EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Preşedintele Nicuşor Dan participă la întâlnirea grupului de state europene „Friends of Competitiveness”, pentru coordonare pe tema pieţei interne şi a competitivităţii, în vederea pregătirii reuniunii Consiliului European din 19 – 20 martie – ora 18:45, în format videoconferinţă
– Parlament
* Şedinţa Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO – ora 12:00
– Senat
* Lucrări în comisiile permanente:
- ora 9:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală – etaj 4, sala 4060
- ora 9:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – nivel P1, Sala Mihai Viteazul
- ora 9:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – nivel P1, Sala Mihai Viteazul
- ora 9:30 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 4, sala 4044
- ora 10:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj VI, sala 6001
- ora 10:00 – Comisia pentru administraţie publică – etaj 7, sala 7029
- ora 10:00 – Comisia pentru tineret și sport – etaj 5, sala 5058
- ora 11:00 – Comisia pentru constituţionalitate – la sala 6057
- ora 11:00 – Comisia pentru mediu – etaj 2, corp E3, sala 323
- ora 11:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – etaj 5, sala 5001
- ora 11:30 – Comisia pentru sănătate – etaj 5, Sala 5043
– Camera Deputaților
* Întrevederea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg – ora 10:15, la Cabinetul preşedintelui, nivel P1
* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică și online)
- Comisia pentru transporturi şi infrastructură
- Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă
- Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
- Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
- ora 9:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
- ora 9:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
- ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii
- ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
– Guvern
* Programul premierului Ilie Bolojan:
- ora 8:30 – Ședință de lucru pentru analiza stadiului proiectelor din domeniul energiei – Participă reprezentanți ai ministerelor Energiei, Mediului, Finanțelor, Economiei, Agriculturii, Secretariatului General al Guvernului, Justiției și Dezvoltării – la Palatul Victoria
- ora 15:00 – Întrevedere cu CEO-ul Companiei Schwarz Group, Gerd Chrzanowski – la Palatul Victoria
– Ministere
* Defense Romania organizează cea de-a doua ediție a Defense Romania Security Dialogue 2026 cu titlul „Europa, Statele Unite și dezvoltarea industriei de apărare. Relația transatlantică și provocările anului 2026’’ – ora 10:00, la InterContinental Athénée Palace Bucharest, sala Regina Maria. Evenimentul se va desfășura în sistem hibrid – sală de conferință și online – și va fi transmis live pe trei platforme media ale DC Media Group: DC News, Defense Romania și DC News TV. Printre speakeri se află Radu Miruță, Viceprim-ministru al României, Vlad Ionescu, Consilier de Stat, Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni, Willemijn Van Haaften, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Ţărilor de Jos în România, Ihor Prokopchuk, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România, Giles Portman, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Unit în România, Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în România, Paweł Soloch, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în România, Radko Todorov Vlaykov, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Bulgaria în România şi Roberto Musneci, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ordinului Suveran de Malta în România
* Agenda de lucru a Ministerului Afacerilor Externe (MAE):
- participarea ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, la dezbaterea „Defending Freedom, Democracy & Security”, organizată în contextul Zilelor de Cooperare ale DG ENEST/ENEST DAYS2026 (în format VTC)
- consultări ale secretarului de stat pentru afaceri strategice şi globale, Ana Tinca, cu viceprim-ministrul pentru reintegrare din Republica Moldova, Valeriu Chiveri – la sediul MAE
- briefing de presă susţinut de purtătorul de cuvânt al MAE cu privire la situaţia de securitate din Orientul Mijlociu – ora 14:00, la sediul MAE
– Interne
* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita – ora 11:00
– Biserică
* Bistriţa: Credincioșii sunt invitați la o nouă ediție a întâlnirii duhovnicești „Tâlcuirea Noului Testament”, eveniment care se desfășoară în a treia săptămână a Postului Mare – ora 18:00, la Palatul Culturii. Invitații acestei ediții sunt părintele arhimandrit Iustin Miron, starețul Mănăstirii Nicula, și părintele ieromonah Pantelimon Șușnea, de la Mănăstirea Oașa, care vor vorbi despre înțelegerea și aprofundarea cuvintelor Mântuitorului din Sfânta Scriptură. Întâlnirea face parte din ciclul de conferințe „Tâlcuirea Noului Testament”, ajuns anul acesta la ediția a XIII-a, și își propune să ofere celor prezenți prilejul unei seri de reflecție și dialog duhovnicesc, pornind de la tâlcuirea textelor Noului Testament. Întâlnirea este organizată de Asociația OTBis și Asociația Culturală Transylvania Byzantica, în parteneriat cu Asociația Candela Oașei, Mănăstirea Nicula și Mănăstirea Oașa
– Juridic
* Consiliul Superior al Magistraturii:
- şedinţa de plen – ora 11:45
- şedinţa Secţiei pentru judecători – ora 10:00
- Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a programat, în perioada 10 – 17 martie, interviurile cu procurorii propuşi de ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, la şefia marilor parchete – Parchetul General, DNA şi DIICOT
– Primul care va susţine interviul în faţa CSM este Codrin Horaţiu Miron, selectat de ministrul Justiţiei pentru funcţia de şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – ora 13:00
– Administrație
* Conferinţe de presă organizate de:
- Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc în Harghita-Băi – ora 11:00, lângă pârtia de schi „Csipike”
- Compania Oradea Transport Local – ora 11:00, în Str. Atelierelor nr. 12
* Alexandria: Şedinţă a Consiliului Local Alexandria – ora 12:00
– Organizații
* Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) lansează „Freedom of Thought Report”, un raport global realizat anual de Humanists International, care analizează modul în care statele din întreaga lume respectă libertatea de religie sau convingeri şi libertatea de exprimare – ora 19:00, la Librăria Humanitas Lipscani 42. Evenimentul va avea forma unei discuţii publice despre relaţia dintre religie, politică şi drepturile omului, pornind de la concluziile raportului şi de la provocările specifice din Europa de Est şi România. Vor participa reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi cercetători interesaţi de teme precum libertatea de conştiinţă, relaţia dintre stat şi culte şi rolul valorilor democratice într-o societate pluralistă
– Economic
* Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) reunește profesioniști din industria vitivinicolă la o zi dedicată dialogului despre viitorul vinului românesc, într-un format care încurajează schimbul de idei și generarea de soluții aplicate – ora 9:00, la Restaurant Pescăruș, București. Evenimentul este structurat în jurul a trei sesiuni de discuții tematice, care abordează subiecte esențiale pentru sustenabilitatea și echitatea pieței vinului din România, și se încheie cu o festivitate de premiere a vinurilor românești medaliate la Concours Mondial de Bruxelles 2025, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de vin
* Cea de-a 22-a ediţie a Conferinţei Anuale de Taxe PwC România – ora 9:15, online
* În perioada 10 – 12 martie, Palatul Parlamentului va găzdui ediția 2026 a Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), eveniment organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, sub Înaltul Patronaj al Președintelui Camerei Deputaților și al Guvernului României – ora 9:30. Summitul integrează o serie de conferinţe cu tradiţie la nivel naţional şi internaţional: Critical Infrastructure Protection Forum (CIP Forum) – ediţia a IX-a, axată pe tehnologii dual-use şi inteligenţă artificială; International Conference on Cyber Diplomacy (ICCD) – ediţia a V-a; Blockchain Intelligence Forum – ediţia a II-a; International Conference on Virtual Learning (ICVL) – ediţia a XXI-a; Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual (CNIV) – ediţia a XXIV-a. Din programul zilei:
- Prima zi a summitului este dedicată temei „Dual-Use Innovation for Resilient Critical Infrastructure”. Dezbaterile vor aduce în prim-plan rolul tehnologiilor emergente și al inovației dual-use în consolidarea rezilienței infrastructurilor critice, într-un context regional și internațional marcat de provocări complexe
- În aceeași zi vor fi abordate teme precum rolul marilor companii tehnologice în protejarea infrastructurilor strategice și dezvoltarea ecosistemului național de inteligență artificială, inclusiv inițiativele dedicate consolidării capacităților AI la nivel național
* Conferinţă „Inovaţia în economia românească – adecvarea companiilor la trendurile tehnologiei globale”, organizată de Curs de Guvernare – ora 9:30, online
* Dezbaterea „Rethink Economics – De la măsuri urgente, la strategii de dezvoltare”, organizată de Rethink România – ora 14:00, la BNR
* Institutul Naţional de Statistică: Sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne în ianuarie 2026
* Cea de-a XI-a ediţie a Târgului de Carieră Feroviară în România, eveniment dedicat carierelor din domeniul feroviar şi al transportului urban pe şină (10 – 12 martie) – online
– Cultură
* Vernisajul expoziției „Scrisînscris”, a artistului Teodor Arghir – ora 18:30, la Elite Art Gallery. Expoziția reunește o serie nouă de lucrări al căror conținut vizual și conceptual transmite încărcătura emoțională a scrisului de mână. Expoziția poate fi vizitată în intervalul 9-20 martie, de luni până vineri, la Elite Art Gallery (Piața Națiunile Unite, nr. 3-5), între orele 11:00 – 19:00
* Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii şi în parteneriat cu Editura Humanitas, organizează evenimentul „Povestea mea de dragoste cu literatura”, la care sunt invitaţi scriitorul Mircea Cărtărescu şi traducătoarea Marian Ochoa de Eribe – ora 19:00, la Librăria Humanitas Cişmigiu. Cei doi vor fi parteneri într-un dialog moderat de jurnalista Ana-Maria Onisei care va avea în prim-plan literatura dincolo de orice frontiere, literatura în multiplele ei accepţiuni, cu poveştile şi cu secretele ei, precum şi cu forţa ei de seducţie într-o lume din ce în ce mai provocatoare. Dialogul este organizat în cadrul seriei de evenimente ICR care marchează două decenii de promovare a literaturii române în străinătate prin intermediul programului Translation and Publication Support (TPS), înfiinţat de Institutul Cultural Român în anul 2006, care a ajuns la un portofoliu de peste 1000 de titluri, între care şi volume semnate de Mircea Cărtărescu
* În cadrul Stagiunii de marți seara are loc, de la ora 19:00, la Ateneul Român – Sala Mică, un concert susținut de Sofia Smărăndescu – vioară și Francisco Cabrita – pian. În program, lucrări de: Johannes Brahms Sonata nr. 2, în la major, pt pian și vioară, op. 100, George Enescu Sonata nr. 2, în fa minor, pt pian și vioară, op. 6, Maurice Ravel Tzigane. Coproducător: Radio România Muzical
* Recital de pian Andrei Vieru – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala Mare. În program, lucrări de Johann Sebastian Bach şi Anatol Vieru. După concert, va avea loc o ședință de autografe pe cartea Elogiul trădării – Mic tratat de traducere și interpretare (Editura Vremea), distinsă cu un Premiu special acordat de Uniunea Scriitorilor
* Jud. Gorj: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj organizează, începând cu această zi, Tabăra de cercetare etnofolclorică „Lăutarii şi rapsozii Gorjului”, un demers cultural şi ştiinţific dedicat identificării, cercetării şi valorificării tezaurului muzical tradiţional al lăutarilor şi rapsozilor populari din judeţ. Din programul zilei:
- întâlnirea va avea loc la Novaci, pentru cercetarea zonei etnofolclorice pastorale a nordului Gorjului, caracterizată prin repertorii specifice spaţiului montan şi transhumanţei
* Iași: În luna martie, autorii Florin Chirculescu și Goran Mrakić se vor afla într-un turneu de promovare a celor mai recente volume publicate în imprintul n’autor al editurii Nemira, la finalul anului trecut. După lansările desfășurate la București în decembrie 2025, turneul ajunge la Iași, Cluj-Napoca și Brașov, unde publicul îi va putea cunoaște pe cei doi scriitori și va descoperi mai în profunzime universul romanului „Caftul”, de Florin Chirculescu, precum și al volumului de non-ficțiune „O beție cuantică”, semnat de Goran Mrakić. Din program:
- Turneul începe la Iași, de la ora 18:00, la librăria Cărturești Palas. Gazda și moderatoarea acestei întâlniri, Corina Giurgia, va fi alături de Florin Chirculescu și Goran Mrakić într-un dialog savuros care, așa cum ne-au obișnuit autorii, promite să depășească formatul unei simple discuții și să deschidă, cu umor și inteligență, perspective… cuantice
* Sebeș: Concert dedicat doamnelor și domnișoarelor din Sebeș – grupul pop-opera Ad Libitum Voices aduce „Primăvara Ad Libitum” în oraș – ora 19:00, în sala de spectacole „Radu Stanca” a Centrului Cultural „Lucian Blaga”
* Franța: În perioada 1-14 martie, scriitoarea Ana Blandiana se află în Franța pentru un turneu amplu, cu ocazia apariției, în condiții grafice deosebite, a trilogiei bilingve compuse din volumele Poèmes résistants, Poèmes amoureux și Poèmes méditatifs (Jacques André Éditeur, 2024-2026). Un itinerar intens în cinci orașe din Franța, de la Lyon la Paris, prin Marsilia, Aix-en-Provence și Strasbourg, în cadrul căruia va fi evocată activitatea poetică și civică a Anei Blandiana, și care va cuprinde 12 întâlniri literare structurate în jurul aceluiași mesaj percutant: literatura ca act de rezistență, memorie și libertate. Întâlnirile literare de la Lyon, Marsilia, Strasbourg și Paris sunt incluse în calendarul festivalului „Printemps des poètes“, una dintre cele mai importante manifestări consacrate poeziei contemporane, având anul acesta tema Liberté, force vive, déployée, temă ilustrată exemplar de opera Anei Blandiana. Din programul zilei:
- Turneul va continua, la Paris, unde autoarea va vorbi, de la ora 18:00, despre cuvânt ca armă împotriva uitării, în cadrul evenimentului „La parole contre l’oubli: Ana Blandiana et le Mémorial de Sighet“, găzduit de La Maison de recherche de l’INALCO, unde va aduce în discuție activitatea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației, distins cu marca Patrimoniu European
* Londra: În perioada 10-12 martie, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și Institutul Cultural Român din Londra, organizează participarea României la Târgul de carte de la Londra (London Book Fair), unul dintre cele mai mari evenimente din lume dedicate profesioniștilor din domeniul literar. Din programul zilei:
- ora 19:00 – la librăria Waterstones King’s Road – are loc „Recent Romanian Books in English – Presentation and Discussion”, eveniment dedicat celor mai recente volume ale autorilor români apărute în limba engleză, în original sau în traducere. Participă traducătoarea și scriitoarea Monica Cure, autoarea Cătălina Florescu, Claudiu Komartin și Paul Doru Mugur, autori, editori și traducători. Conversația va fi moderată de editorul Will Evans, directorul fondator al editurii americane Deep Vellum. Selecția include volumele: Pain is a Foreign Country: An Anthology of Recent Romanian Poetry, ed. Paul Doru Mugur și Claudiu Komartin (Histria Books, 2025), The Brain Is the Ocean We Live In, Cătălina Florescu (Solis Press, 2025), Psychonautica: Short Stories, Paul Doru Mugur (New Meridian Arts, 2022), Too Great a Sky, Liliana Corobca (Seven Stories Press, 2024), aflat pe lista scurtă a Premiului Warwick pentru Traducerea Literaturii Scrise de Femei pe anul 2025
* Veneția: Începând cu această zi, artiști consacrați din mai multe țări central-europene, care formeaza grupul Volary, expun la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistă din Veneţia. România este reprezentată de pictorul Vasile Sarcă, iar Republica Moldova de artistul Teodor Buzu. Prezintă criticul de artă Marius Tița
– Sport
* Conferinţă de presă susţinută de Mirel Rădoi, noul antrenor al echipei FCSB – ora 16:30, la Baza Sportivă FCSB
- ora 16:45 – antrenament deschis în primele 15 minute
* Federaţia Română de Baschet lansează un parteneriat – ora 18:00, la Arena de Baschet – Bucureşti
* Braşov: Meci din etapa a 21-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CSM Corona Braşov – CSM CSU Raiffeisen Oradea – ora 18:00, la Sala ”Dumitru Popescu-Colibaşi”
* Snagov: Eveniment organizat de Federaţia Română de Canotaj cu prilejul revenirii lotului olimpic din cantonamentul din Italia – ora 12:00, la Complexul Sportiv Naţional ”Elisabeta Lipă”
* Voluntari: CSO Voluntari înfruntă echipa slovacă BC Slovan Bratislava în optimile de finală ale Ligii Nord-europene de baschet masculin – ENBL – ora 19:00, la Sala ”Gabriela Szabo”
* Meciuri în sferturile de finală ale Erste Liga la hochei pe gheaţă:
- ora 18:30 – Corona Braşov – FEHA19 – la Patinoarul Olimpic – Braşov
- ora 18:30 – ACSH Gheorgheni – Sport Club Miercurea Ciuc – la Remetea Ice Arena
– S-a întâmplat într-o zi de 10 martie
* Cu 397 de ani în urmă (1629), în Anglia, regele Charles (sau Carol) I, a dizolvat Parlamentul, moment care a marcat începutul unei perioade cunoscute ca „Cei 11 ani de tiranie”, în care nu a existat Parlament
* Acum 191 de ani (1835) a luat fiinţă, la Scăeni (Prahova), pe moşia lui Emanoil Bălăceanu, din iniţiativa lui Teodor Diamant, un falanster de tip fourierist, „Societatea agronomică şi manufacturieră” (numită şi „Colonia soţilor agronomi”). În septembrie 1836, sub presiunea autorităţilor, aceasta şi-a încetat activitatea
* Cu 171 de ani în urmă (1855) avea loc inaugurarea liniei telegrafice Bucureşti-Giurgiu, prima linie de telegraf din Ţara Românească (10/22)
* Sunt marcați 155 de ani (1871) de când, în seara zilei de 10 martie, a pornit o amplă răscoală a populaţiei Capitalei faţă de sărbătorirea cu mult fast a zilei de naştere a împăratului Wilhelm de către colonia germană din Bucureşti. Manifestanţii nu puteau tolera un asemenea afront şi s-au abătut cu pietre asupra geamurilor sălii unde se ţinea fastul, scandând în acelaşi timp lozinci antidinastice şi republicane. Carol I (1866 – 1914) a scos armata în stradă pentru a restabili ordinea, generând o ciocnire de forţe sângeroasă. Domnitorul l-a convocat pe Ion Ghica, cerându-i pe un ton imperial să demisioneze și făcându-i cunoscută decizia de a convoca Locotenenţa Domnească din 1866, pentru a-i preda puterea. În dimineaţa zilei de 11 martie 1871, Lascăr Catargiu şi Nicolae Golescu s-au prezentat la Palatul Regal, iar Carol I le-a adus la cunoştinţă hotărârea de a abdica. La insistenţele ferme ale lui Catargiu domnitorul declară că „vrea să mai chibzuiască odată”, cerând in schimb „un guvern tare” care să sprijine legea finanţelor şi modificarea atitudinii Adunării, care în repetate rânduri îşi exprimase ostilitatea faţă de domnitor. Astfel, Lascăr Catargiu a devenit noul preşedinte al Consiliului de miniştri şi a acţionat energic pentru împăştierea manifestanţilor şi restabilirea ordinii
* În urmă cu 67 de ani (1959) Dalai Lama fugea din Tibet în India, devenind primul lider spiritual tibetan forţat să trăiască în exil. La data de 10 martie 1959, 300.000 de tibetani se revoltau împotriva ocupației chineze, temându-se că se încearcă arestarea sau asasinarea lui Dalai Lama, liderul lor spiritual. Mişcarea de rezistenţă tibetană, născută în Kham şi extinsă în întreaga ţară, a stârnit o mare revoltă în Lhasa, capitala Tibetului, împotriva ocupaţiei chineze din 1951. Răspunsul Chinei a fost extrem de violent, armata atacând manifestanții. S-au înregistrat 12.000 de morți de partea tibetană și 2.000 de partea chineză. Deghizat în soldat, Dalai Lama a reușit să fugă în India, unde a ajuns dupa 15 zile. Acesta a fost punctul de pornire al unei revolte surde în Tibet față de China, însoțite de manifestări de nesupunere, pe parcursul a mai mult de 60 de ani. Denzin Gyatso este al 14-lea Dalai Lama, fiind simbolul speranței tibetanilor în vremuri mai bune. De altfel, eforturile sale i-au adus un binemeritat premiu Nobel pentru Pace, în 1989. Aflat în refugiu, la Dharamsala, în India, a luat mereu poziție împotriva abuzurilor Chinei, iar datorită lui, problema Tibetului este acum una internațională. În martie 2011, Dalai Lama a anunţat că renunţă la calitatea de lider politic al guvernului tibetan în exil. Călugărul budist în vârstă de 75 de ani a făcut anunţul în oraşul Dharamsala din nordul Indiei, sediul guvernului în exil, într-un discurs care a marcat revolta tibetanilor din 1959 împotriva controlului chinez. Dalai Lama a spus că mişcarea trebuie să-şi aleagă un nou lider politic, dar că va rămâne liderul ei spiritual
Aniversări – Comemorări
– 1833: S-a născut Dimitrie A. Sturdza-Miclăuşanu, istoric şi om politic liberal; a fost fondator (1875) şi unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Liberal; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte (1879-1882) şi preşedinte (1882-1884) al acestui for (m. 1914)
– 1856: S-a născut Petre Dulfu, poet, traducător şi dramaturg; pedagog de vocaţie şi om de cultură preocupat de luminarea ţărănimii (m. 1953) – 170 de ani
– 1868: S-a născut medicul chirurg Petre Herescu; a pus bazele urologiei ştiinţifice în România; primul preşedinte al Societăţii Române de Urologie (fondată la 14.X.1909) (m. 1915)
– 1911: S-a născut Teodor Bodogae, preot, profesor de bizantologie (la Institutul Teologic din Sibiu) şi istoric bisericesc; a publicat studii de istorie bisericească universală, de patrologie, o „Istorie a Bisericii Române” (privind legăturile românilor cu Athosul, cu sârbii, cu bulgarii, cu ruşii), traduceri din literatura patristică şi post-patristică, precum şi din literatura teologică contemporană (m. 1994) – 115 ani
– 1920: S-a născut poetul de descendenţă simbolistă Traian Lalescu; fiul matematicianului Traian Lalescu (m. 1976)
– 1921: S-a născut soprana Arta Florescu (m. 1998) – 105 ani
– 1929: S-a născut sculptoriţa Lucreţia Dumitraşcu Filioreanu
– 1930: S-a născut filologul Octavian Şchiau, profesor la Leipzig, Tübingen şi Cluj, întemeietorul studiilor filologice la Universitatea din Alba Iulia (m. 2013)
– 1932: S-a născut Mihai Vintilă, important pictor naiv al Banatului, publicist; a fondat Fundaţia Artiştilor Plastici Naivi „Vintilă – Arplana”, o adevărată pepinieră de pictură naivă a Banatului montan (m. 2020)
– 1936: A murit A.[dolf] Herz, dramaturg de succes în epocă, în ciuda valorii literare scăzute a operei; membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români; publicist şi animator de teatru (n. 1887) – 90 de ani
– 1938: S-a născut compozitoarea şi folclorista Cornelia Tăutu; cunoscută în special ca autoare de muzică de film (m. 2019)
– 1941: S-a născut Teodor Viorel Meleșcanu, diplomat, avocat și om politic; fost președinte al Senatului (sep. 2019 – feb. 2020), senator (1996-2000; 2004-2012; 2016-2020); ministru de externe (1992-1996; 2014; 2017-2019); ministru al apărării în Cabinetul Tăriceanu (2007-2008); director al Serviciului de Informaţii Externe (2012-2014); unul din fondatorii partidului Alianţa pentru România (în 1997) și președinte al acestuia (1997-2002), partid care a fuzionat cu PNL în 2002, ulterior ocupând funcţii de conducere în formaţiunea liberală – 85 de ani
– 1942: S-a născut omul de radio și televiziune Gheorghe Verman, cunoscut realizator al emisiunilor „Viața satului” și „Iarba verde de acasă”; în 1991 a proiectat şi organizat postul de radio Antena Satelor; fondator al reţelei Studiourilor Teritoriale şi Locale din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune; a fost director general adjunct al Radiodifuziunii Române, membru al Consiliului de Administrație (m. 2020)
– 1952: S-a născut Aurel Pantea, poet, critic literar, eseist şi publicist
– 1953: S-a născut pictorul Vasile Tolan
– 1954: S-a născut Saviana Diamandi, muzicolog şi compozitoare
– 1968: S-a născut actriţa Cesonia Postelnicu
– 1969: A murit compozitorul Emil Scarlat Skeletti (n. 1888)
– 1986: A murit Irina Borovski, pictor scenograf şi grafician (n. 1938, la Chişinău, în R. Moldova) – 40 de ani
– 1987: A murit inginerul electroenergetic şi profesorul Ion S. Antoniu; activitatea sa s-a îndreptat spre domenii ca electricitatea (măsurători, încercări, producerea şi distribuţia energiei electrice), electrotehnica, matematici pure, istoria ştiinţelor ş.a; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1905)
– 1987: A murit matematicianul Gheorghe Marinescu; studii în domeniul analizei funcţionale, al teoriei spaţiilor pseudotopologice, cunoscute sub numele de „spaţii M”, contribuţii în mecanică, în teoria ecuaţiilor cu diferenţe finite şi în analiza numerică; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1919)
– 1993: A murit Dan Simonescu (numele la naştere: Simon), bibliograf şi istoric literar; continuator al lui Ioan Bianu şi Nicolae Cartojan, s-a consacrat literaturii române vechi şi disciplinelor conexe, de la istoria cărţii şi a tiparului până la literatura comparată; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1902)
– 2003: A murit compozitorul şi profesorul Nicolae Beloiu (n. 1927)
– 2010: A murit Alexandru Mirodan (pseudonimul lui Alexandru Zissu Saltman), dramaturg, critic literar şi ziarist; în 1961 a participat, împreună cu Radu Beligan, la înfiinţarea Teatrului de Comedie din Bucureşti; în anul 1977 a emigrat în Israel (n. 1927)
– 2010: A murit preotul şi teologul Dumitru Popescu; profesor, rector şi decan al Institutului Teologic din Bucureşti (1972-1980; 1988-1992; 1992-1996); membru de onoare al Academiei Române din 2001 (n. 1929)
– 2014: A murit Stephen (Alexander) Fischer-Galaţi, istoric american originar din România; autor şi editor al unor lucrări de primă importanţă în domeniul istoriei est-europene; între anii 1951 şi 1953 a lucrat la Departamentul de Stat al SUA, iar în vremea administraţiei Nixon a devenit consultant pentru probleme est-europene al Casei Albe (n. 1924)
– 2018: A murit Marin Petrişor, lingvist și profesor; contribuții deosebite în cercetarea graiurilor insulare și a graiurilor românești de tranziție (n. 1933)
– 2019: A murit Gheorghe Naghi, regizor de film, scenarist și actor; a realizat comediile cu Birlic şi Giugaru; și-a dedicat o bună parte a carierei filmelor pentru copii (n. 1932)
– 2020: A murit regizorul de teatru Vlad Stănescu (Tata Vlad), şeful regizoratului tehnic de la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti; a coordonat, timp de cinci decenii, echipele tehnice ale Teatrului Național din București, dar și echipe diverse pe tot parcursul celor câteva ediții ale Festivalului Național de Teatru din organizarea căruia a făcut parte, ca director tehnic (n. 1951)
– 2022: A murit matematicianul şi profesorul universitar Radu Miron; reprezentant de referință al şcolii matematice ieşene; preocupările sale științifice, concreti
zate în peste 200 de lucrări științifice, grupează cinci direcții principale: geometria diferențială, fundamentele geometriei, topologia algebrică, mecanica teoretică și aplicații ale geometriilor Lagrange și Hamilton în fizica teoretică; fondator al Seminarului Național de Spații Finsler și Spații Lagrange, membru fondator și președinte al Societății Balcanice de Geometrie (1995); membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1927)
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Agenda sesiunii plenare a Parlamentului European (9 – 12 mar.) include teme importante la nivelul Uniunii Europene, de la criza locuinţelor şi pregătirea reuniunii Consiliul European din 19-20 martie până la voturile privind numirea viitorului procuror-şef european şi a preşedintelui Autorităţii Bancare Europene. Programul zilei:
- O dezbatere prevăzută pentru marţi dimineaţă are ca subiect raportul „Criza locuinţelor în Uniunea Europeană, cu scopul de a propune soluţii pentru locuinţe decente, sustenabile şi la preţuri accesibile”, elaborat de eurodeputatul spaniol Borja Gimenez Larraz (grupul Partidului Popular European). Este de aşteptat ca eurodeputaţii să evidenţieze condiţiile precare de viaţă a milioane de europeni, din cauza ofertei limitate de locuinţe şi a creşterii costurilor chiriei şi ipotecilor în ultimele două decenii
- Tot marţi, eurodeputaţii vor evalua abordarea politică şi metodologia UE privind extinderea. Un raport adoptat de Comisia pentru afaceri externe a PE în ianuarie acest an subliniază că extinderea UE este un răspuns strategic la realitatea geopolitică în evoluţie şi o investiţie vitală în securitatea şi stabilitatea UE.
