Mersul războiului din Ucraina, tensiunile transatlantice, axate acum pe Groenlanda, dar și tensiunile interne din SUA, precum și revolta iranienilor contra teocrației apar cel mai frecvent pe prima pagină a publicațiilor internaționale.
Săptămânalul britanic The Economist creionează un tablou pesimist al frontului ucrainean, observând că ucrainenii „nu se retrag doar în Donbas”, ci „înaintarea lentă a rușilor amenință acum și Zaporijjia”, provincie a cărei ocupare completă a fost ordonată de Putin pe 29 decembrie. Marele oraș industrial omonim cu 670.000 de locuitori nu e de fapt o țintă facilă, drept pentru care dublul obiectiv al rușilor ar consta mai degrabă în distrugerea lui – ca un argument în plus pentru capitularea Kievului -, respectiv în deturnarea trupelor ucrainene atât de necesare pe frontul din Donbas. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a stabilit noului ministru al apărării Mihailo Fedorov sarcina de a realiza o „reformă militară profundă”: să construiască „un sistem capabil să oprească inamicul în aer, să-i blocheze înaintarea pe uscat şi să consolideze loviturile asimetrice și cibernetice, astfel încât costul războiului să devină insuportabil pentru Rusia”, transmite agenția de presă ucraineană Ukrinform. Legat de „lovituri asimetrice”, tot din Ucraina postul public Suspilne ne informează că guvernul polonez a anunțat că în decembrie 2025 Rusia a executat un atac cibernetic asupra infrastructurii energetice a Poloniei care a adus țara „foarte aproape de o pană de curent generală”. „Am avut de-a face cu un act de sabotaj al Rusiei. Tancurile digitale sunt deja aici”, a avertizat Varșovia. Însă și „Europa începe să-și arate ghearele”, chiar dacă „cu ezitare”, apreciază cotidianul spaniol El País. Comisia Europeană aprobă miercuri împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina convenit la Consiliul European din decembrie. „Acest ajutor reprezintă un fel de revoluție: banii vor fi strânși prin emitere de euroobligațiuni – pentru a doua oară în istorie, după pandemie – în urma refuzului Belgiei de a se utiliza active rusești înghețate pentru finanțarea ajutorul pentru Kiev până în 2027.” Dar „Kievul trebuie să aloce cheltuielile militare pentru producția proprie de arme sau pentru achiziții de la fabrici europene; li se poate adresa și țărilor terțe, cum ar fi SUA, doar când poate demonstra că nu poate găsi arme similare în timp util în Europa”. Ziarul elen Kathimerini abordează în schimb unghiul inedit al „noii geopolitici a ortodoxiei”, pornind de la „noul atac obraznic al Kremlinului la adresa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu”. „Confruntarea dintre Moscova și Constantinopol nu a venit din senin, are rădăcini adânci. Patriarhia Constantinopolului e considerată «prima între egali» în Ortodoxie. Biserica Rusă contestă această interpretare, susținând că primatul e doar onorific și că fiecare Biserică e deplin independentă. În spatele disputei se află ideologia «celei de-A Treia Rome», care promovează Moscova drept centru al ortodoxiei și păstrătoare a dreptei credințe.”
