EVENIMENTE INTERNE
– Manifestări organizate cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române
* Iaşi: Preşedintele Nicuşor Dan, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad şi ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, vor lua parte la manifestările organizate în Piaţa Unirii din Iaşi cu prilejul celebrării a 167 ani de la înfăptuirea unirii Moldovei cu Ţara Românească. Pe 24 ianuarie Iaşul va deveni un centru de interes la nivel naţional, urmând a găzdui o serie de manifestări tradiţionale dedicate împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române. Sâmbătă, manifestările programate în Piaţa Unirii vor începe la ora 12:00 şi se vor derula într-un format solemn, în condiţiile în care în Iaşi şi-a anunţat prezenţa Preşedintele României, Nicuşor Dan. Din programul manifestărilor:
- ora 12:00 – Spectacol folcloric ‘Noi suntem români’ – partea I (Vision Art Academy, Ansamblul Folcloric ‘Doina Carpaţilor’ al Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi, Corul Marii Uniri, Beatrice Duca, Margareta Clipa, Ansamblul Folcloric al Colegiului Naţional Militar ‘Ştefan cel Mare’ Câmpulung Moldovenesc)
- ora 14:45 – Constituirea dispozitivului pentru desfăşurarea ceremoniei militare şi religioase; Evenimentul artistic va fi urmat, în jurul orei 14:45, de ceremonia militară şi religioasă, urmată la ora 15:00 de o manifestare oficială în prezenţa preşedintelui Nicuşor Dan. Programul include salutul gărzii de onoare, intonarea imnului, discursuri oficiale şi depunerea de coroane, precum şi o paradă militară.
- ora 15:00 – Manifestări oficiale:
– Salutul Drapelului de luptă
– Intonarea Imnului Naţional de către Corul Marii Uniri şi Muzica Militară
– Te Deum şi Cuvânt de binecuvântare (Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi)
– Discursurile oficialităţilor centrale şi locale
– Depunerea de coroane de flori la Ansamblul statuar al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza
– Parada militară
- În jurul orei 16:20 va fi Hora Unirii, la care sunt invitaţi toţi participanţii şi oaspeţii, după care continuă a doua parte a spectacolului folcloric cu artişti cunoscuţi – Veta Biriş şi Ion Palade. Spectacolul va pune accentul pe diversitatea regională, cu artişti din Bucovina, Ardeal, Basarabia şi Moldova.
- ora 16:30 – Spectacol folcloric ‘Noi suntem români’ – partea a II-a (Veta Biriş, Ion Paladi)
- Seara, de la ora 18:00, copiii, dar şi toţi ieşenii se pot bucura de tradiţionala retragere cu torţe. Retragerea cu torţe a militarilor din Garnizoana laşi şi a forţelor Ministerului Afacerilor Interne pe traseul Muzeul Unirii – Piaţa Unirii – Bulevardul şi Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Palatul Culturii
* Pentru a marca Ziua Unirii Principatelor Române (Mica Unire), sâmbătă, în București sunt organizate ceremonii tradiționale militare și religioase pe Dealul Patriarhiei:
- La Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza: Are loc o ceremonie militară ce include depuneri de coroane și jerbe de flori pentru a cinsti memoria celui care a fost ales domnitor al ambelor Principate în 1859. Ceremonia debutează în jurul orei 10:00 și include onorul militar și intonarea imnului de stat.
- La Patriarhia Română (Catedrala Patriarhală): Se oficiază slujba de Te Deum în prezența ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, prin care se aduc mulțumiri pentru înfăptuirea unității naționale. În cadrul liturghiei sunt pomeniți făuritorii Unirii, subliindu-se rolul Bisericii în acest proces istoric.
- Cercul Militar Național: Găzduiește vernisajul expoziției „Efigii ale Unirii Principatelor” și concerte susținute de Muzica Reprezentativă a Armatei.
