Calendarul evenimentelor, 9 martie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* ora 13:00 – Ședința Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice – „România fără violenţă domestică”

– Senat

* ora 12:00 – Şedinţa Biroului Permanent al Senatului și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • Dezbaterea și votul asupra Moțiunii simple
  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 18:00 – vot final

* Lucrări în comisiile permanente

  • ora 11:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – nivel P, sala Iuliu Maniu
  • ora 12:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001
  • ora 13:00 – Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat – etaj 4, sala 4044
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 4, sala 4044
  • ora 13:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – etaj 6, sala 6054

– Camera Deputaților

* ora 13:30 (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

  • ora 16:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului

* ora 17:00 – Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • ora 11:30 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala Iuliu Maniu, nivel P, cu prezență fizică și online
  • ora 17:00 – Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare – parter, corp B4, camera 28
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare şi consultare
  • după şedinţa de plen – Comisia pentru sănătate şi familie
  • Comisia pentru afaceri europene – Documentare şi consultare
  • ora 17:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului și Comisia pentru tineret și sport – sala: 3150
  • ora 17:00 – Comisia pentru învăţământ – la Sala Hortensia Papadat Bengescu et. 2 + online
  • ora 17:00 – Comisia pentru tineret și sport
  • ora 17:30 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala: 4113

– Ministere  

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru două emisiuni de obligaţiuni în valoare de 600 milioane lei, respectiv 800 milioane lei

– Apărare, Interne

* Sfântu Gheorghe: Structuri din cadrul Forţelor Terestre vor desfăşura, în perioada 9-13 martie, exerciţii tactice cu trupe şi tehnică blindată în Poligonul de instrucţie ‘Păiş’ din municipiul Sfântu Gheorghe. Obiectivul acestor exerciţii este „antrenarea militarilor şi validarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor în executarea acţiunilor militare interarme în teren muntos-împădurit”, iar în timpul desfăşurării activităţilor, militarii vor utiliza muniţie de exerciţiu. În această perioadă, forţele şi mijloacele tehnice planificate să participe la antrenamente vor tranzita judeţele Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Prahova, Harghita, Braşov şi Covasna

– Partide

* Reuniunea Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat – ora 10:00, la sediul central al PSD, Şos. Kiseleff nr. 10

– Culte, Biserică

* Simpozionul național „Vasile Militaru – Poetul culturii divin ziditoare”, eveniment organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustin Patriarhul” București, Cenaclul Sfântul Simeon Noul Teolog și Centrul PAPI Vărăști din comuna natală a poetului. Din program:

  • ora 18:00 – Conferință „Vasile Militaru – calea divină de la mucenicie la sfințenie” – la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Amfiteatrul I.G.Coman

* Alba Iulia: Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia organizează, de la ora 17:00, lansarea volumului „Dumnezeu din nou în căutarea poporului Său. Cartea prorocului Iezechiel”, semnat de Ioan Buteanu. Evenimentul va avea loc în Aula „Sfântul Mitropolit Simion Ștefan” a facultății și îi va reuni pe cei interesați de teologie, cultură și dialog academic. Alături de autor vor participa pr. prof. univ. dr. Ovidiu Florin Panaite și pr. conf. univ. dr. Alexandru Moldovan, care vor prezenta volumul și vor sublinia importanța temelor abordate

– Minorități

* Tulcea: Începând cu ora 10:00, Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Tulcea – organizează „Zilele Taras Sevcenko”, eveniment dedicat aniversarii poetului ucrainean, culturii și tradițiilor ucrainene. Activitatea se va desfășura la bustul lui Taras Sevcenko, aflat în rotonda personalităților din centrul municipiului Tulcea

– Administraţie

* Arad: Şedinţa Consiliului Local al municipiului Arad – ora 12:00

* Bistrița: Şedinţa Consiliului Local al municipiului Bistriţa – ora 15:00

– Social

* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă cu prilejul prezentării programelor şi proiectelor din acest an ale Fundaţiei Comunitare Covasna – ora 11:30, la sediul Fundaţiei din Sfântu Gheorghe, Str. Bisericii nr. 1A

– Învățământ, Cercetare

* Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA Bucureşti va găzdui workshop-ul ‘HRIA: Rezultate, colaborări şi perspective după primul an de implementare’, un eveniment dedicat momentelor cheie din primul an de activitate al proiectului Hub Român de Inteligenţă Artificială (HRIA). Evenimentul va avea loc între orele 9:00 şi 17:00, în Sala Senatului şi în Holul Cupolă din universitate

  • Workshop-ul marchează un moment important pentru comunitatea academică şi pentru industria tehnologică din România, oferind cadrul pentru prezentarea rezultatelor ştiinţifice şi tehnologice obţinute în cadrul proiectului încă din primul an de implementare. Evenimentul îşi propune să aducă împreună cercetători, cadre universitare, reprezentanţi ai industriei high-tech şi factori de decizie publică, într-un dialog dedicat dezvoltării ecosistemului naţional de inteligenţă artificială

* Asociaţia de Studii şi Prognoze Economico Sociale (ASPES) lansează Programul Naţional de Educaţie Financiară pentru România – PNEFR, un demers strategic destinat formării competenţelor financiare ale tinerei generaţii. Prima etapă a programului începe luni, 9 martie, la Colegiul Naţional de Aeronautică ‘Henri Coandă’ din Bucureşti, una dintre cele 15 unităţi şcolare incluse în proiectul pilot desfăşurat la nivelul Capitalei. În prima etapă, programul reuneşte profesori universitari, specialişti în finanţe şi personalităţi din mediul economic, care vor susţine sesiuni interactive dedicate elevilor, cu accent pe înţelegerea mecanismelor economice fundamentale şi pe dezvoltarea unei culturi financiare solide