„Atmosferă tensionată miercuri înaintea unei întâlniri cruciale la Casa Albă. Miniștrii de externe danez și groenlandez sunt așteptați la discuții menite a dezamorsa criza”, scrie La Libre Belgique, referindu-se la pretenția președintelui Donald Trump de a aduce Groenlanda în federația americană. Prim-ministrul groenlandez Jens-Frederik Nielsen a declarat însă încă de marți la Copenhaga că „dacă trebuie să alegem între SUA și Danemarca, alegem Danemarca”. La conferințele de presă ale politicienilor și în paginile ziarelor tensiunea din Europa e palpabilă. France 24 relatează că „Franța va deschide un consulat în Groenlanda pe 6 februarie, a anunțat miercuri ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, un «semnal politic»” adresat președintelui american. Barrot a avertizat chiar că „pentru un membru NATO atacarea altui membru NATO nu ar avea sens; ar fi chiar contrară intereselor SUA”. Tot din Franța, L’Express merge cu speculațiile până la scenariul unui război americano-danez, punându-și întrebarea „ar putea administrația Trump să blocheze utilizarea de către Danemarca a avioanelor F-35 construite în SUA?” Spaniolul La Razon trece în revistă întreaga istorie a Groenlandei, analizând chestiunea din perspectiva perimată a dreptului istoric, pentru a ajunge în final la unicul precedent al unui conflict armat între doi membri NATO: Grecia și Turcia. „În 1974 dictatura militară greacă a sprijinit o lovitură de stat în Cipru pentru a anexa insula, ceea ce a dus la un război direct cu Turcia în care ceilalți aliați nu au intervenit.” Cotidianul britanic de stânga The Guardian titrează „Europa trebuie să-i spună acum lui Trump că destul e destul – și să-și taie toate legăturile cu SUA”. „Printr-o detașare curajoasă de SUA acum, vizibilă și decisivă, Europa i-ar putea chiar transmite un șoc de resuscitare electoratului american democratic bolnav. Dar Europa trebuie să reteze coarda acum.” O cu totul altă viziune are ministrul german de externe Johann Wadephul care, tocmai întors marți de la Washington, a declarat că „există mai mult consens decât dezacord cu SUA”, consemnează agenția Reuters. „Mă întorc cu adevărat liniștit, dar și cu sentimentul că e bine să menţinem un schimb strâns și pe viitor. Chestiunile de suveranitate asupra teritoriului Regatului Danemarcei vor fi decise de Danemarca, de nimeni altcineva.” Liniștitoare e și o analiză a portalului european Politico intitulată „Europa face tot posibilul pentru a realiza o înțelegere cu Trump referitor la Groenlanda”. Site-ul ne asigură că „guvernele din UE afirmă că o confruntare militară ar fi catastrofală pentru NATO – și consideră că unica lor opțiune e găsirea unei soluții negociate”.
O bună parte din presa americană e mai preocupată de luptele politice interne, concentrate în acest moment pe problema imigrației. The Washington Post consideră că actualul context periclitează însuși statutul de cetățean american. „Democrațiile pot supraviețui divergențelor privind imigrația și interpretările constituționale. Dar nu pot supraviețui atunci când calitatea de cetățean nu mai impune obligații – statului, instituțiilor și acelora care exercită forța în numele lor.” The Wall Street Journal deplânge conflictele apărute pe alocuri între politicile federale și cele locale. „Ideea că un oraș se poate proclama «sanctuar», invitând și protejând cetățeni străini intrați ilegal în țară și care au comis infracțiuni prin violență, reprezintă ea însăși violență la adresa limbii engleze și a acelor localnici nevinovați care încearcă să trăiască și să muncească în pace în respectivul oraș.” Revista The Atlantic demontează „cel mai mare mit despre baza electorală a lui Trump”, a cărei dezmembrare iminentă tot continuă să fie anunțată de ani buni, și de la stânga și de la dreapta. „Trumpismul nu e nici intervenționist, nici anti-intervenționist. Nici pro-muncitor, nici pro-miliardar. E orice ar afirma Trump că e.” Două exemple. Susținerea republicanilor pentru o intervenție în Venezuela era de 43% înaintea acesteia; astăzi e 74%. Când dizidenta Marjorie Taylor Greene s-a întors contra lui Trump ea nu a plecat cu o facțiune MAGA, ci și-a torpilat definitiv propria carieră politică. Investigând misterul succeselor lui Trump, New York Post conchide că secretul constă în faptul că el nu a încercat să dezlege Nodul gordian, ci l-a tăiat direct cu sabia. Printre exemple ar fi lovirea instalațiilor nucleare iraniene, care e posibil să fi contribuit la actuala revoltă din Iran; extragerea dictatorului Maduro din Venezuela; închiderea frontierei și deportarea străinilor intrați ilegal. Toate fiind probleme „gestionate” ani și ani la rând de elita politică și birocratică tradițională, dar pe care Trump pare că le-a „soluționat” din prima, explică New York Post.