- Parcul Carol I: Se organizează depuneri de coroane la Monumentul Ostașului Necunoscut
* CFR Călători va marca, sâmbătă, împlinirea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române prin circulaţia simbolică a ‘Trenului Unirii’ (IC 561) între Bucureşti şi Iaşi.Această iniţiativă onorează moştenirea lăsată de Alexandru Ioan Cuza şi celebrează primul pas fundamental spre înfăptuirea statului naţional unitar român. În această zi de sărbătoare naţională, legătura feroviară între Bucureşti şi Iaşi va fi asigurată de trenul IC 561, care va purta numele simbolic de ‘Trenul Unirii’ şi va pleca din Gara de Nord la ora 6:45, fiind remorcat de o locomotivă special decorată în culorile steagului naţional. Totodată, pentru a marca importanţa evenimentului în comunităţile locale, trenul IC 561 va efectua staţionări suplimentare în staţiile Bârlad şi Vaslui’. Călătoria festivă va fi însoţită începând cu plecarea trenului de reprezentanţii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti (Biroul de Poliţie Transporturi Feroviare Gara de Nord Bucureşti). Pe parcurs, li se vor alătura colegii din Secţiile Regionale de Poliţie Transporturi din Galaţi şi Iaşi. Trenul va opri în staţiile: Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina şi Iaşi
* Muzeul Naţional Cotroceni va fi deschis pentru public în data de 24 ianuarie, oferind intrare gratuită pentru copii şi adolescenţi cu prilejul aniversării a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În cadrul expunerii dedicate lor de Muzeul Naţional Cotroceni, vizitatorii pot admira sabia de paradă dăruită principelui Cuza de către principele Serbiei, Mihail Obrenovici, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul pe care l-a acordat luptei de eliberare a poporului sârb de sub dominaţia otomană. Expoziţia reuneşte şi alte obiecte de o mare valoare patrimonială, cum ar fi decoraţia ‘Pro Virtute Militari’ instituită pentru a celebra bătălia din Dealul Spirii (13 septembrie 1848), medalii bătute cu prilejul adoptării reformelor care au marcat dezvoltarea societăţii româneşti şi unificarea deplină a celor două principate. Expunerea este întregită de copii ale unor documente importante: cel care atestă dubla alegere a principelui Alexandru Ioan Cuza (5 şi 24 ianuarie 1859), firmanul prin care Imperiul Otoman recunoştea unirea administrativă şi legislativă a celor două Principate (22 noiembrie/4 decembrie 1861); reamenajarea şi dotarea reşedinţei de vară de la Cotroceni (1862). Vizitatorii cu vârsta sub 18 ani vor beneficia de intrare gratuită. La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau paşaport)
* Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ invită publicul în data de 24 şi 25 ianuarie la evenimentul intitulat ‘Hora Unirii’ pentru a sărbători împreună Unirea Principatelor Române.
- Sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 11:00, atât copiii, cât şi adulţii sunt aşteptaţi în Sala de Sticlă la un atelier de lână împâslită coordonat de prof. Luminiţa Voica şi intitulat Poveştile Unirii. Participarea se face pe baza biletului de intrare în muzeu, în limita a 10 locuri disponibile.
- De la ora 12:30, în Foaierul Sălii Victor Ion Popa, Simona Leasă, coordonator al Ansamblului folcloric ‘Doiniţa’ al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, vă aşteaptă la un atelier de dans la care vom învăţa împreună paşii de horă.
- Duminică, 25 ianuarie, de la ora 11:00, în Sala de Sticlă, sub coordonarea prof. Vladimir Baciu, vom picta Poveşti cu îngeri …pe sticlă, în cadrul atelierului de pictură pe sticlă, adresat copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani. Participarea se face pe baza biletului de intrare în muzeu, în limita a 15 locuri disponibile.