  • La evenimentul de lansare de la Colegiul Naţional de Aeronautică ‘Henri Coandă’ vor participa, printre alţii, Adrian Mitroi, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Răzvan Cătălin Dobrea, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Adrian Căruceru, expert în educaţie financiară, şi Cristian Cosmin, fost secretar de stat şi fost director adjunct al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM)
  • Invitatul de onoare al evenimentului este Dumitru Dorin Prunariu, primul şi singurul român care a zburat în spaţiul cosmic, la bordul navei Soyuz-40 în anul 1981

– Istorie

* Focșani: De la ora 12:45, la Muzeul Vrancei, Str. Cuza Vodă nr. 8, cu ocazia Zilei Deținuților Politic Anticomuniști, Ionuț Iliescu, șeful Secției de Istorie, va susține comunicarea despre poetul disident, Liviu Ioan Stoiciu, și va prezenta „închisoarea tăcerii” de la Râmnicu-Sărat, iar Gabriela Obodariu, profesor la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, va ilustra aspecte ale rezistenței anticomuniste din perioada 1944-1989

– Arheologie

* Constanța: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) prezintă în martie 2026 „Chipul frumuseții”, o statuetă elenistică de tip Tanagra descoperită în 1965 la Mangalia. Expus la Edificiul Roman cu Mozaic începând cu 9 martie, artefactul din teracotă ilustrează idealul antic de perfecțiune fizică și simetrie

– Cultură

* Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții organizează, de la ora 11:00, la Sala Mare a ICR (Aleea Alexandru nr. 38) conferința internațională „Drumuri noi pentru literatura română în secolul XXI. Cum se construiește un destin internațional?”. Manifestarea face parte din seria de evenimente „După 20 de ani. Cărțile României și călătoriile lor”, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții pentru a semnala că programul de finanțare Translation and Publication Support (TPS), dedicat editurilor străine interesate să publice lucrări semnate de autori români, împlinește 20 de ani de existență, iar portofoliul său include peste 1000 de titluri publicate în numeroase țări

  • La conferință vor participa traducătorii literari Florica și Jean Louis Courriol (Franța), Marian Ochoa de Eribe (Spania), Roberto Merlo (Italia), împreună cu Bettina Wörgötter, editor al grupului Paul Zsolnay (Austria). Lor li se alătură Oana Vasile, agentă literară la Livia Stoia Agency, și Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România

* Uniunea Teatrală din România – UNITER găzduiește, de la ora 12:00, o întâlnire publică cu dramaturgul canadian Étienne Lepage, una dintre vocile relevante ale dramaturgiei contemporane francofone. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” și Ambasada Canadei în România, îi va reuni pe Étienne Lepage și traducătoarea Alice Ionescu într-un dialog moderat de teatrologul Amalia Tănase, consultant artistic al proiectului „Așa grăit-a”. Întâlnirea va fi deschisă de regizorul Theodor-Cristian Popescu, care va susține o scurtă introducere din perspectiva relației sale profesionale cu autorul. Prezența autorului la București are loc în contextul montării la UNATC „I.L. Caragiale” a textului său „Așa grăit-a”, apărut și în România în volumul „Dramaturgie contemporană din Québec”, publicat de Fundația Culturală „Camil Petrescu”

  • Întâlnirea precede premiera spectacolului „Așa grăit-a”, în regia Elenei Tudorache, producție UNATC „I. L. Caragiale” 2026, care va avea loc pe 10 și 11 martie, ora 19:00, la Sala „Ileana Berlogea”. Spectacolul reprezintă disertația regizoarei și explorează, printr-o construcție fragmentară și performativă, criza sensului într-un context social marcat de polarizare și radicalizare discursivă.

* Concert simfonic aniversar al Orchestrei inginerilor „Petru Ghenghea”, cu ocazia a 70 de ani de la înființare, dirijor Andrei Iliescu – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala Mare. În program, lucrări de: Antonín Dvořák Simfonia nr. 9 , în mi minor, op. 95, „Din lumea nouă”, George Enescu Rapsodia nr. 2 , în re major, op. 11, nr. 2 și George Enescu Rapsodia nr. 1 , în la major, op. 11, nr. 1

* Concert în cadrul Stagiunii de jazz susținut de Romanian Youth Jazz Orchestra – The Quintet Sessions – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala Mică. Participă: Maya Sophie Burneci – voce, trompetă, Sara Gheorghiu – percuție, Ana Țoța – contrabas, Maria Rizea – tobe, Paul Niculescu – pian. Invitat special & mentorul proiectului: Johnny Bica (Big Band Radio România). Curator: Sebastian Gheorghiu. Partener: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR)

* Spectacolul „Amanta” – o savuroasă comedie cu mare succes la public, aniversează 300 de reprezentaţii într-un eveniment de gală pe 9 martie la TNB – Sala „Ion Caramitru”.  Spectacolul festiv va fi urmat de un vernisaj de pictură, iar parte din sumele încasate din vânzarea biletelor şi din donaţiile colectate la vernisaj, vor fi direcţionate către categorii sociale defavorizate, prin grija regizorului şi curatorului proiectului, actorul Armand Calotă, care a fost prezent pe scenă în toate cele 300 de reprezentaţii. Piesa este o adaptare după „Încurcă lume” de A. D. Hertz ce aduce în faţa publicului nenumărate situaţii comice învăluite în atmosfera plină de farmec a secolului trecut

* În perioada 9-20 martie, Elite Art Gallery găzduiește expoziția Scrisînscris, a artistului Teodor Arghir. Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 10 martie, începând cu ora 18:30. Expoziția reunește o serie nouă de lucrări al căror conținut vizual și conceptual transmite încărcătura emoțională a scrisului de mână

* Institutul Cervantes din București prezintă, în luna martie, trei lungmetraje și trei scurtmetraje, lansate între 2022 și 2024, centrate pe personaje feminine legate de realitatea actuală a Spaniei rurale. Selecția, reunită sub motto-ul „Femei rurale”, face parte din programul de tradiție al Institutului Cervantes, „Spațiu feminin”, iniţiat în 2010 şi construit în jurul creaţiei cineastelor din noua generație și al temelor ce pun în valoare rolul esențial al femeilor. Filmele vor fi difuzate în versiune originală, cu subtitrare în limba engleză, în datele de 9, 16, 23 și 31 martie, începând cu ora 19:00, în Sala „Auditorium” a Institutului din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38. Intrarea este liberă în baza unei rezervări

* Brașov: Filarmonica Brașov propune un nou moment dedicat feminității luni, 9 martie, de la ora 19:00, la Sala Mică, unde va avea loc un recital de vioară și pian susținut de Alina Nauncef și Anca Preda. Programul reunește lucrări semnate de Clara Schumann și Lili Boulanger, două voci distincte ale creației feminine, într-o seară care pune în valoare sensibilitatea și rafinamentul repertoriului cameral

* Focșani: Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează, de la ora 17:00, la Galeriile de Artă Focșani, un eveniment artistic ce omagiază Ziua Internațională a Femeii, intitulat „Mama”

* Oradea: Centrul de Cultură al Judeţului Bihor prezintă raportul de activitate pentru anul 2025 – conferinţă de presă; participă vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Horea Abrudan, şi managerul centrului de cultură, Liviu Buţiu – ora 11:00, la sediul Filarmonicii de Stat Oradea

* Timișoara: Concert în cadrul Turneului Naţional „Simfonia iubirii”, ce propune publicului din întreaga ţară un spectacol în care armoniile unor mari compozitori, de la Mozart, Rossini şi Donizetti, la Verdi, Ceaikovski, Puccini şi Ennio Morricone – orele 17:00 și 20:00, la Opera Naţională Română din Timișoara. Concertul reuneşte pe scenă Orchestra di Teatro d’Opera Italiană, Orchestra Opera Vox, Corul şi Baletul Opera Vox, sub conducerea dirijorului şi solistului violonist Bogdan Costache. Spectacolul este condus de Bogdan Costache, violonist şi dirijor apreciat, care va urca pe scenă în dublă ipostază, dirijând „cu vioară în mână”. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Franța: În perioada 1-14 martie, scriitoarea Ana Blandiana se află în Franța pentru un turneu amplu, cu ocazia apariției, în condiții grafice deosebite, a trilogiei bilingve compuse din volumele Poèmes résistants, Poèmes amoureux și Poèmes méditatifs (Jacques André Éditeur, 2024-2026). Un itinerar intens în cinci orașe din Franța, de la Lyon la Paris, prin Marsilia, Aix-en-Provence și Strasbourg, în cadrul căruia va fi evocată activitatea poetică și civică a Anei Blandiana, și care va cuprinde 12 întâlniri literare structurate în jurul aceluiași mesaj percutant: literatura ca act de rezistență, memorie și libertate. Întâlnirile literare de la Lyon, Marsilia, Strasbourg și Paris sunt incluse în calendarul festivalului „Printemps des poètes“, una dintre cele mai importante manifestări consacrate poeziei contemporane, având anul acesta tema Liberté, force vive, déployée, temă ilustrată exemplar de opera Anei Blandiana. Din programul zilei:

  • Luni, 9 martie, la Palais Universitaire din Strasbourg, de la ora 17:00, va avea loc conferința „Mémoire et poésie de la résistance“, care aprofundează legătura dintre memorie, rezistență și creație poetică, eveniment cu participarea Anei Blandiana și a traducătorului Jean Poncet, în prezența echipei de cercetare CHER (Culture et histoire dans l’espace roman)

– Sport

* Federaţia Română de Fotbal lansează un parteneriat – ora 15:45, la magazinul Made by Society – AFI Cotroceni, Bucureşti

  • participă preşedintele FRF, Răzvan Burleanu

* Se desfăşoară un meci din etapa a 20-a a Diviziei A1 la volei masculin: CS Rapid Bucureşti – CSM Corona Braşov – ora 17:00, la Sala Polivalentă Rapid

* Este programat un meci din etapa a 22-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CS Dinamo Bucureşti – CSM Târgu Mureş – ora 18:00, la Sala Dinamo

* Cluj-Napoca: Are loc utimul meci din etapa a 30-a a Superligii de fotbal: FC CFR 1907 Cluj – Dinamo Bucureşti – ora 20:00, pe Stadion „Dr. Constantin Rădulescu”

* Târgu Mureş: Se dispută un meci din etapa a 20-a a Ligii a II-a de fotbal: AFC ASA Târgu Mureş – AFC Chindia Târgovişte – ora 17:00, pe Stadion Trans-Sil

– S-a întâmplat într-o zi de 9 martie

* Se împlinesc 655 de ani (1371) de când era întemeiată o episcopie catolică la Siret, capitala Moldovei, de către Papa Grigore al XI-lea (1370-1378). Primul titular al acesteia a fost călugărul franciscan Andrei Wasilo de Jastrzebiec, din Cracovia

* Cu 184 de ani în urmă (1842), la Teatro alla Scala („Scala”) din Milano, avea loc premiera absolută a operei „Nabucco” de Giuseppe Verdi. Sub numele iniţial „Nabucodonosor”, „Nabucco” este prescurtarea numelui regelui asirian al Babilonului Nabucodonosor al II-lea (în original: Nebucadnetar), care a trăit şi a domnit în jurul anului 600 î.Hr. Opera în patru acte a lui Verdi s-a montat cu acest nume – „Nabucco” – începând cu spectacolul de la Teatrul San Giacomo din Corfu, în septembrie 1844. „Nabucco” este prima operă compusă de Giuseppe Verdi care s-a dovedit un mare succes. Premierea operei la Teatrul Scala din Milano a cunoscut un succes extraordinar, datorat în mare parte şi interpretării sopranei Giuseppina Strepponi

* Acum 146 de ani (1880) apărea Legea privind organizarea Dobrogei (modificată la 30.III/11.IV.1886), care stabilea o nouă organizare a acestui teritoriu românesc, integrat în graniţele ţării în urma Războiului de independenţă din 1877-1878 şi a Tratatului de Pace de la Berlin (1878) (9/21)

* Cu 141 de ani în urmă (1885) avea loc premiera piesei „Ovidiu” de Vasile Alecsandri, pusă în scenă de Grigore Manolescu, care a jucat şi rolul principal (9/21)

* Acum 119 ani (1907) răscoala ţărănească izbucnită în satul Flămânzi din judeţul Botoşani (la 8/21 februarie acelaşi an) cuprindea toată Muntenia şi Oltenia, unde a cunoscut o violenţă fără precedent (9/22 – 13/26)

* Acum 108 ani (1918) începeau tratativele de pace de la Cotroceni între România şi Puterile Centrale (9/22)

* Cu 99 de ani în urmă (1927) intra în vigoare Convenţia internaţională privind interzicerea sclaviei, adoptată de Societatea/Liga Naţiunilor, la 25.IX.1926, la Geneva. România a ratificat-o la 1.IV.1931

* În urmă cu 81 de ani (1945) era restabilită administraţia românească în partea de nord a Transilvaniei, ocupată de Ungaria horthystă în 1940

* Acum 67 de ani (1959) se „năştea” păpuşa Barbie, inventată de Ruth Hadler, co-fondatoarea companiei americane de jucării „Mattel”. A fost creată după un model german de desen animat pe nume Bild Lilli Doll. Este prima păpuşă produsă la scară largă, care are caracteristici ale adulţilor. Numele de „Barbie” (numele complet Barbara Millicent Roberts) este dat după numele fiicei creatoarei americane

* În urmă cu 62 de ani (1964) guvernele român şi italian au decis ridicarea la rangul de ambasadă a misiunilor lor diplomatice de la Roma şi Bucureşti. Relaţiile oficiale româno-italiene datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La 21 aprilie/3 mai 1873, s-a instituit prima agenţie diplomatică română la Roma. La 2 februarie/14 februarie 1879, a fost aprobată Legea suplimentară pentru înfiinţarea Legaţiei României la Roma. Italia a recunoscut, la 24 noiembrie/6 decembrie 1879, independenţa României şi a hotărât numirea unui ministru plenipotenţiar la Bucureşti. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări nu au fost întrerupte. Relaţiile româno-italiene se desfăşoară sub semnul Parteneriatului Strategic Consolidat, semnat de miniştrii afacerilor externe la 9 ianuarie 2008

* Sunt marcați 35 de ani (1991) de când noul Tratat al Uniunii Europene (Tratatul de Maastricht) punea bazele conceptului de monedă unică (EURO), care a intrat în folosință la data de 1 ianuarie 2002. Numele „euro” a fost adoptat oficial la 16 decembrie 1995, iar moneda a intrat pe piețele internaționale la 1 ianuarie 1999, înlocuind așa-numita unitate monetară europeană (ECU), pentru ca mai apoi, la 1 ianuarie 2002, să fie introdusă în circulație, înlocuind în cele din urmă monedele naționale din Zona euro. Un euro este subdivizat în 100 de cenți, numiți și centime în țările vorbitoare de limbi romanice. Euro (cu simbolul €) a fost adoptată, până în acest moment, de 19 din cele 27 de state membre ale UE, fiind utilizată zilnic de peste 341 de milioane de europeni. Avantajele sale sunt evidente pentru orice persoană care călătorește în străinătate sau face cumpărături online pe site-uri din alte țări ale Uniunii

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia (Calendarul Creştin-Ortodox 2026; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2026)

– „Ziua Deţinuţilor Politic Anticomunişti din perioada 1944-1989″, stabilită prin Legea 247/5.XII.2011; conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, în timpul regimului comunist, în ţară au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici în care au pătimit peste 3 milioane de români, dintre care 800.000 de oameni au murit

– 1837: A murit Alexandru Hrisoverghi, poet şi traducător (n. 1811)

– 1848: S-a născut George Panu, jurist, memorialist, critic literar, gazetar (polemist de talent) şi om politic (m. 1910)

– 1859: S-a născut (la Ismail, azi în Ucraina) Alexandru Averescu, mareşal şi om politic; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la Războiul de reîntregire naţională (1916-1919; a condus bătălia de la Mărăşti din 1916); prim-ministru (1918, 1920-1921, 1926-1927) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 şi 1938; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1938)

– 1868: S-a născut Ilie (Elie) Dăianu, scriitor, critic literar şi traducător; figură reprezentativă a Clujului cultural şi literar (m. 1956)

– 1903: A murit Iuliu Cezar Săvescu, poet simbolist, prozator şi traducător, precursor al poemului în proză (n. 1866)

