Ministrul sănătăţii a spus că în România este nevoie cât mai curând de o lege a malpraxisului

În România este nevoie cât mai curând de o lege a malpraxisului, a spus ministrul sănătăţii, Alexandru Rogobete, care şi-a exprimat speranţa ca până la sfârşitul acestui an să prindă contur un astfel de document. Aflat ieri, la Timişoara, el a spus că societatea este tot mai frustrată de timpul lung necesar pentru elaborarea rapoartelor privind cazurile de malpraxis, motiv pentru care Ministerul de Resort a solicitat asistenţă tehnică de la Banca Mondială pentru realizarea unui act normativ care să respecte reglementările europene.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 februarie)/aburtica