Aproape 60% din masa monetară în leva a fost deja retrasă din circulaţie, în Bulgaria

Volumul total al levei bulgăreşti aflată în circulaţie în numerar se ridică la 13 miliarde de leva, la data de 16 ianuarie 2026. Aceasta înseamă că aproximativ 58% din masa monetară în leva a fost deja retrasă din circulaţie, informează Banca Națională a Bulgariei (BNB) în contextul adoptării monedei euro. În prezent, în circulaţie au fost puse bancnote şi monede euro cu o valoare totală de peste 4,3 miliarde, ceea ce asigură funcţionarea normală a sistemului de plăţi şi deservirea nevoilor economiei şi populaţiei, precizează banca. BNB adaugă că aprovizionarea instituţiilor de credit cu bancnote şi monede euro se realizează conform graficelor şi procedurilor aprobate. Banca Naţională a Bulgariei aminteşte că, pentru a asigura un acces neîntrerupt şi egal la serviciul de schimb valutar, ghişeele BNB vor continua să funcţioneze în regim extraordinar şi în zilele de sâmbătă, pentru a efectua schimbul de leva în euro. O parte dintre băncile din ţară asigură, de asemenea, program de lucru extraordinar în zilele de sâmbătă pe parcursul lunii ianuarie 2026. În primele şase luni ale anului 2026, instituţiile de credit efectuează schimbul gratuit al bancnotelor şi monedelor din leva în euro, în cantităţi nelimitate, la cursul oficial de schimb. Pentru sume care depăşesc 30.000 de leva, este necesară o solicitare prealabilă, cu un termen minim de trei zile lucrătoare. Depunerea şi schimbul de leva în euro se efectuează, de asemenea, fără taxe. Identificarea clienţilor se realizează pe baza cărţii de identitate, iar declaraţia privind provenienţa fondurilor este solicitată numai în cazul schimbului unei sume egale sau care depăşeşte 5.000 de euro, în conformitate cu legislaţia aplicabilă. (www.novini.bg – 17 ianuarie)/ddaniela/dsirbu

RADOR RADIO ROMÂNIA (17 ianuarie)