- Tot pe 25 ianuarie, de la ora 14:00, în sala Victor Ion Popa, se va desfăşura Cenaclul Poeţii Cetăţii coordonat de Liliana Popa. Pentru mai multe detalii despre ateliere, dar şi pentru înscriere, accesaţi link-ul: https://forms.gle/ePVtmWspskZgWHSD6
* Bârlad: Consiliul Judeţean Vaslui, Muzeul ‘Vasile Pârvan’ şi Şcoala Gimnazială ‘Episcop Iacov Antonovici’ din Bârlad invită publicul la vernisajul expoziţiei temporare ‘SPIRIT ROMANESC’, care va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie, ora 12:00, la sediul muzeului din str. Republicii nr. 235. Vernisajul are loc în Ziua Unirii Principatelor Române, oferind un cadru simbolic pentru prezentarea acestui demers artistic, care reuneşte lucrările copiilor participanţi la atelierele de creaţie ‘Spirit românesc’, desfăşurate pe parcursul anului 2025 sub îndrumarea artistului plastic şi profesorului Valentin Stoian. Proiectul, realizat în parteneriat cu Şcoala Gimnazială ‘Episcop Iacov Antonovici’, valorifică, prin sensibilitatea copilăriei, repere fundamentale ale identităţii naţionale. Temele abordate – de la Legenda Dragobetelui şi Moş Ion Roată şi Cuza-Vodă, la Paştele ortodox pe înţelesul copiilor – conturează un parcurs vizual coerent, profund şi autentic al spiritului românesc. Expoziţia
va putea fi vizitată în perioada 25 ianuarie – 15 februarie, la sediul muzeului din str. Republicii nr. 235
* Braşov: De la ora 18:30, în Sala de pe strada Bisericii Române nr. 51, Opera Braşov prezintă, de Ziua Unirii Principatelor Române, spectacolul cu prima operetă românească: ‘Crai Nou’ de Ciprian Porumbescu. În distribuţie: Anica – Maria Catrina, Leonaş – Mihai Irimia, Bujor – Alexandru Aghenie, Dochiţa – Asineta Răducan, Moş Corbu – Dan Popescu, Ispravnicul – Andrei Marinache (debut). Solişti balet: Luna Muramatsu, Claudiu Dane. Îşi dau concursul Orchestra, Corul şi Baletul Operei Braşov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia: Rodica Garştea. Dirijor cor: Dragoş Cohal. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Asistent coregrafie: Mihaela Pop. Mişcare scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Cristina Roşu
* Constanţa: Este marcată Ziua Unirii Principatelor Române printr-o serie de manifestări dedicate împlinirii a 167 de ani de la momentul istoric al Unirii Principatelor.
- Începând cu ora 10:00, în Piaţa Ovidiu, va avea loc o ceremonie oficială ce va cuprinde prezentarea onorului, intonarea Imnului naţional al României, oficierea slujbei religioase ‘Te Deum’, alocuţiuni ale oficialităţilor şi defilarea gărzii de onoare. Evenimentul se va încheia cu tradiţionala Horă a Unirii. Manifestarea este organizată de Ministerul Apărării Naţionale – Comandamentul Flotei Constanţa, cu sprijinul Primăriei Constanţa.
- La ora 12:00, Asociaţia Via Dobrogeană invită comunitatea la un gest simbolic de unitate: formarea unui lanţ uman, timp de 2 minute şi 40 de secunde, în mai multe localităţi din Dobrogea. Evenimentul ‘Dobrogea dă mâna cu Ţara’ reuneşte oameni de-a lungul traseului Via Dobrogeană, de la Galaţi până la Mangalia, ca expresie a solidarităţii, memoriei şi apartenenţei naţionale. În Constanţa, lanţul uman se va forma pe traseul Cazino – Portul Turistic, într-un moment emoţionant dedicat unităţii românilor
* Focșani Pentru celebrarea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, municipiul Focșani organizează sâmbătă, o serie de ceremonii oficiale în Piața Unirii, marcând statutul istoric de „Oraș al Unirii”. Principalele momente și detalii ale evenimentului includ:
- Sâmbătă dimineață, credincioșii sunt așteptați la Slujba de Tedeum oficiată la Catedrala Ortodoxă „Cuvioasa Parascheva” Focșani.
- Un moment special va avea loc la Colegiul Național „Unirea” care aniversează împlinirea a 160 de ani de la primele cursuri desfășurate la gimnaziul din Focșani în ianuarie 1866.
- De la ora 11.00, în Piața Unirii din municipiul Focșani va avea loc un ceremonial militar dedicat Unirii Principatelor Române
* Focşani, jud. Vrancea: Colegiul Naţional ‘Unirea’ din Focşani marchează, pe 24 ianuarie, împlinirea a 160 de ani de la înfiinţarea instituţiei, dar şi Ziua Unirii Principatelor Române printr-un concert susţinut de Corul Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’, dedicat elevilor. Accesul este permis copiilor care învaţă la Colegiul ‘Unirea’ pe baza carnetului de elev
* Galaţi: Un spectacol extraordinar cu titlul „Hai să dăm mână cu mână!”, dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, va fi organizat sâmbătă, de la ora 16:00, în Sala de spectacole a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi, informează Consiliul Judeţean Galaţi, Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Galaţi, prin Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, şi reuneşte interpreţi şi dansatori ai Ansamblului folcloric „Doina Covurluiului”, sub coordonarea artistică a dirijorului Ion Chiciuc şi cu coregrafia semnată de Ion Horjenco. Pe scenă vor evolua soliştii Mandola Munteanu, Marieta Ion, Lucian Vintilescu şi Veronica Aleinov, acompaniaţi de orchestra şi dansatorii ansamblului. Manifestarea se înscrie în seria evenimentelor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate sub deviza „Suflet către suflet”
* Iași: Cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor Române, Teatrul Național din Iași oferă publicului două spectacole excepționale ale Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, în cadrul proiectului de îndelungată tradiție, ReUniuni Teatrale, o celebrare anuală a identității comune, a limbii și a spiritului românesc. Timp de două seri la rând, pe scena Sălii Mari, artiștii din Chișinău vin în fața spectatorilor din Iași cu două dintre cele mai noi producții lansate în stagiunea actuală: „Patimile după Iov” după Val Butnaru, o montare de Luminița Țâcu, programată pe 24 ianuarie, și „Richard al III-lea” de William Shakespeare, regie și versiune scenică – Petru Hadârcă, pe 25 ianuarie. Ambele spectacole vor avea loc de la ora 19:00
* Oradea: Filarmonica de stat Oradea prezint, pe 24 ianuarie, concertul vocal-simfonic ‘Româneşte’, o invitaţie spre redescoperirea folclorului, avându-l ca invitat special pe interpretul Dinu Iancu Sălăjanu, alături de soprana Diana Ţugui. Orchestra simfonică va fi dirijată de Marius Hristescu, care este şi orchestratorul pieselor populare. Îşi va da concursul şi Corul Filarmonicii orădene, dirijat de Laurenţiu Bischin. De la titluri precum ‘Săracă inima me’, ‘Mărioară de la Gorj’, ‘Cât îi Maramureşul’, ‘Mociriţa’, la ‘Treceţi batalioane române’ sau ‘Muzica’ din opereta Valurile Dunării, până la creaţii orchestrale semnate de Marţian Negrea, Constantin Silvestri şi Filaret Barbu. Concertul festiv din data de 24 ianuarie al Filarmonicii de Stat Oradea se deschide cu o lucrare care se bazează chiar pe teme populare din Bihor, anume ‘Trei piese pentru orchestră de coarde’ de Constantin Silvestri. Concertul ‘Româneşte’, dedicat Zilei Unirii mici, se va încheia cu cântecul popular ‘Hai să-ntindem hora mare
* Oradea: Concurs naţional de eseuri istorice pentru elevi cu tema 24 Ianuarie, organizat de Muzeul Ţării Crişurilor. Elevii de gimnaziu şi liceu din ţară sunt invitaţi de Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea să participe la o nouă ediţie a concursului online de eseuri istorice, cu tema ’24 Ianuarie din perspectiva mea istorică’. ‘Prin acest concurs, se încurajază gândirea creativă şi capacitatea de sinteză a tinerilor în vederea întocmirii unor eseuri istorice originale, având ca subiect semnificaţia datei de 24 ianuarie 1859. Lucrările vor fi trimise pe adresa de e-mail laviniaungureanu@mtariicrisurilor.ro până în data de 20 martie. Organizatorii concursului sunt Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor
* Piatra-Neamţ: Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Muzeul Casa Mureşenilor Braşov, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Complexul Muzeal Naţional Neamţ, anunţă deschiderea expoziţiei itinerante ‘Jandarmeria Română 1850 – 2020’ la sediul prestigioasei instituţii de cultură situată în strada Mihai Eminescu, nr. 10. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie, la ora 12:30, de ziua Unirii Principatelor Române, la eveniment urmând să participe reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, personalităţi din viaţa publică, membrii ai comunităţii locale şi pasionaţi de istorie. În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu şi obiecte cu valoare istorică, distincţii, brevete, documente, fotografii, publicaţii de specialitate, elemente de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Expoziţia ‘Jandarmeria Română 1850 – 2020’ va putea fi vizitată în perioada 24 ianuarie – 29 martie, de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00-17:00
* Sibiu: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ‘Cindrelul-Junii’ Sibiu invită sibienii să se prindă în Hora Unirii în cadrul unei animaţii culturale, organizate sâmbătă, de la ora 18:00, la Promenada Mall Sibiu- zona CineGold. Evenimentul are o dublă semnificaţie, căci marchează 167 ani de la Unirea Principatelor Române şi debutul sărbătoririi a 35 de ani de activitate a Ansamblului ‘Ceata Junilor’. Sibienii şi turiştii sunt aşteptaţi să celebreze Mica Unire, alături de tineri artişti din familia Junii Sibiului. Astfel sâmbătă 24 ianuarie 2026, Ansamblul Folcloric ‘Ceata Junilor’ şi Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist ‘Cindrelul-Junii Sibiului’ propun publicului o animaţie culturală ce aduce în prim-plan frumuseţea cântecelor şi dansurilor populare.