– 1906: S-a născut Radu Boureanu, poet, prozator, dramaturg, actor, eseist, publicist, traducător şi pictor (m. 1997) – 120 de ani

– 1920: A murit Haralamb G.[eorge] Lecca, poet, dramaturg, epigramist şi traducător (n. 1873)

– 1925: S-a născut istoricul literar Dimitrie Păcurariu, specialist în literatura română din secolul XIX; coordonator al „Dicţionarului de literatură română” (1979) (m. 2002)

– 1926: S-a născut dirijorul şi compozitorul Boris Cobasnian; simbol al culturii dobrogene, a impus în muzica corală românească noi coordonate ca dirijor al corului Operei din Constanţa şi al corului Vox Maris (m. 2011) – 100 de ani

– 1929: A murit Theodor D. Speranţia, scriitor şi folclorist; s-a numărat printre întemeietorii şi primii colaboratori ai revistei „Contemporanul” (1881-1888); datorită strădaniilor sale, în 1901, s-au pus, în Bucureşti, bazele primului muzeu etnografic; membru corespondent al Academiei Române din 1981 (n. 1856)

– 1933: S-a născut Galina Răduleanu, medic psihiatru, fostă deținut politic și scriitoare (m. 2025)

– 1937: S-a născut Alexandru Tatos, regizor şi scenarist (m. 1990)

– 1939: A murit Grigore Tăbăcaru, pedagog, gazetar şi publicist (n. 1883)

– 1942: S-a născut actorul şi regizorul Ion Caramitru (nume complet: Ion Horia Leonida Caramitru); preşedinte UNITER (din 1990), director general al Teatrului Naţional din Bucureşti (din 2005); ministru al culturii în perioada 1996-2000 (m. 2021)

– 1944: S-a născut Ruxandra Garofeanu, critic şi istoric de artă, realizator de emisiuni tv. pe această temă; curator de expoziții și director al galeriei de artă „Artmark”; director al Centrului Cultural ArtSociety (membră a societăţii Artmark); membru în Consiliul de Administraţie al TVR (2016-2017); consilier cultural al primarului Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu; s-a aflat în slujba artelor plastice româneşti timp de peste cinci decenii (m. 2021)

– 1944: A murit biologul, ihtiologul, zoologul și oceanologul Grigore Antipa; întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, care-i poartă numele; a fost unul din creatorii muzeologiei moderne; a pus bazele şcolii româneşti de hidrobiologie, ihtiologie şi oceanologie; membru titular al Academiei Române din 1910, vicepreşedinte al acestui for (1921-1924; 1935-1938) (n. 1867)

– 1946: S-a născut antrenorul de fotbal Ioan Sdrobiş (m. 2025) – 80 de ani

– 1947: S-a născut sculptorul Ştefan Călărăşanu; autorul mai multor lucrări de artă monumentală, între care „Clopotul libertăţii” şi „Compoziţie” în Timişoara, „Martir” şi „Iisus Cristos” în Lugoj, „Monumentul deţinuţilor politici” în Turnu-Severin, „Clopotul de piatră” în Reşiţa, „Pianul No.1270” la Filamonica Banatul, „Cruce” în Cehia; este creatorul trofeului Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara (m. 2013)

– 1949: S-a născut Cristian Nicolae Andreescu, inginer, specialitatea Automobile şi Tractoare, profesor universitar; președinte al Secției Ingineria Transporturilor a Academiei de Științe Tehnice din România; prodecan al Facultății Transporturi (1996 – 2000) și director al Departamentului Autovehicule Rutiere (2000 – 2016); membru fondator și a fost vicepreședinte al Societăţii Inginerilor de Automobile din România

– 1950: S-a născut Dan Andrei Aldea, cântăreţ, poliinstrumentist, aranjor şi compozitor; liderul formaţiei „Sfinx” în anii şaptezeci ai secolului XX (m. 2020)

– 1958: S-a născut cântăreaţa de muzică lăutărească Cornelia Catanga (m. 2021)

– 1960: A murit Otto Ackermann, dirijor elveţian de origine română (n. 1909)

– 1961: A murit Cezar Petrescu, prozator, gazetar şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1892) – 65 de ani

– 1966: A murit arhitectul, urbanistul și profesorul Duiliu Marcu; autorul a peste 150 de construcţii publice şi private, activitatea sa profesională s-a desfăşurat pe parcursul a peste 50 de ani (1912-1966), timp în care care a dovedit o polivalenţă ieşită din comun, astfel încât personalitatea sa este confundată practic cu aproape întreaga evoluţie a arhitecturii româneşti; cele mai semnificative opere ale sale se înscriu în direcţia arhitecturii moderne, în cadrul căreia a fost, alături de arhitectul Horia Creangă, un adevărat creator de şcoală (clădirile Guvernului, Academiei de Înalte Studii Militare, Ministerului Transporturilor, Bibliotecii Academiei Naţionale ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885) – 60 de ani

– 1971: A murit fizicianul şi inginerul Ion I. Agârbiceanu, cercetător şi inventator în domeniul luminii polarizate şi al laserelor; conducătorul cercetărilor care au dus la realizarea primului laser românesc (1962); membru corespondent al Academiei Române din 1963; fiul scriitorului Ion Agârbiceanu (n. 1907) – 55 de ani

– 1979: A murit Ferenc Fábian, actor şi regizor (la Teatrul Maghiar din Timişoara); roluri importante în cinematografia ungară (n. 1933)

– 1985: A murit actorul Constantin Băltăreţu (n. 1938)

