea mai mare măsură” pe Putin, întrucât „Rusia își mizase reputația și credibilitatea geopolitică oferindu-i formal protecție petrolierului”. „Mesajul Washingtonului pentru Moscova e indubitabil. Căldura personală n-a contat. Printr-o demonstrație dură a forței brute, pare că SUA au ieșit decisiv victorioase.” Revista americană Foreign Policy analizează însă planul de achiziții militare al Rusiei pe termen mediu, concluzionând că aceasta se pregătește pentru un conflict „considerabil mai mare” decât cel din Ucraina. În privința navelor și rachetelor, „cele mai importante pentru teatrul european”, se observă trei tendințe alarmante: „înmulțirea rapidă a fabricilor, prioritate clară acordată platformelor strategice, respectiv investiții vizând reziliența operațională pe termen lung, iar nu un război intens scurt”. „Investițiile industriale ale Rusiei construiesc un instrumentar coercitiv care țintește explicit teritoriul european. Dacă Europa va continua să evite formularea unor linii roșii proprii, atunci Rusia va continua să fie cea care dictează scenariul.”
Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA
