Curtea de Apel București a amânat din nou pronunțarea în dosarele în care se solicită suspendarea numirii la Curtea Constituțională a judecătorilor Mihai Busuioc și Dacian Dragoș. Instanța ar urma să dea o decizie pe 11 februarie, în aceeaşi zi în care este programată și ședința CCR, pentru dezbaterea reformei pensiilor de serviciu ale magistraţilor, decizie amânată și ea deja de mai multe ori.
Autoarea sesizării, avocata Silvia Uscov, consideră că cei doi magistrați constituționali, Mihai Busuioc și Dacia, Dragoș, nu îndeplinesc una din condițiile numirii în funcție, și anume vechimea de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior./csimion/cpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 31 ianuarie








