RADOR RADIO ROMÂNIA (14 februarie) – Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă, la Conferinţa de securitate de la Munchen, că absența Europei de la masa negocierilor de pace în Ucraina este „o mare greșeală”. „Noi, ucrainenii, încercăm să implicăm Europa pe deplin în acest proces, pentru a ne asigura că interesele și vocea Europei sunt luate în considerare și pentru că pacea poate fi construită numai pe baza unor garanții clare de securitate”, a declarat Volodimir Zelenski, care a adăugat că Ucraina se așteaptă ca Europa să le asume în cea mai mare parte. Ucraina va participa săptămâna viitoare la o nouă rundă de negocieri de pace cu SUA și Rusia, despre care președintele ucrainean a spus că speră să fie „serioase” și „utile”. El a remarcat însă că, de multe ori, pare că părțile „vorbesc despre lucruri complet diferite”. „Americanii revin adesea la tema concesiilor și, de prea multe ori, aceste concesii sunt discutate doar în contextul Ucrainei”, a spus el. „Ucraina va face tot posibilul pentru ca aceste negocieri să aibă succes. Am investit în acest proces”, a mai spus el, adăugând că se află în „contact permanent” cu echipa americană. „Ucraina dorește ca rezultatul tuturor acestor eforturi să fie securitatea reală și să aducă pace, pace reală”, a mai spus Volodimir Zelenski.(EURONEWS – 14 februarie)/mbaciu/asalar






