Revista presei internaționale, 4 martie 2026

După cum era de așteptat, atacul lansat de Statele Unite și de Israel asupra Iranului continuă să ocupe prima pagină a ziarelor străine, cu atât mai mult cu cât rezultatul se arată greu de prevăzut.
“Iranul își întețește riposta armată, iar Statele Unite semnalează că luptele vor dura multă vreme”, titrează cotidianul american The New York Times. Același ziar subliniază că, potrivit declarațiilor președintelui Donald Trump, “s-ar putea ca această campanie să dureze câteva săptămâni sau mai mult”. Din publicația US News & World Report aflăm că ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, ar fi declarat că o consecință logică ar fi aceea ca, „în Iran, să apară niște forțe care să facă exact ceea ce americanii ar fi dorit să împiedice, respectiv, producerea unei bombe nucleare, pentru că Statele Unite nu îi atacă pe cei care dețin deja asemenea bombe”. Din Franța, cotidianul Le Monde observă că „Rusia se arată neputincioasă în privința vreunui ajutor acordat unui prieten la ananghie, în vreme ce israelienii speră să asiste la sfârșitul grupării Hezbollah, care își are cartierul general în Liban”.
„Putin a pierdut iarna și s-ar putea ca războiul din Iran să îi creeze greutăți”, afirmă președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, citat de ziarul italian Corriere della Sera. Iar din Marea Britanie, cotidianul The Telegraph titrează tranșant: „Zelenski se oferă să salveze statele din Golful Persic, dacă îl opresc pe Putin”.
Să răsfoim însă și ziarele regionale. „Iranul afirmă că vrea să discute, dar eu i-am spus că e prea târziu”, ar fi declarat președintele american Donald Trump, citat de cotidianul israelian Ha’aretz. Dar tot Ha’aretz consideră că “arsenalul Iranului dezvăluie prăpastia dintre lăudăroșenia premierului Netanyahu și realitate”.
“Relațiile speciale nu mai sunt cum erau”, afirmă președintele american Donald Trump, citat de cotidianul britanic The Times. Același ziar precizează că “aceasta ar fi reacția lui Trump la poziția premierului Keir Starmer cu privire la atacul asupra Iranului”. Pe aceeași temă, un alt ziar britanic, The Guardian, afirmă că “Regatul Unite se gândește să trimită un vas de război în Cipru”. Germania pare să aibă însă o altă poziție. Cotidianul Frankfurter Allgemeine titrează: “În războiul din Iran, cancelarul Merz îl susține pe Trump” și, potrivit aceluiași ziar, laudele lui Trump nu s-au lăasat prea mult așteptate: “Este un om de mare, mare succes”, ar fi declarat președintele american, citat de ziar. Dar președintele Trump nu aduce aceleași laude și Spaniei. Potrivit cotidianului spaniol El Mundo, președintele american ar fi declarat: “Nu vrem să mai avem nimic de-a face cu Spania”, Trump fiind supărat de reacția premierului Pedro Sanchez, care a condamnat atacul asupra Iranului.
Din Rusia, ziarul Pravda face previziuni: “În timp ce Washingtonul mizează pe un triumf rapid, Moscova și Beijingul formează o alianță capabilă să asigure înfrângerea Statelor Unite pe plan strategic”. Același ziar susține că “o înfrângere în războiul cu Iranul ar declanșa prăbușirea ireversibilă a Statelor Unite”. Altminteri, președintele rus Vladimir Putin s-ar arăta împăciuitor, dacă dăm crezare purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de ziarul moscovit Kommersant: “Cu siguranță, președintele Putin va depune toate eforturile pentru a facilita cel puțin o ușoară relaxare a tensiunilor”.(Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)/adanga/denisse