Extrema dreaptă a transformat în simbol naționalist această cămașă cu mâneci largi și broderii colorate, redevenită obiect de mândrie culturală după revoluția din 1989 în România
Pictată de Henri Matisse, devenită iconică după ce au purtat-o Brigitte Bardot și Jane Birkin, apoi preluată și interpretată de Yves Saint-Laurent: bluza românească, purtată inițial de țărănci, a devenit în Franța un adevărat obiect de artă. În România, se transmite din generație în generație, este păstrată cu grijă într-un colț al dulapului. Pe unele mașini de spălat există chiar un program special dedicat „iei” – pronunțată „i-e”, din latinescul linea, „fir de in”. În 2022, UNESCO a înscris „arta cămășii tradiționale cu broderie pe umăr, element al identității culturale în România și în Republica Moldova”, pe lista Patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Totuși, de câțiva ani, purtarea ei cu mândrie a devenit problematică pentru unii români. În timp ce în Ucraina vecină bluza tradițională, vyshyvanka, este ridicată la rang de simbol cultural emblematic pentru a se diferenția de agresorul rus, echivalentul său românesc este astăzi asociat cu extrema dreaptă. Această mișcare politică, susținută de 40% dintre alegători potrivit ultimelor sondaje, a transformat-o într-un obiect cu încărcătură naționalistă și identitară. Exuberanta eurodeputată de extremă dreapta Diana Șoșoacă o poartă la aproape fiecare apariție publică.
Un derapaj pe care îl regretă Andreea Tănăsescu, fondatoarea (în 2012) a paginii de Facebook „La blouse roumaine”, platformă de referință pentru promovarea meșteșugului românesc, care a colaborat cu casa Fragonard în 2021. „Au existat întotdeauna recuperări politice, dar ele au trecut, iar ia este tot aici”, susține ea. Andreea Tănăsescu a moștenit chiar o bluză de la bunica sa, care nu îndrăznea să o poarte la începutul regimului comunist, când mulți oameni din mediul rural, ca ea, au ajuns la oraș, mai ales pentru a lucra în fabrici. „Bluza era considerată fie un veșmânt de țăran, fie unul al aristocrației, deci era respinsă”, explică ea. Totuși, mai târziu, dictatorul național-comunist Nicolae Ceaușescu a ridicat acest obiect vestimentar la rang de simbol identitar.
Fiecare teritoriu sau sat are propria sa ie
Această viziune asupra bluzei țărănești ca atribut al „românității” a apărut mai ales odată cu nașterea României moderne în secolul al XIX-lea, fiind preluată de elitele intelectuale și de aristocrație „pentru a se distinge de lumea bizantină și otomană, dar și de Europa Occidentală”, povestește Erwin Kessler, directorul Muzeului Național de Artă al României (MNAR). În realitate, „elitele se îmbrăcau ca la Paris”, continuă el. Muzeul găzduiește, până pe 8 februarie, o expoziție care urmărește reprezentarea identitară a iei în artă, având ca piesă centrală La Blouse roumaine de Matisse, tablou împrumutat cu generozitate de Centrul Pompidou din Paris.
Erwin Kessler, german și român de origine, a moștenit și el ii de la strămoșii săi din regiunea Olteniei. Ideea acestei expoziții i-a venit după ce a observat asocierea iei cu mișcările naționaliste. Pentru curator, aceste legături dintre bluză și identitatea românească sunt în mare măsură „mitificate”.
El amintește că, în România, fiecare zonă sau sat are propria sa ie, și nu există o singură piesă care să reprezinte întreaga țară. Cu atât mai mult cu cât minoritățile ucrainene, maghiare sau bulgare au și ele propriile lor bluze tradiționale. În opinia sa, acest veșmânt s-ar înscrie mai degrabă „într-o identitate culturală regională, cea a Europei Centrale și de Est”.
În mod tradițional, țărăncile își petreceau iarna brodând bluze – ii, pe care le împodobeau cu broderii personale. Ele se întâlneau la șezători, acele adunări din serile de iarnă unde cântau și lucrau inul, cânepa sau bumbacul pentru a crea piesa vestimentară, apoi adăugau broderiile în secret, acasă. După o perioadă de dezinteres față de hainele tradiționale, ca urmare a revoluției din 1989 și a deschiderii către Occident, ia a redevenit un obiect de mândrie culturală, mai ales în diaspora românească, ce numără între patru și cinci milioane de persoane.
„Copiată” de mari case de lux
„Ea creează o legătură între comunități și între generații”, ne spune Andreea Tănăsescu. Sesiuni de șezători în care se învață broderia au prins viață online și în orașe din Europa Occidentală unde trăiesc comunități românești importante, precum Nantes și Nisa. Datorită sinergiei create în jurul platformei „La blouse roumaine”, a fost instituită o „zi universală a iei” pe 24 iunie, ziua de Sânziene, dar și a Sfântului Ioan. Sânzienele sunt un fel de zâne binevoitoare din mitologia românească.
În pofida acestui entuziasm și a recuperărilor politice, meșteșugul tradițional continuă să se piardă în favoarea produselor made in China, în timp ce mari case de lux copiază bluze tradiționale fără a le menționa originea. Prin intermediul platformei „La blouse roumaine”, Andreea Tănăsescu a lansat campanii răsunătoare pentru a interpela unele dintre aceste mărci, precum Louis Vuitton în 2024, care copiase ia specifică unui sat din România. Grupul LVMH a reacționat atunci și a retras articolul de pe site-ul său.
Andreea Tănăsescu speră ca, într-o zi, meșteșugul românesc să fie mai bine protejat și susținut, sau chiar să aibă loc colaborări echitabile cu creatori de modă pentru a-l face să dăinuie. Spre deosebire de reprezentarea naționalistă, care îngheață obiectul într-o formă fixă, ea vede, dimpotrivă, în ie un veșmânt aflat în continuă evoluție, un fir care se desfășoară între trecut, prezent și viitor. Deși există, desigur, o structură ce trebuie respectată, cu un design și culori care variază de la un sat sau o regiune la alta, „procesul de realizare este foarte creativ și propriu fiecăruia”, subliniază ea. O persoană sau o comunitate „poate adăuga un motiv, un element care să spună ceva din propria istorie”, adaugă ea. Tocmai acest lucru îi conferă, în opinia sa, „toată frumusețea”.
Autor: Marine Leduc
Traducerea: Ruxandra Lambru/RADOR RADIO ROMANIA
LE MONDE (Franța), 3 februarie 2026
