Alegerile din Japonia și Europa, relația transatlantică în contextul de securitate european și tensiunile din Orientul Mijlociu se regăsesc astăzi printre temele principale dezbătute în presa internațională.
„Acţiunile la bursele din Japonia au crescut la niveluri-record după ce premierul nipon Sanae Takaichi a obţinut o victorie detaşată la alegerile anticipate”, transmite BBC. „Investitorii au salutat realizarea electorală a Partidului Democrat Liberal (LDP), care înseamnă că premierul va putea să-şi implementeze programul fără a fi nevoită să-l negocieze cu opoziţia. Acesta include creşterea cheltuielilor pentru a stimula creşterea economică şi pentru reducerea taxelor la consumator.” Cotidianul The Asahi Shimbun detaliază amploarea victoriei. LDP a obținut 310 locuri în camera inferioară, adică două treimi. Guvernul va fi însă susținut de 352 de deputați, întrucât LDP e în coaliție cu partidul conservator-libertarian Nippon Ishin. Opoziția (Chudo) a suferit în schimb o înfrângere „zdrobitoare”, pierzându-și peste 50% din locuri. The Financial Times apreciază victoria lui Takaichi drept „uluitoare”, dat fiind că i-a adus o „super-majoritate istorică de două treimi”, și ne îndeamnă să urmărim evoluția sectorului bancar și a prețurilor alimentare, „locul în care politica se va întâlni cel mai nemijlocit cu piețele”. The Washington Post se bucură pentru „proiectul ambițios de reformă” al lui Takaichi, după „ani de conducere letargică la Tokyo”. Rezultatul electoral denotă că japonezii „realizează tot mai mult că Beijingul constituie un pericol existențial”. Takaichi a avut curajul de a-l sfida pe Xi Jinping, declarând public că atacarea Taiwanului ar fi și o „amenințare directă” la adresa Japoniei. Programul ei de înarmare reprezintă o „veste bună pentru SUA”, care o vor „ajuta să reușească”. New York Post rezumă astfel: „Margaret Thatcher a Japoniei tocmai a câștigat o victorie colosală la alegerile anticipate – un semn minunat pentru forțele civilizației în lupta cu stagnarea internă și tiranii de la Beijing”. Britanicul The Telegraph proclamă Japonia „ieșită din epoca amăgirilor” sub conducerea „Doamnei de Fier de la Tokyo”. „Sanae Takaichi nu e nici vreo provocatoare a Chinei, nici o «ultra-conservatoare». În schimb, punând accent pe interesele propriei țări – cum ar trebui să facă oricare conducător național -, ea a clarificat că în Țara Soarelui Răsare începe o nouă zi.”
Candidatul socialist António José Seguro e câștigătorul alegerilor prezidențiale de duminică din Portugalia, informează Euronews. Cu 66,7% din voturi, el a obținut o „victorie detașată” în fața rivalului de extrema dreaptă André Ventura, după ce „a făcut campanie ca moderat și a promis cooperare cu guvernul minoritar de centru-dreapta, respingând retorica anti-sistem și anti-imigrație a lui Ventura”. „Portughezii au ales deci moderația, dar extrema dreaptă își continuă ascensiunea”, constată săptămânalul francez Courrier International. The New York Times notează că victoria lui Seguro „a fost salutată de cercurile conducătoare din Portugalia și nu numai ca o pauză în ascensiunea extremei drepte pe continent”. Însă prezența lui Ventura în al doilea tur „e un avertisment” pentru Europa, iar cele 33% din voturi obținute de el depășesc scorul conservatorilor de la guvernare. Il Corriere della Sera reține o „victorie «pasivă» a socialiștilor, cu atât mai impresionantă cu cât «nimeni nu a