– 2001: A murit inginerul Gheorghe Silaş; a organizat şi dezvoltat la Timişoara o şcoală de vibraţii şi vibropercuţii; membru fondator al Academiei Tehnice din România; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1914) – 25 de ani

– 2001: A murit Petre Ghelmez, poet, scriitor, publicist, editor; o mare parte din creaţia sa literară a dedicat-o copiilor; între 1964 şi 1967 a fost redactor-şef adjunct la publicaţiile pentru copii „Luminiţa” şi „Arici Pogonici”; în 1967 înfiinţează „Cutezătorii”, revistă pentru tineret, de mare impact în epocă, unde va fi redactor şef până în 1970; director al Editurii „Albatros” între 1970 şi 1974, iniţiază aici colecţia „Lyceum”, seriile „Sinteze” şi „Texte comentate”, precum şi „Dicţionarele Albatros”; redactor-şef al revistei pentru românii din emigraţie „Tribuna României” (1974-1989); director al revistei pentru copii „Ariel” (1993-1995) (n. 1932) – 25 de ani

– 2004, 9/10: A murit poetul Mihai Ursachi (n. 1941)

– 2006: A murit (într-un accident de maşină) solista pop-rock Laura Stoica (numele complet: Adriana Laurenţia Stoica) (n. 1967) – 20 de ani

– 2010: A murit Aurel Manolache, compozitor de muzică uşoară şi de teatru, dirijor; fondatorul Teatrului „Fantasio” din Constanţa, al cărui director a fost timp de mai mulţi ani; a iniţiat Festivalul „Mamaia Copiilor” (al cărui director a fost în perioada 2001-2010), împreună cu compozitorul Dumitru Lupu, directorul artistic al evenimentului (n. 1931)

 2010: A murit Gheorghe Constantin, fotbalist şi antrenor, considerat un simbol al echipei Steaua Bucureşti; a câştigat patru titluri de campion cu formaţia din Ghencea, bifând 149 de goluri pentru roş-albaştri; a pregătit Steaua, fiind secund între anii 1971-1972 şi 1973-1975 şi antrenor principal în sezoanele 1972-1973 şi din 1978 până în 1981; a adunat în palmares 39 de selecţii în echipa naţională a României, marcând 12 goluri pentru tricolori (n. 1932)

– 2012: A murit actorul Dan Damian (n. 1927)

– 2018: A murit Ion Voinescu (Ţop), fost internaţional de fotbal, component al echipei de aur a CCA (Casa Centrală a Armatei) şi antrenor; portar de legendă, care a marcat cel mai mult istoria fotbalului românesc, conform UEFA; a fost poreclit „Ţop” din cauza neastâmpărului din poartă, fiind într-o permanentă „ţopăială” (n. 1929)

– 2024: A murit pictorul Anghel Neagu; stabilit în Franța din 1990 (n. 1949)

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Sesiunea plenară a Parlamentului European (9 – 12 mar.)

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup)

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (Politica socială) din cadrul UE

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de Finanţe din Grupul statelor puternic industrializate

– Bruxelles: Conferința ambasadorilor UE

– Bruxelles: Discuții între liderii UE și statele din Orientul Mijlociu privind războiul din regiune

– Bruxelles: O reuniune a miniştrilor de Finanţe din Grupul statelor puternic industrializate (G7) va fi organizată de preşedinţia franceză în format de videoconferinţă, pentru a ‘evalua situaţia din Golf’. Reuniunea va fi prezidată, de la Bruxelles, de ministrul francez al Finanţe, Roland Lescure, care se va afla în capitala Belgiei, cu ocazia unei reuniuni a Eurogrupului. Sunt invitaţi, de asemenea, miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din ţările G7 (Statele Unite, Japonia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia)

– Castel Gandolfo, Italia: Vaticanul lansează o alianță globală pentru ecologie (9 – 10 mar.)

– Lisabona: Ceremonia de învestire a noului președinte al Portugaliei, Antonio José Seguro

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Afganistanul

– Brasilia: Vizita oficială a președintelui sud-african, Cyril Ramaphosa

– Johannesburg, Africa de Sud: Directorul general al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, Amy Pope, va vizita Africa de Sud și Lesotho în perioada următoare (9 – 13 mar.)

– Valencia: Vizita lui Sébastien Martin, ministrul delegat francez pentru industrie, în Spania

– Strasbourg: Comitetul de Miniștri al CoE își va desfășura reuniunea trimestrială pentru a supraveghea implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (9 – 11 mar.)

– New York: Președinta APCE, Petra Bayr, împreună cu o delegație de 20 de membri ai Adunării, va participa la cea de-a 70-a sesiune a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii (CSW70) (9 – 13 mar.). Pe 12 martie, APCE va organiza un eveniment paralel în marja sesiunii, axat pe combaterea reacțiilor negative și protejarea drepturilor femeilor, desfășurat în cooperare cu Islanda, UN Women și OSCE-ODIHR

– Luxemburg: Curtea Europeană de Conturi publică un raport special privind contribuţia comunităţilor de energie la producţia de energie din surse regenerabile în ţările din UE

– Atena: Prezentarea strategiei naționale a Greciei pentru protejarea patrimoniului cultural împotriva efectelor schimbărilor climatice

– Seul, Coreea de Sud: Parlamentul urmează să finalizeze un plan de investiții al SUA ca parte a negocierilor comerciale

– Silivri, Turcia: Se deschide procesul pentru corupție care l-a implicat pe primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, aflat în închisoare

– Tromsø, Norvegia: Exercițiu de consolidare a rezistenței la frig „Cold Response 2026”, care reunește 25.000 de soldați din 14 țări, inclusiv Statele Unite (9 – 19 mar.)

