Parlamentarii UE au decis să nu reia lucrările la propunerile legislative legate de acordul comercial UE-SUA, argumentând că nu există nicio asigurare de la Washington că SUA își va respecta partea din acord. Bernd Lange, președintele comisiei pentru comerț a Parlamentului European, a declarat că majoritatea parlamentarilor reuniți miercuri au convenit să reevalueze situația săptămâna viitoare, adăugând că o nouă taxă vamală generală impusă de la Washington luna trecută a creat incertitudine. „Întreprinderile și consumatorii au nevoie de un regim tarifar stabil, iar noi încă nu avem așa ceva. Nu putem lua decizii în necunoştinţă. Ar fi iresponsabil să adoptăm legislație fără certitudine juridică”, a scris el într-o postare pe X. Comisia Europeană urmează să informeze săptămâna viitoare legislatorii cu privire la starea relațiilor comerciale dintre UE şi SUA înainte de un posibil vot al comisiei pentru comerț a Parlamentului European din 18-19 martie, au declarat oficiali din parlament. Votul, un pas necesar către aprobarea acordului comercial cu SUA, a fost amânat de două ori. Adunarea UE a dezbătut propuneri legislative de eliminare a multor taxe de import ale blocului impuse mărfurilor americane, o parte esențială a acordului încheiat la Turnberry, în Scoția, în iulie anul trecut, precum și de menținere a taxelor zero pentru homarii din SUA, convenite inițial cu Donald Trump în 2020. Propunerile necesită aprobarea parlamentului și a guvernelor statelor membre ale UE. Mulți parlamentari s-au plâns că acordul comercial este dezechilibrat, UE fiind obligată să reducă majoritatea taxelor de import, în timp ce SUA mențin o taxă generală de 15%. Cu toate acestea, anterior păreau dispuși să îl accepte, deși cu anumite condiții, cum ar fi o clauză de expirare de 18 luni și măsuri pentru a răspunde la posibile creșteri ale importurilor din SUA. Comisia pentru comerț a parlamentului trebuia inițial să voteze legislația în ianuarie, dar a suspendat votul în semn de protest față de cerințele lui Donald Trump de a achiziționa Groenlanda și de a impune taxe vamale suplimentare aliaților europeni care i se opuneau. Un vot din februarie a fost suspendat după ce administraţia de la Washington a impus o suprataxă generală de 10% pentru importuri, ceea ce a majorat taxa totală datorată pentru unele exporturi ale UE către Statele Unite. Suprataxa ar putea crește la 15% în această săptămână. (REUTERS – 4 martie)/opopescu/ctuluc
RADOR RADIO ROMÂNIA (4 martie)





