Cod galben de viituri pentru râuri din 11 județe

Hidrologii au instituit un cod galben de viituri pentru râuri din 11 județe, până mâine la prânz. Este vorba de ape curgătoare din Oltenia, sudul Munteniei și din jumătatea de sud a Dobrogei. O parte însemnată din sud-estul țării se află de două ore sub un cod galben de vreme rea, vor fi intensificări ale vântului, precipitații însemnate cantitativ inclusiv ninsori, ghețuș și polei. Astfel, conform acestei avertizări, din această după-amiază și până mâine seară, vântul va bate cu putere la început în sudul Moldovei, în Muntenia și la munte, apoi și în sud-estul Olteniei și Dobrogea. De la noapte vor fi și precipitații, mai întâi mixte, apoi va ninge, mai puțin pe litoral, unde va ploua. Acest cod galben va expira duminică dimineață. În paralel, o avertizare fără cod arată că aria precipitațiilor va cuprinde întreaga țară, în Banat și Crișana vor predomina ninsorile, iar în Moldova și la Munte va ninge. Astăzi va fi rece în jumătatea de nord a Moldovei, iar la noapte, minimele pot coborîi până la minus 12 grade. Mâine va fi frig în toată țara, mai arată prognoza ANM. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 20 februarie)/eradu