Majoritatea cetăţenilor bulgari susţin limitarea numărului de secţii de votare în ţările din afara UE, potrivit unui sondaj realizat de Agenţia FOCUS pe site-ul său. Respondenţii au fost întrebaţi dacă aprobă modificările Codului Electoral care limitează la 20 numărul secţiilor de votare în afara UE. 66% dintre participanţii la sondaj consideră că „oricine doreşte să decidă soarta Bulgariei trebuie să se afle aici” – 5.381 de persoane au votat astfel. 30% cred că „fiecare cetăţean bulgar ar trebui să aibă drept de vot, oriunde în lume”, răspuns exprimat de 2.428 de persoane, iar 317 cetăţeni, respectiv 4% dintre cei chestionaţi, au ales opţiunea „Nu mă pot pronunţa”. Amintim că miercuri, deputaţii bulgari au respins vetoul preşedintelui Iliana Iotova asupra modificărilor Codului Electoral, adoptând definitiv prevederile care limitează numărul secţiilor de votare la 20, în statele din afara UE. Modificările au fost susţinute de partidele GERB-SDS, „Renaştere”, trei deputaţi din „DPS – Nou Început”, opt din „BSP – Stânga Unită”, întregul grup parlamentar al partidului „Există un Astfel de Popor” (ITN) şi doi parlamentari independenţi./ddaniela/csimion
www.focus-news.net – 26 februarie








