NATO rămâne angajată în consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul estic, iar România are un rol-cheie în regiune, afirmă ministrul de externe Oana Ţoiu. Aceasta a avut astăzi un schimb rapid de opinii cu secretarul general al alianței, Mark Rutte, în marja Conferinței de securitate de la München. Am ridicat subiectul coordonării noastre strânse în perspectiva viitorului summit B9 de la București, a scris Oana Ţoiu pe Facebook. Șefa diplomației române participă până duminică la reuniunea de la München, context în care va sublinia importanța strategică a Mării Negre./aburtica
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 februarie