Iranul a comunicat că va accelera procesele celor arestați la protestele anti-guvernamentale, în timp ce au loc tot mai multe funeralii ale demonstranților, informează BBC. Numărul manifestanților uciși depășește 2.500 și peste 18.000 ar fi fost arestați. Il Fatto Quotidiano relatează că „forțe de securitate în civil și membri ai Gărzilor Revoluționare au vizat familiile celor uciși în timpul protestelor din estul Teheranului. Au efectuat raiduri intimidante, tragând focuri de armă, insultând oamenii și jefuind locuințele. Le-au ordonat familiilor să adune cadavrele victimelor înainte de zori și să facă înmormântări rapide și private, adăugând că vor fi taxate pentru utilizarea muniției”. Euronews reține că regimul teocratic încearcă să blocheze toate comunicațiile, inclusiv rețeaua de internet Starlink pe care Elon Musk le-a pus-o gratuit la dispoziție protestatarilor, dar care poate fi vulnerabilă la bruiaj. Deținerea unui terminal Starlink se pedepsește în Iran cu închisoare de la șase luni la doi ani. Francezul Courrier International scrie că „în timp ce Donald Trump își înmulţeşte mesajele de încurajare către protestatarii iranieni, Teheranul acuză Washingtonul că pune paie pe foc”, și „orchestrează tulburări pentru a justifica o intervenție militară pentru schimbarea regimului”. Publicația spaniolă Cadena Ser precizează că regimul de la Teheran „avertizează că va bombarda bazele americane din regiune dacă Trump îl va ataca”. „Toate bazele americane și bazele militare ale altor țări din regiune care ajută SUA în atacuri contra teritoriului iranian vor fi considerate ținte legitime”, a declarat un general. Cotidianul britanic The Times acuză „stânga dură” că se poziționează „iarăși” greșit în raport cu Iranul, întrucât privește regimul respectiv tot așa cum privea pe vremuri și URSS-ul, ca pe un „bastion împotriva imperialismului capitalist”. Ca pentru a-i da dreptate, cotidianul israelian de stânga Haaretz profită de evenimente pentru a face o analogie între regimul de la Teheran și guvernul de la Ierusalim sub titlul „«Conducătorul Suprem» al Israelului își așează revoluția mai presus de țară”, referindu-se la lupta dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupție, și sistemul judiciar. Site-ul israelian Ynet News ne lămurește „Paradoxul Golfului”: de ce statele arabe sunnite din regiune consideră Iranul cel mai important inamic strategic, însă acum pledează împotriva unei intervenții militare externe. Sunt mai apropiate geografic și mai lipsite de apărare antiaeriană decât Israelul, cu populația concentrată în zone înguste de coastă, țintă ușoară pentru rachetele iraniene. Jerusalem Post se arată îngrijorat de ascensiunea în regiune a Turciei, care întreține și ea o „rețea bine înrădăcinată de marionete islamiste”. Activitatea ei e cel mai vizibilă în Siria, unde Armata Liberă Siriană susținută de Ankara, organizația islamistă Hayat Tahrir al-Sham [aflată la putere la Damasc] și alte grupări jihadiste afiliate s-au ocupat anul trecut cu o serie de masacre începută în martie cu comunitatea alawită, urmată în iulie de masacre contra minorității druze și continuând în acest moment cu uciderea kurzilor în două cartiere din Alep. Pe fondul strigătelor de „Allahu Akbar” jihadiștii „mutilează cadavre” și „torturează copii”, însă „adevăratul arhitect din spatele acestor atrocități e statul turc”. The New York Times apreciază că motivul clătinării regimului de la Teheran e antisemitismul lui. De altfel protestatarii scandează „Nici Gaza, nici Liban, îmi dau viața pentru Iran”. „E un regim care a preferat să poarte un jihad necontenit contra inamicului sionist mai degrabă decât să-și hrănească propriul popor.”/asuba/ctuluc
Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA
