Jumătate din coralii lumii s-au albit în perioada 2014-2017, potrivit unui studiu

Peste jumătate din recifele de corali ale lumii s-au albit între 2014 și 2017, un record care este eclipsat de un eveniment și mai devastator aflat în desfășurare, potrivit unui studiu publicat marți în „Nature Communications”.
Acest al treilea eveniment global de albire din ultimul deceniu a fost „de departe cel mai sever și mai răspândit înregistrat vreodată”, a declarat Sean Connolly, unul dintre autori și cercetător la Institutul Smithsonian de Cercetări Tropicale din Panama. În acești trei ani, 51% dintre corali au suferit o albire moderată sau mai severă, rezultând o mortalitate semnificativă pentru 15% dintre aceștia. Evenimentele anterioare (din 1998 și 2010) au durat doar un an.
„Și totuși, coralii se confruntă în prezent cu un al patrulea episod, și mai sever, care a început la începutul anului 2023”, a adăugat Sean Connolly într-un comunicat.
„Nivelul de stres termic a fost extraordinar de ridicat, în special în perioada 2023-2024, la un nivel comparabil sau chiar mai mare decât cel observat în perioada 2014-2017, cel puțin în unele zone”, a declarat el pentru AFP.
De exemplu, coasta Pacificului din Panama a fost recent expusă unor efecte ale căldurii „mult mai grave decât orice s-a văzut până acum”, cu „o mortalitate considerabilă a coralilor”, a adăugat cercetătorul. Coralii, care acționează ca bariere împotriva eroziunii și rezervoare de biodiversitate și, de asemenea, stochează carbon, se decolorează sub efectele căldurii, fiind deosebit de vulnerabili la încălzirea globală. În oceanele mai calde, aceștia expulzează microorganismele care le dau culorile vibrante și le oferă hrană, murind în cele din urmă de foame.
„Consecințele încălzirii oceanelor asupra recifelor de corali se accelerează, existând aproape certitudinea că încălzirea actuală va provoca o degradare pe scară largă și posibil ireversibilă a acestor ecosisteme vitale”, scriu autorii studiului.
Recifele au depășit aproape sigur un punct de cotitură catastrofal, a conchis o echipă internațională formată din aproximativ 160 de oameni de știință într-un studiu de referință realizat anul trecut. Cercetătorii estimează că, cu o încălzire de 1,5°C față de era preindustrială, marea majoritate a coralilor este sortită pieirii. Acest prag va fi aproape sigur depășit în câțiva ani, cu excepția cazului în care va exista o reducere drastică și imediată a emisiilor de gaze cu efect de seră.
„Observăm recife care nu au timp să se refacă cu adevărat înainte de următorul eveniment de albire”, avertizează Scott Heron de la Universitatea James Cook din Australia, unul dintre autori. (www.afp.com – 10 februarie)/rcostea

RADOR RADIO ROMÂNIA (11 februarie)