Majoritatea orașelor din Turcia, considerate „îmbătrânite”, pe fondul scăderii natalității

În 58 din cele 81 de provincii ale Turciei orașele sunt clasificate ca având o „populație foarte îmbătrânită”, potrivit celor mai recente date prezentate de ministrul familiei și serviciilor sociale, Mahinur Özdemir Göktaş. Cifrele evidențiază o schimbare demografică bruscă determinată de scăderea natalității, căsătoriile târzii și îmbătrânirea societății. Numărul provinciilor „foarte în vârstă” s-a triplat față de 2007, de la 19 la 58, a subliniat Göktaş, calificând tendințele demografice drept o chestiune de securitate națională. Un oraș este clasificat ca „foarte îmbătrânit” atunci când proporția persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste depășește 10% din populația totală. Rata totală a natalității în Turcia a scăzut la 1,48, cu mult sub nivelul de înlocuire de 2,1 necesar pentru ca o populație să se mențină./fmatei/vdraguta

(www.hurriyet.com.tr – 8 ianuarie)