prevăzut-o»”; însuși „propriul lui partid nu era entuziasmat de candidatura sa”. O explicație a misterului ne-o oferă spaniolul El Pais: „politicianul portughez, disprețuit de baronii Partidului Socialist la începutul cursei prezidențiale, a câștigat cu un stil conciliant împotriva populismului lui Ventura”. Cotidianul portughez Diário de Notícias nu vede însă nici un mare mister: „Există momente în politică în care țara, sătulă de tulburări, alege aproape instinctiv opțiunea care îi garantează o stabilitate sporită. Alegerea lui Seguro exact asta e: un vot pentru un președinte care promite predictibilitate, moderație și un climat instituțional mai relaxat”. Socialiștii spanioli au suferit în schimb o înfrângere gravă la alegerile regionale din Aragón, provincie considerată un „barometru electoral” pentru întreaga țară, scrie portalul european Politico. Conservatorii au ieșit primii cu 34,3% din voturi, pierzând doi deputați. Socialiștii, cu 24,3%, au pierdut cinci deputați, pe când Vox de extrema dreaptă și-a dublat, cu aproape 18%, numărul de deputați. Chiar mai rău pentru socialiști, conservatorii au prezentat alegerile în campanie ca pe un referendum privind mandatul premierului Pedro Sánchez, a cărui coaliție e „zguduită” de multiple scandaluri de corupție, la care s-au adăugat recent și două accidente feroviare letale.
Newsweek relatează că, în contextul negocierilor de pace americano-ruso-ucrainene, „ministrul rus de externe l-a acuzat pe Donald Trump că ar continua politica «bidenistă», acționând contrar demersurilor convenite cu Vladimir Putin la Anchorage în august 2025”. „Supusă sancțiunilor, economia de război a Rusiei, mult dependentă de veniturile din petrol și gaze, luptă cu o inflație în creștere și cu mărirea ratei dobânzilor. Ea a fost sprijinită de marile achiziții de petrol ale Chinei.” Ziarul spaniol 20 Minutos scrie însă că tocmai de China ar vrea Franța, Regatul Unit și Spania să se apropie UE, aceste țări „conducând ofensiva” în această direcție și văzând regimul de la Beijing ca pe o contrapondere la SUA. „Bruxelles-ul își dorește o relație mai normalizată cu Beijingul, dar evită să atace SUA, vorbind despre diversificare. UE nu se vrea legată de nimeni, iar distanța tot mai palpabilă de SUA o obligă la o reorientare a strategiei.” Săptămânalul britanic The Economist avertizează că între timp și campania hibridă a Moscovei contra Europei devine „mai îndrăzneață”. „Ultimele salve în acest așa-zis război hibrid au fost trase pe 29 decembrie [în Polonia], când atacuri cibernetice au lovit 30 de obiective energetice, aproape provocând o pană masivă de curent, fix când temperaturile intraseră în plonjon. A fost o escaladare gravă a subversiunii digitale a Rusiei în Europa.” Revista americană Foreign Affairs consideră că Europa nu mai are încotro și trebuie să-și construiască o armată, întrucât „numai apărarea colectivă poate proteja continentul”. Mărirea cheltuielilor militare agreată în cadrul NATO nu poate fi soluția, întrucât „problema e de natură structurală, nu financiară. Armatele europene nu sunt concepute pentru a apăra continentul fără SUA”. Liderii europeni sunt conștienți de problemă, dar „refuză să accepte soluția care se impune”. „Cea mai mare piedică e convingerea că apărarea constituie un atribut național mai degrabă decât european.” Însă aceasta e chiar principala propunere a analizei: transformarea UE într-un „Pentagon european”.
