Sistemul energetic este pregătit să facă față temperaturilor scăzute anunțate de meteorologi (Bogdan Ivan)

Sistemul energetic este pregătit să facă față temperaturilor scăzute de -10, -15 grade anunțate de meteorologi, dă asigurări ministrul de resort, Bogdan Ivan. El mai spune că, deși vom avea la începutul săptămânii viitoare o creștere a consumului de gaze naturale la nivel național cu 20%, faptul că depozitele sunt pline în proporție de 70%, mult peste media europeană, reprezintă o plasă de siguranță. Acest lucru a fost posibil datorită procesului de înmagazinare, început încă din vară, când prețurile erau mai mici, iar alt element pozitiv este și faptul că avem producție internă asigurată de Romgaz și OMV.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 ianuarie)/eradu/denisse