Proiectul politic al fostului preşedinte bulgar Rumen Radev ar putea câştiga alegerile parlamentare, potrivit Agenţiei Focus

„Dacă astăzi ar avea loc alegeri anticipate, ce partid politic aţi susţine?” – aceasta este întrebarea pe care Agenţia FOCUS a adresat-o utilizatorilor săi, în cadrul unui sondaj realizat pe site-ul său. Cea mai mare susţinere a obţinut proiectul fostului preşedinte al Bulgariei Rumen Radev, care, deşi încă nu este oficial, prinde contur tot mai clar. Pentru acesta au votat 33% dintre cititori, adică un total de 13.194 de voturi. Pe locul al doilea, se situează partidul GERB, preferat de 25% dintre respondenţi, ceea ce înseamnă 10.192 de voturi. Pe locul al treilea, se află coaliţia „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată” cu un total de 4.294 de voturi, echivalentul a 11%. Partidul „Renaştere” se situează pe locul al patrulea cu 7% – 2.879 de voturi. Partidele „Măreţie” şi MECI devansează „BSP – Stânga Unită”, conform procentelor rămase. „Măreţie” obţine 4% sau 1.511 voturi, iar MECI – 3% sau 1.304 voturi. „BSP – Stânga Unită” este preferat de doar 2% – 744 de voturi, iar „DPS – Nou Început” de 1% cu 456 de voturi. „Există un Astfel de Popor” se clasează pe ultimul loc cu 283 de voturi. 1.539 de cititori au ales un alt partid sau o altă opţiune, 2.070 au declarat „Nu voi vota”, iar 1.830 au răspuns „Nu m-am decis”./ddaniela/dsirbu

www.focus-news.net – 11 februarie