Agenția Internațională pentru Energie Atomică, AIEA, a anunțat că Ucraina și Rusia au ajuns la un acord privind stabilirea unui armistițiu temporar pentru repararea unei linii electrice de la Centrala Nucleară Zaporijjia.
AIEA a anunțat acordul Ucrainei și Rusiei privind un armistițiu temporar pentru repararea liniei electrice către Centrala Nucleară Zaporijjia. Informaţia a fost confirmată de directorul general al AIEA, Rafael Grossi, potrivit presei ucrainene.
‘Tehnicienii de la operatorul de rețea ucrainean sunt așteptați în următoarele zile să înceapă lucrările de reparații la linia de 330 kw, deteriorată și deconectată în urma acțiunii militare din 2 ianuarie. Întreruperea a lăsat cea mai mare centrală nucleară din Europa fără energie, fiind dependentă de singura linie electrică principală funcțională de 750 kw’, a declarat Grossi, citat de presă.
O echipă a AIEA va pleca de la Viena pe linia frontului pentru a monitoriza lucrările de reparații.
‘AIEA continuă să colaboreze îndeaproape cu ambele părți pentru a asigura siguranța nucleară la Centrala Nucleară Zaporijjia și a preveni un accident nuclear în perioada conflictului. Acest armistițiu temporar, al patrulea pe care l-am convenit, demonstrează rolul indispensabil pe care îl jucăm în continuare’, a concluzionat Grossi. Mihail Ulianov, reprezentantul permanent al Federației Ruse pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena, a confirmat armistițiul local în zona Centralei Nucleare Zaporijjia. ‘Prin asistența Secretariatului AIEA, s-a ajuns la un acord privind aplicarea unui armistițiu local pe durata lucrărilor de reparații la linia electrică din apropierea Centralei Nucleare Zaporijjia’, a scris el sâmbătă pe canalul său de Telegram./vdraguta/cpodea
www.interfax.ru – 17 ianuarie







