Președintele american Donald Trump a declarat duminică dimineață unui reporter al publicației „The Atlantic” că noii lideri din Iran „vor să discute”. „Ei vor să discute, iar eu am fost de acord să discut, așa că voi discuta cu ei. Ar fi trebuit să o facă mai devreme. Ar fi trebuit să ofere mai devreme ceea ce era foarte practic și ușor de făcut. Au așteptat prea mult”, a declarat Donald Trump pentru „The Atlantic”. Presat în continuare de reporterul Michael Scherer, președintele a refuzat să spună când va discuta cu iranienii. „Nu pot să-ți spun asta”, a spus președintele Trump. Donald Trump nu a spus nici cu ce lideri anume negociază administrația sa și a menționat că unii dintre cei cu care a discutat în trecut au fost uciși. „Majoritatea acestor oameni nu mai sunt. Unii dintre cei cu care negociam nu mai sunt, pentru că a fost o lovitură puternică”, a spus el. „Ar fi trebuit să o facă mai devreme, Michael. Ar fi putut ajunge la un acord. Ar fi trebuit să o facă mai devreme. Au jucat prea frumos”, a declarat Donald Trump./mbaciu/ilapadat
(CNN INTERNATIONAL – 1 martie)