– Londra: Începutul procesului civil împotriva lui Gerry Adams pentru atentatele cu bombă ale IRA

– Sydney: Nouă apariție în instanță pentru Naveed Akram, presupusul atacator antisemit al atacului de pe plaja Bondi

– Bruxelles: Termen limită pentru ca platforma X să plătească amenda de 120 de milioane de euro impusă de UE în decembrie

– Paris: Procesul gigantului financiar WorldPay alături de presupuși fraudatori online (9 – 20 mar.)

– Kingston, Jamaica: Reuniunea Consiliului Autorității Internaționale pentru Fundurile Mării (9 – 20 mar.)

– San Francisco, SUA: Conferința anuală a dezvoltatorilor de jocuri video (9 – 13 mar.)

– Beijing: Întâlnirea „Celor Două Sesiuni”, eveniment politic anual major (9 – 11 mar.)

– Australia: Intră în vigoare noi coduri sectoriale pentru conținutul online supus restricțiilor de vârstă

– Londra: Dosarul Dieselgate – Începutul audierii finale programate pentru trei săptămâni în procesul Mercedes, Nissan, Renault, Peugeot/Citroën și Ford (9 – 20 mar.)

– Paris: Procesul gigantului financiar WorldPay, alături de presupuși escroci online (9 – 20 mar.)

– Paris: Accidentul Air Algérie din 2014 – Compania aeriană spaniolă Swiftair este judecată pentru omor din culpă (9 mar. – 2 apr.)

– Cannes, Franța: MIPIM 2026, „The Global Urban Festival”, va avea loc în perioada 9–13 martie, la Palais des Festivals din Cannes, Franța. Ca cel mai important eveniment imobiliar internațional, reunește lideri globali, investitori și autorități pentru a discuta strategii, sustenabilitate, inovație și inteligență artificială (AI) în transformarea mediului construit

– Algeria: Reformularea anumitor articole din legea care incriminează colonialismul

– Londra: Directorii TikTok, Meta și X depun mărturie în fața unei comisii parlamentare britanice

– Los Angeles: Proces împotriva Meta și YouTube pentru dependență de rețelele sociale (9 – 30 mar.)

– Este sărbătorită la nivel mondial Laylat al-Qadr, noapte importantă din luna Ramadan, cunoscută ca Noaptea hotărârii divine, Noaptea Destinului, Noaptea Gloriei (9 – 19 mar.)

– Los Angeles: Casa de licitații Propstore dedicată filmului și televiziunii, cu articole din filmele „Fălci”, „Terminator” și „Războiul Stelelor” (9 – 27 mar.)

– Paris: Prezentări de modă pentru femei:

  • Louis Vuitton
  • Agnès b.
  • Chanel

– Se desfăşoară cursa ciclistă Paris-Nisa (8-15 mar.)

  • etapa a 2-a: Epone – Montargis (187 km)

– Începe cursa ciclistă Tirreno – Adriatico (9-15 mar.)

  • etapa 1: Lido di Camaiore – Lido di Camaiore (12 km)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Commonwealth-ului”; marcată din 1977, anual, în a doua zi de luni din martie

– 1454: S-a născut navigatorul florentin Amerigo Vespucci; a luat parte la câteva călătorii în Lumea Nouă (1497-1507); după numele său (la sugestia cartografului german Martin Waldseemüler) au fost denumite (în 1507) noile teritorii descoperite, care formează America de azi (m. 1512)

– 1564: S-a născut David Fabricius, teolog, cartograf şi astronom german (m. 1617)

– 1661: A murit Jules Mazarin, cardinal şi om politic francez; ca prim-ministru (1643-1661), a dus o politică externă abilă (Pacea din Westfalia – 1648 şi Tratatul de la Pirinei – 1659), consacrând hegemonia Franţei în Europa (n. 1602) – 365 de ani

– 1706: A fost înmormântat Johann Pachelbel, organist şi compozitor german (n. 1653) – 320 de ani

– 1737: S-a născut Josef Mysliveček, compozitor ceh (m. 1781)

– 1749: S-a născut Honoré Gabriel de Riquetti, conte de Mirabeau, publicist şi politician francez, participant la Revoluţia burgheză din Franţa (1789-1794) (m. 1791)

– 1814: S-a născut Taras Şevcenko, poet romantic, prozator și pictor ucrainean; considerat poetul național al Ucrainei; opera sa literară inspirată din filonul etno-folcloric ucrainean, din miturile locale, este considerată fondatoarea limbii şi literaturii ucrainene moderne (m. 1861)

– 1851: A murit Hans Christian Ørsted, fizician şi chimist danez (n. 1777) – 175 de ani

– 1870: A murit Théodore Labarre, compozitor și harpist francez (n. 1805)

– 1878: A murit Mirzä Fätäli Akhundov, prozator, dramaturg, filosof iluminist şi om politic azer, întemeietorul literaturii realiste şi al teatrului naţional din Azerbaidjan (n. 1812)

– 1910: S-a născut compozitorul american Samuel Barber (m. 1981)

– 1918: A murit Frank Wedekind, prozator şi dramaturg german, actor în propriile piese şi regizor (n. 1864)

– 1923: S-a născut Walter Kohn, chimist teoretician şi fizician american, originar din Austria; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1998 (m. 2016)

– 1923: S-a născut André Courrèges, designer de modă francez; cunoscut pentru creațiile sale moderne, futuriste, fiind unul dintre primii care a văzut un mare potențial în a folosi elementele specifice garderobei masculine în vestimentația pentru femei (m. 2016)