- Momentul culminant îl va reprezenta Hora Unirii, în care se vor prinde laolaltă tinerii din familia artistică Junii Sibiului şi spectatorii, într-un gest simbolic de unitate şi comuniune. Animaţia culturală are loc la Promenada Mall Sibiu – zona CineGold, de la ora 18. Accesul la evenimentul din 24 ianuarie 2026 este liber
* Vaslui: Autorităţile din municipiul Vaslui organizează pe 24 ianuarie spectacolul aniversar ‘Hai să dăm mână cu mână!’, cu ocazia împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române – Moldova şi Ţara Românească. Totodată, cetăţenii sunt aşteptaţi să întâmpine, în Gara Vaslui, ‘Trenul Unirii’, care va pleca sâmbătă dimineaţă din Bucureşti – Gara de Nord şi va ajunge la Iaşi. Manifestări dedicate zilei de 24 Ianuarie vor avea loc la muzeele din Vaslui şi Bârlad şi în comuna Soleşti, unde este înmormântată Prima Doamnă a României, Elena Cuza, alături de mai mulţi membri ai familiei Rosetti-Solescu
* Sighișoara: De Ziua Unirii Principatelor Române, Primăria Municipiului Sighișoara organizează Gala de Excelență, un eveniment dedicat recunoașterii oamenilor și organizațiilor care, prin rezultate, profesionalism și implicare, au contribuit la dezvoltarea și bunul mers al comunității locale. Începând cu ora 10:00, în Sala Festivă a Primăriei Municipiului Sighișoara, fiind un moment de celebrare a valorilor care unesc comunitatea noastră: respectul, solidaritatea și excelența
– Cultură
* De la orele 11:00 și 12:30 la Ateneul Român, Sala Mare, Compozitori români, cu Orchestra simfonică a Colegiului Național de Muzică George Enescu, dirijor Gheorghe Iliuță, prezintă Irina Sârbu. În Program: Dan Dediu – Jubilo, Constantin Dimitrescu – Dans țărănesc pentru violoncel și orchestră, solistă Kirina Arnăutu. Ciprian Porumbescu – Balada pentru vioară și orchestră, solist Darius Deaconu. Béla Bartók – Dansuri populare românești. George Enescu – Balada pentru vioară și orchestră, solist Mircea Dumitrescu. Mociriță cu trifoi, aranjament pentru flaut și orchestră de coarde, solistă Mihaela Albiță. Doru Popovici – Codex Caioni pentru orchestră de coarde și timpani. Ciuleandra, aranjament pentru voce si orchestră, solistă Irina Sârbu. George Enescu – Rapsodia op. 11 nr. 2, în re major
* De la ora 18:30 la Muzeul Național al Literaturii Române, Sala „P. Creția”, Calea Griviței 64-66 – Ned 80 – Un scenograf hălăduind prin lume. Expoziția-eveniment Ion Nedelcu, organizată la împlinirea a 80 de ani ai artistului și găzduită de Muzeul Național al Literaturii Române, este un eveniment aniversar al unui artist, pictor scenograf, care în decursul vieții s-a dedicat realizării unei redutabile creații artistice în domeniul filmului de lung-metraj, al teatrului și al picturii. Invitați: Marius Tița și Adrian Naidin
* România va fi invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt în anul 2028, iar în această calitate va gestiona un pavilion de aproximativ 1.500-2.000 mp. Guvernul a aprobat, joi, un memorandum privind iniţierea demersurilor premergătoare participării României, prin Ministerul Culturii, ca ţară invitată de onoare la târgul de carte
* Ultima decadă a lunii ianuarie aduce pe scena Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, musicalul Rebecca, la sala mare, în data de 24 și 25 ianuarie, ora 18:00
* Teatrul Coquette vă întâmpină la început de an cu hohote de râs, emoţie şi încă o porţie de hohote de râs. Pentru adulţi 24 ianuarie, ora 19:00 – REGE NEGELUIT după REGELE CERB de Carlo Gozzi. Comedia de care ai nevoie şi care te poartă înapoi în timp, îţi aduce aminte de copilărie dar te aduce şi înapoi. Îţi garantăm o porţie sănătoasă de râs printr-o adaptare atipică a clasicului. Spectacolul este realizat cu sprijinul UNITER. Cu: Claudia Dionise, Alexandru Făinişi, Cristian Dionise şi Mihai Căpăţînă, regia: Ingrid Bonţa. Pentru copii: 24 ianuarie, ora 11:00 – PRASLEA CEL VOINIC ŞI MERELE DE AUR după Petre Ispirescu Un spectacol plin de umor cu regi, prinţi, zmei şi căpcăuni. O comedie pe placul tuturor despre loialitate, dreptate, curaj şi dragoste. Cu: Claudia Dionise, Alexandru Făinişi şi Cristian Dionise
* Pentru Ziua Unirii din 24 ianuarie, Jean de la Craiova & Formația susțin un concert special la Berăria H din București. Evenimentul promite o petrecere tematică cu muzică de petrecere și „vibe balcanic” în „Orașul cu Chef de Viață”. Accesul în locație începe de obicei devreme, însă show-ul principal este programat pentru seară. Berăria H, Pavilionul H, Parcul Herăstrău, București. Bilete: Pot fi achiziționate prin platforme precum LiveTickets sau Yellow Tickets
* Botoşani: La Galeriile de Artă ‘Ştefan Luchian’ din Botoşani, de la ora 17:00, va fi deschisă expoziţia de pictură, grafică şi instalaţie ‘Secvenţe’, care marchează împlinirea a 60 de ani a artistului Liviu Şoptelea. Evenimentul este curatoriat şi prezentat de Mimi Necula
* Galaţi: De la ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a studenţilor se va juca comedia ‘Răpirea’ de Aldo Nicolaj, cu titlul original ‘Repetiţie generală’, traducere Marian Stan, scenografia Daniel Divrician, cel mai recent spectacol regizat de Eugen Făt. Din distribuţia aleasă de regizorul Eugen Făt fac parte actorii: Carmen Albu, Aurel Bâtcă, Vlad Ajder, Maria Niţă, Oana Preda, Dan Căpăţână. Spectacolul are loc la Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi, strada Ştiinţei nr. 115. Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani
* Iași: Asociaţia SIGNIS România organizează a treia ediţie a Festivalului Internaţional FILMIKON, care propune o selecţie de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice şi interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar şi un dialog despre valorile creştine şi umane pornind de la aceste producţii – la Cinema Ateneu (24 și 25 ianuarie)
* Târgu Jiu: Muzeul Naţional ‘Constantin Brâncuşi’ din Târgu Jiu a deschis seria de evenimente culturale dedicate ‘Anului Constantin Brâncuşi’ cu expoziţia ‘Monochrome. There is so much grey to every story’ a artistului plastic Petru Lucaci, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România. De la ora 15:00, publicul este aşteptat la un eveniment de tip ‘Artist Talk’, în prezenţa artistului şi a echipei curatoriale. Curator este Ana Negoiţă. Printre partenerii media ai Uniunii Artiştilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internaţional
* Istanbul: Institutul Cultural Român ‘Dimitrie Cantemir’ din Istanbul organizează un recital de muzică clasică susţinut de violonista Maria Marica şi pianista Alexandra Segal, pe 24 ianuarie, la Opera Sureyya. Repertoriul va cuprinde lucrări reprezentative din creaţia românească şi europeană: Claude Debussy, George Enescu, Cesar Franck şi Astor Piazzolla
– S-a întâmplat într-o zi de 24 ianuarie
* Cu 568 de ani în urmă (1458) Matei Corvin, al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, era ales rege al Ungariei, cu sprijinul nobilimii mici şi mijlocii şi al trupelor de mercenari conduse de Mihail Szilágyi. Domnia sa (32 de ani) a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei
* Acum 164 de ani (1862) se deschidea, la Bucureşti, primul Parlament al Principatelor Unite. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) proclama în mod solemn, în faţa Adunărilor Elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, „Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti era desemnat capitala ţării (24.I/5.II)
* În urmă cu 162 de ani (1864) apărea Legea privind înfiinţarea Curţii de Conturi, instituţie pentru verificarea şi controlul administrării şi mânuirii banilor publici. La cinci ani de la Unirea Principatelor Române, din anul 1859, „voind a da o garanţie mai mult Țării despre dorinţa Noastră, ca întrebuinţarea banilor publici să fie supusă unui control, pe cât de serios pe atât de neatârnat de orice bănuieli de înrâurire din partea agenţilor însărcinaţi cu manipulația bugetului”, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă Legea pentru înființarea Curții de Compturi. Actul normativ a fost publicat, în aceeași zi, de 24 ianuarie, în Monitorul Oficial nr. 18 și poartă semnătura Ministrului Secretar de Stat / Președinte al Consiliului de Miniștri, Mihail Kogălniceanu. Ca și astăzi, misiunea instituției privea exercitarea funcției de control asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și unităților sale administrativ-teritoriale (24.I/5.II)
* În urmă cu 144 de ani (1882) avea loc înființarea, la București, a societății „Iridența Română”, care, din 1883, s-a numit „Carpați”. Societatea a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni
* Se marchează 135 de ani (1891) de când îşi începea activitatea în mod oficial Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor (Liga Culturală), înfiinţată la 17/29.XII.1890, la Bucureşti. Liga a desfăşurat o bogată activitate culturală şi politică de sprijinire a luptei poporului român de pe ambele versante ale Carpaţilor pentru unitatea sa politică, reuşind ca până în 1914 să-şi creeze numeroase secţii în majoritatea oraşelor din ţară şi în unele centre universitare din străinătate: Paris, Londra, Berlin, Anvers, Bruxelles ş.a. (24.I/5.II)
* În urmă cu 133 de ani (1893) apărea (bisăptămânal, până la 12/24.V.1902, cu întreruperi), la Bucureşti, revista umoristică şi literară „Moftul român”, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale (director) şi Anton Bacalbaşa (prim-redactor) (24.I/5.II)
* Acum 113 ani (1913) apărea (lunar, până în iulie 1917), la Vălenii de Munte, iar din 1915, la Craiova, revista literară „Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga
* Cu 108 ani în urmă (1918), la Chişinău, Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă, a votat, în unanimitate, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, etapă importantă în calea unirii Basarabiei cu Ţara-Mamă. Consiliul Directorilor s-a dizolvat, puterea executivă fiind încredinţată unui Consiliu de Miniştri, sub preşedinţia lui Daniel Ciugureanu (24.I./6.II)
* Se împlinesc 80 de ani (1946) de când Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat prima sa Rezoluţie, privind crearea Comisiei pentru energie atomică, care avea drept scop prezentarea unor propuneri referitoare la utilizarea în scopuri paşnice a energiei atomice şi eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă
* Cu 77 de ani în urmă (1949) Filiala Iași a Academiei Române şi-a început efectiv activitatea. Înfiinţarea a avut loc prin Decretul nr. 198 din 13 august 1948. Legea învăţământului din 1948 şi crearea noii Academii, a R.P.R., în acelaşi an, au determinat scoaterea din sistemul universităţilor a institutelor de cercetare ştiinţifică, înfiinţate în perioada interbelică în cadrul celor patru universităţi existente în România (Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi) şi organizarea lor ca institute independente, ele primind exclusiv sarcini de cercetare științifică. Dacă în Bucureşti, unde funcţiona sediul Academiei Române, institutele respective au devenit de sine stătătoare, având personalitate juridică până astăzi, în centrele universitare din Iaşi şi Cluj s-au înfiinţat Filiale ale Academiei Române, cărora le-au fost subordonate institutele de cercetare ştiinţifică, aflate până atunci în componenţa universităţilor din centrele respective
* Acum 42 de ani (1984) antreprenorul şi inventatorul american, Steve Jobs (1955-2011) şi inginerul american de origine poloneză, Steve Wozniak au cucerit piaţa prin lansarea unui model revoluţionar Macintosh, primul computer comercial din lume. Carcasa acestuia conţinea un monitor de 9 inch (23 cm) şi venea împreună cu o tastatură şi un mouse. „Debutul” Machintosh a fost anunţat de faimoasa reclamă de 1,5 milioane $, regizată de Ridley Scott. Această reclamă este considerată un eveniment crucial pentru succesul Apple
* Se marchează 40 de ani (1986) de la inaugurarea oficială a primei părţi a celei de-a doua magistrale a metroului bucureştean (IMGB-Piaţa Unirii)
* Acum 36 de ani (1990) apărea Decretul-lege 40/24.I.1990 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) privind adoptarea noului imn de stat al României, „Deşteaptă-te, române” („Un răsunet”), pe versuri de Andrei Mureşanu şi muzica lui Anton Pann. Conform Constituţiei României, imnul este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. Ca urmare a unei hotărâri a Senatului României, începând din 1998, la 29 iulie se sărbătoreşte, anual, „Ziua Imnului Naţional al României – Deşteaptă-te, române!” (la 29.VII.1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a citit noua Constituţie, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluţiei paşoptiste „Deşteaptă-te române”)
