‚Santinela Arctică’, așa s-ar numi un proiect al NATO vizând apărarea Arcticii în eventualitatea unor atacuri ale Rusiei și, poate, ale Chinei. Dar despre ce ar fi vorba? Ca de obicei, presa internațională încearcă să afle cât mai multe despre asemenea planuri, exprimând tot felul de opinii.
Ziarul american The New York Times oferă niște posibile explicații. „Rusia se angajează într-un ‚joc’ care, potrivit oficialilor, este unul ‚de-a șoarecele și pisica’, pentru contrabandă cu petrol și în vederea sabotării unor conducte energetice-cheie și a unor cabluri de comunicație de pe fundul mării”, explică ziarul. Drept care, potrivit aceluiași ziar, „începând de pe la mijlocul lunii martie, NATO, care organizează regulat manevre în Bazinul Arctic, va mobliza aproximativ 25000 de militari”. „NATO lanseză ‚Santinela Arctică’”, titrează și cotidianul francez Le Parisien, care explică: „Această misiune intervine după ce șeful NATO și Donald Trump au căzut de acord cu faptul că alianța trebuie să-și asume responsbilitățile în colectiv, având în vedere că regiunea este râvnită atât de China, cât și de Rusia”. Din Germania, ziarul Frankfurter Allgemeine se arată chiar entuziast, titrând: „Germania furnizează avioane Eurofighter pentru misiuni în Arctica”. În opinia aceluiași ziar, „este vorba despre un succes al lui Rutte. Secretarul general a salvat încă o dată NATO din fața lui Trump, iar ceilalți europeni ar trebui acum să facă tot posibilul ca să se asigure că noua misiune din Arctica este un succes”.
Altminteri, pe plan european, șefa Comisiei Europene, „Ursula von der Leyen, pledează pentru o adâncire a pieței unice”, după cum titrează cotidianul britanic The Guardian. Și tot Ursula von der Leyen ar mai fi spus că, „nu doar Bruxelles-ul, ci și țările membre ale UE sunt de condamnat pentru niște reglementări excesive”. Iar italianul Corriere della Sera crede că „dna von der Leyen ar avea trei priorități în vederea sporirii competitivității – comerțul, piața unică și simplificarea legislației”.
Ucraina rămâne și ea pe prima pagină a ziarelor, cu atât mai mult cu cât, deși războiul cu Rusia continuă, sunt pomenite și niște eventuale alegeri. Ziarul britanic Financial Times afirmă că „Zelenski plănuiește alegeri, dar și un referendum pe tema acordului de pace”. Publicația Kyiv Independent îl contrazice însă, afirmând că, „potrivit unor surse, președintele Volodimir Zelenski nu intenționează să anunțe alegeri prezidențiale și nici un referendum pe tema unui posibil acord de pace cu Rusia”. Dar tot Ucraina a primit și o veste bună – ziarul polonez Gazeta Wyborcza anunță că, ieri (11 februarie), „cu o largă majoritate, Parlamentul European a convenit să acorde Ucrainei un credit de 90 de miliarde euro”.
Cât despre eventualele alegeri din Ucraina, ziarul moscovit Pravda citează un politolog, care afirmă: „Alegerile care ar urma în Ucraina vor servi drept instrument pentru legitimarea lui Volodimir Zelenski, pe care Uniunea Europeană l-a susținut deja efectiv drept candidat unic”. Încheiem însă cu o declarație a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, citată de Komsomolskaia Pravda: „Politica noastră externă va continua să fie previzibilă și ea nu va fi afectată de amenințări, șantaj sau presiuni. Înțelegerea la care s-a ajuns în SUA, la Anchorage, rămâne pe masă. În Alaska există un spirit rusesc, miroase a Rusia”.
Alexandru Danga, RADOR RADIO ROMÂNIA






