Țările de Jos au alocat Ucrainei încă 35 de milioane de euro pentru sprijinirea sectorului energetic. Potrivit unui comunicat remis, marţi, de Ministerul Energiei de la Kiev, fondurile vor fi direcționate către instalarea de centrale solare pe acoperișurile obiectivelor critice, în special ale spitalelor, pentru a asigura alimentarea cu electricitate chiar și în timpul întreruperilor de curent. Potrivit ministerului, pe 10 februarie, partea olandeză a anunțat o contribuție suplimentară de 35 de milioane de euro la Fondul de sprijin pentru energia Ucrainei. Astfel, suma totală a ajutorului oferit prin acest fond ajunge acum la 100 de milioane de euro. Noile resurse financiare vor fi utilizate pentru implementarea inițiativei „Rază de speranță”, care prevede instalarea de sisteme de centrale solare pe acoperișurile clădirilor infrastructurii critice. Scopul principal al proiectului este de a asigura alimentarea neîntreruptă cu energie a spitalelor și a altor obiective importante chiar și în condițiile întreruperilor de urgență din rețeaua centralizată, ca urmare a atacurilor masive ale Rusiei. „Mulțumim Țărilor de Jos pentru sprijinul neclintit acordat sectorului energetic ucrainean” – a declarat ministrul ucrainean al Energiei, Denis Șmihal. În prezent, suma totală a contribuțiilor partenerilor internaționali către Fondul de sprijin pentru energia Ucrainei depășește 1,8 miliarde de euro. Totodată, din cauza atacurilor țintite ale Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, necesitățile sectorului energetic continuă să crească. Datorită sprijinului internațional, Ucraina își consolidează reziliența sistemului energetic și reduce riscurile întreruperilor de electricitate pentru obiectivele critice.(SUSPILNE – 10 februarie)/sdan/denisse