* Cu 16 ani în urmă (2010) râșnoveanca în vârstă de 15 ani, Crina Coco Popescu, a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei, Carstensz Pyramid (4884 m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat acest munte. Recordul anterior era deținut de americanca Samantha Larson care a urcat pe acest vârf în 2007, la vârsta de 18 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Varsovia, Polonia: Vizita președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu
– Paris: După ‘Dry January’, vine rândul ‘OFF February’. Lansată în premieră în patru ţări, această provocare invită publicul să se deconecteze de la reţelele sociale pe tot parcursul lunii februarie şi să profite de ‘timpul regăsit’. Campania, care se desfăşoară simultan în Franţa, Spania, Regatul Unit şi Statele Unite
– Château-d’Oex, Elveția: Cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional de Baloane din Château-d’Oex, Elveția, are loc în perioada 24 ianuarie – 1 februarie 2026. Acest eveniment anual reunește aproximativ o sută de baloane cu aer cald din douăzeci de țări, oferind un spectacol vizual impresionant pe fundalul Alpilor elvețieni acoperiți de zăpadă. Festivalul se desfășoară pe durata a 9 zile, între 24 ianuarie și 1 februarie 2026. Château-d’Oex, un sat pitoresc situat în regiunea Pays-d’Enhaut din Alpii Vaud
– Seine-et-Marne, Franța: Târgul de Antichități și Flea Market: Evenimente în regiunea Seine-et-Marne, Franța În weekendul 24 și 25 ianuarie, pasionații de antichități și vechituri din Seine-et-Marne au la dispoziție o serie de evenimente tematice, în ciuda rarității târgurilor clasice de antichități în această perioadă. Târgul de exterior de la Mée-sur-Seine: Singurul eveniment notabil de tip piață de vechituri care are loc în acest weekend
– Las Palmas, Gran Canaria, (Spania): Carnavalul din Las Palmas de: Evenimente festive în. Carnavalul din Las Palmas de Gran Canaria 2026 are loc în perioada 23 ianuarie – 1 martie 2026, sub tema „Las Vegas”. Acest eveniment, declarat Sărbătoare de Interes Turistic Internațional, include o varietate de gale, parade și concursuri care transformă capitala insulei într-un centru vibrant de muzică, culoare și bucurie
– Göteborg, Suedia: Festivalul de Film de la Göteborg (cunoscut și sub numele de Festivalul de Film de la Göteborg) este cel mai mare festival de film din regiunea nordică, organizat anual la Göteborg, Suedia. Cea de-a 49-a ediție a festivalului se desfășoară în prezent între 23 ianuarie și 1 februarie 2026, prezentând aproape 270 de filme din 76 de țări, atât în cinematografe, cât și online
– Florida, SUA: Pegasus World Cup A 10-a aniversare a unuia dintre cele mai bogate și prestigioase evenimente de curse de cai din lume
– Los Angeles, SUA: Taylor Swift, în vârstă de 36 de ani, va fi inclusă în Songwriters Hall of Fame, devenind astfel a doua cea mai tânără compozitoare care face parte din acest panteon al muzicii după Stevie Wonder, care avea 33 de ani când a fost nominalizat, în 1983, a anunţat miercuri organizaţia, potrivit Reuters. Demersul o plasează pe Taylor Swift, câştigătoare a 14 premii Grammy, printre cei mai apreciaţi cantautori ai ultimelor generaţii. Swift va fi inclusă alături de Alanis Morissette, Kenny Loggins, Paul Stanley şi Gene Simmons, membri ai trupei Kiss, ceremonia fiind programată pentru data de 11 iunie, la Marriott Marquis Hotel, din New York City
– Park City, Utah, SUA: Festivalul de film Sundance, continuă prima ediţie după moartea fondatorului său, Robert Redford, care ş-a deschis porţile joi în Park City, un oraş montan din statul Utah, gazda pentru ultima oară a acestui eveniment, care de anul viitor se va muta în statul vecin Colorado
– Spindleruv Mlýn, Republica Cehă: Schi alpin: Cupa Mondială feminină, Spindleruv Mlyn (24 – 25 ian.)