Israelul a aprobat duminică măsuri menite a-i spori controlul asupra Cisiordaniei, inclusiv eliminarea interdicției impuse evreilor de a cumpăra pământ, relatează Le Monde. Președinția palestiniană de la Ramallah, UE și mai multe țări musulmane au condamnat decizia. „Ne adâncim rădăcinile în toate zonele Țării Israelului și îngropăm ideea unui stat palestinian”, a declarat ministrul Bezalel Smotrich, reprezentant al extremei drepte. Un arab din Cisiordania publică în cotidianul de stânga Haaretz un editorial despre ce numește el „segregare” informală a palestinienilor în teritoriu. Dacă bunicii și părinții lui au crescut sub o administrație militară care le restricționa deplasările, aceea a fost înlocuită ulterior de „bariere invizibile” precum rezervații naturale și poligoane militare, pentru ca în prezent același rol să fie jucat chiar de către „bandele criminale de arabi” care au devenit „suveranii de facto” în localitățile arabe cu „acordul tacit al statului”. Din perspectiva regională, site-ul israelian Ynet News ne dezvăluie temerile guvernului israelian privind tratativele americano-iraniene, care ar putea „agrava amenințarea Iranului, lăsând intacte riscurile rachetelor și nuclear”. Astfel se explică și „vizita pripită la Washington a premierului” [Netanyahu], care intenționează să-l preseze pe Trump să-și limiteze concesiile față de Teheran și să evite prelungirea negocierilor, în timpul cărora teocrația s-ar putea consolida militar. Pe plan global, agenția Reuters informează că președintele israelian Isaac Herzog a sosit luni la Sydney pentru a-și exprima solidaritatea cu comunitatea evreiască din Australia după atacul terorist din decembrie de Hanuka, soldat cu 15 morți. Vizita a provocat reacții critice ale unor grupări pro‑palestiniene care au anunțat proteste în marile orașe, iar una chiar a depus o contestație în instanță la Sydney contra restricțiilor impuse protestelor. „Astăzi va avea loc o zi națională de protest, cerând arestarea și anchetarea lui Isaac Herzog, despre care Comisia de Anchetă a ONU a constatat că a incitat la genocid în Gaza.” Întâmplarea face ca asemenea atitudini ostile să apară concomitent și în alte puncte foarte îndepărtate de pe glob. Spaniolul El Mundo, într-un articol altfel dedicat „nostalgiei nucleare” și erodării „tabuului nuclear”, amintește fără vreo obiecție critică de declarația din septembrie a premierului socialist Sánchez care „deplângea atunci incapacitatea Spaniei de a opri Israelul în Gaza”: „Spania, cum știți, nu are bombe nucleare”. The Jerusalem Post semnalează că la New York evreii se confruntă cu „amenințări fără precedent” pe care primăria condusă de un socialist musulman le „ignoră”, pe lângă faptul că a abrogat deja multiple măsuri de protecție. Potrivit poliției municipale, „infracțiunile antisemite au explodat cu 183% luna trecută”. Adică au fost raportate în ianuarie 31 de atacuri contra evreilor, față de „numai” 11 în 2024. Dar „criza e mult mai gravă decât poate părea la prima vedere”. În New York trăiesc peste 1 milion de evrei, cea mai mare comunitate din afara Israelului. „Ce se întâmplă acolo dă tonul pentru întreaga țară.” The Wall Street Journal revine la Plaja Bondi pentru a examina unde greșește societatea occidentală. Rosalia Shikhberg, împușcată de teroriști în cursul masacrului, a fost internată în spital sub numele fals de „Karen Jones”; i s-a spus că „pentru a o proteja de presă”. Dar ea afirmă că „lor de propriul personal le era frică, nu de presă”, amintind că în 2024 doi asistenți medicali au declarat public că dacă le vor cădea pe mână pacienți evrei, nu-i vor trata – îi vor omorî. Naziștii și sovieticii își ascundeau crimele, explică WSJ, pe când Hamas se laudă fățiș cu ele. „Spre deosebire de Hitler și Stalin, ucigașii în masă de astăzi se pot aștepta ca elitele noastre să le aplaude atrocitățile. Ce s-a întâmplat cu civilizația occidentală?”/asuba
(Andrei Suba, RADOR)