– 1926: S-a născut prezentatorul american de televiziune Joe Franklin, considerat inventatorul formatului TV de tip talk-show; a fost inclus în Cartea Recordurilor Guiness pentru talk-show-ul cu cea mai mare perioadă de difuzare (43 de ani) (m. 2015) – 100 de ani

– 1930: S-a născut saxofonistul şi compozitorul american Ornette Coleman; precursorul stilului free-jazz (m. 2015)

– 1931: S-a născut scriitorul francez Gilles Perrault, militant pentru abolirea pedepsei cu moartea în Franţa; în 1978, publicarea cărţii-investigaţie „Le Pull-over rouge”, care alimenta îndoielile cu privire la vinovăţia unui bărbat ghilotinat cu doi ani înainte în Franţa pentru uciderea unei fetiţe, a dat naştere unei controverse aprinse şi i-a adus condamnarea pentru defăimare, însă a fost un pas important în favoarea abolirii pedepsei cu moartea în Franţa (m. 2023) – 95 de ani

– 1931: S-a născut regizorul japonez de film Masahiro Shinoda; una dintre figurile centrale ale Noului Val japonez în anii 1960 și 1970 (m. 2025) – 95 de ani

– 1934: S-a născut cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (m. 1968, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament)

– 1934: S-a născut (în Regatul României) actorul Mihai Volontir din Republica Moldova; în anul 2000 a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească (m. 2015)

– 1943: S-a născut creatorul primului computer MacIntosh, inginerul american Jef Raskin; pionier în domeniu, a folosit o interfaţă grafică şi mouse-ul pentru a face mai simplă utilizarea computerelor (m. 2005)

– 1943: S-a născut şahistul american Bobby (Robert James) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (m. 2008)

– 1946: S-a născut Bernd Hölzenbein, fotbalist profesionist german; campion mondial în 1974; cel mai bun marcator din istoria clubului Eintracht Frankfurt (m. 2024) – 80 de ani

– 1951: S-a născut muzicianul indian Zakir Hussain, interpret la tobe de mână (denumite „tabla”, un vechi instrument de percuţie indian), compozitor, aranjor, percuționist, producător muzical și actor; câştigător a trei premii Grammy în 2024; a avut o importantă influenţă globală prin colaborarea sa cu muzicieni din diferite genuri de pe mai multe continente (m. 2024) – 75 de ani

– 1955: S-a născut actriţa italiană de film Ornella Muti (numele la naștere: Francesca Romana Rivelli)

– 1959: S-a născut Takaaki Kajita, fizician japonez; Premiul Nobel pentru fizică în 2015, împreună cu fizicianul canadian Arthur B. McDonald, „pentru descoperirea oscilațiilor neutrinilor, care arată că neutrinii au masă”

– 1963: S-a născut Jean-Marc Vallée, regizor, editor de film, producător, actor și scenarist canadian (m. 2021)

– 1964: S-a născut actriţa franceză de film Juliette Binoche

– 1992: A murit Menahem Begin, jurist şi om politic israelian (premier al Israelului între anii 1977 şi 1983); Premiul Nobel pentru pace în 1978, împreună cu Anwar Sadat, preşedintele Egiptului, datorită rolului important în procesul de pace în Orientul Apropiat (n. 1913, la Brest-Litovsk/azi în Belarus)

– 1994: A murit actorul spaniol Fernando Rey (n. 1917)

– 1994: A murit Charles Bukowski, poet, nuvelist și romancier american, de origine germană (n. 1920)

– 1995: A murit Edward Bernays pionier al relațiilor publice și al propagandei, american de origine austriacă; maestru al manipulării, arta de a influenţa opinia publică, în scopul promovării produselor, serviciilor, ideilor anumitor persoane, fără a ţine seamă de realitate sau adevăr; în timpul Primului Război Mondial, a făcut parte, alături de Walter Lippmann, din Comitetul pentru Informații Publice al SUA, o puternică mașină de propagandă care susținea ideea că războiul este un mijloc necesar pentru „a face lumea sigură pentru democrație”; strategiile de marketing necesare pentru purtarea tuturor războaielor ulterioare s-au bazat pe metodele perfecționate de Comitetul pentru Informații Publice (n. 1891)

– 1996: A murit George Burns, actor comic, scenarist şi producător american de film; numeroase apariţii în emisiuni radiofonice şi de televiziune (n. 1896) – 30 de ani

– 2006: A murit soprana americană de origine italiană Anna Moffo (n. 1932) – 20 de ani

– 2015: A murit arhitectul german Frei Otto, cunoscut publicului larg pentru acoperişurile sale fascinante care dau senzaţia de „plutire”; câştigătorul Pritzker Prize în 2015, cea mai prestigioasă distincţie din domeniul arhitecturii (n. 1925)

– 2016: A murit Jon (Jonathan James) English, cântăreţ de rock, compozitor, muzician şi actor australian (n. 1949, în Anglia) – 10 ani

– 2017: A murit pictorul şi ilustratorul britanic Sir Howard Hodgkin (n. 1932)

– 2021: A murit James Levine, dirijor şi pianist american (n. 1943) – 5 ani

– 2025: A murit japonezul Akinori Nakayama, unul dintre cei mai mari gimnaști din istorie; tehnica sa de balans la inele, care îi poartă şi numele, „Nakayama”, a inspirat generaţii de gimnaşti din lume; la Jocurile Olimpice de la Ciudad de Mexico (1986) şi Munchen (1972) a câştigat în total zece medalii, dintre care şase de aur; a mai cucerit 12 medalii la Campionatele Mondiale de gimnastică, dintre care şapte de aur (n. 1943) – 1 an