- Membrii Parlamentului European vor supune la vot marţi numirea lui Andres Ritter pentru funcţia de procuror-şef european (şef al Biroului Procurorului Public European, EPPO), după ce, în data de 23 februarie, Comisia pentru libertăţi civile a PE (LIBE) a aprobat această desemnare, cu 52 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi 6 abţineri
– Varșovia: Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și Regina Silvia vor efectua o vizită de stat în Polonia și vor fi găzduiți de președintele Karol Nawrocki. Vizita, care va avea loc în perioada 10-12 martie, se va concentra pe cooperarea bilaterală în domeniul securității, apărării, afacerilor și culturii
– Riga: Președintele Letoniei, Edgars Rinkevics, îl va primi în vizită de stat pe președintele ceh Petr Pavel (10 – 11 mar.)
– Paris: Președintele Emmanuel Macron participă la un summit privind energia nucleară civilă
– Berlin: Cancelarul german Friedrich Merz îl primește pe prim-ministrul ceh Andrej Babis
– Paris: Renault își prezintă planul strategic pe termen mediu
– Geneva: Conferință de presă cu Grupul de experți pentru drepturile omului din Nicaragua
– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind armele chimice din Siria
– Washington, DC: Comisia Judiciară a Senatului SUA organizează o audiere privind dreptul la cetățenie prin naștere
– Paris: Publicarea de către Institutul European Copernicus pentru Evaluarea Impactului Climatic a unui raport pentru februarie
– Beijing: Sunt date publicității cifre comerciale combinate pentru ianuarie și februarie
– Wolfsburg, Germania: Volkswagen – Rezultate anuale
– Tibet: Evenimente de marcare a 67 de ani de la fuga în exil a liderului spiritual al Tibetului, Dalai Lama, după o revoltă eșuată
– Paris: Prezentare de modă pentru femei: Louis Vuitton
– Los Angeles: Optimile de finală ale Ligii Campionilor CONCACAF (10 – 19 mar.)
– Meciuri din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal:
- ora 19:45 – Galatasaray – Liverpool
- ora 22:00 – Atalanta – Bayern Munchen, Atletico Madrid – Tottenham Hotspur, Newcastle United – FC Barcelona
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Femeilor Judecător”, stabilită prin Rezoluţia ONU A/RES/75/274 din 28 aprilie 2021, cu scopul de a dezvolta şi implementa strategii şi planuri naţionale adecvate şi eficiente pentru promovarea femeilor în sistemele şi instituţiile de justiţie judiciară la nivel de conducere şi la alte niveluri. Reprezentarea femeilor în sistemul judiciar este semnificativă şi din perspectiva Obiectivului de dezvoltare durabilă (ODD) 5 referitor la egalitatea de gen şi împuternicirea tuturor femeilor şi fetelor la implementarea Agendei 2030
– 1628: A fost botezat Marcello Malpighi, medic, fiziolog, zoolog, botanist, embriolog şi profesor italian; unul dintre fondatorii anatomiei microscopice; a descoperit vasele capilare şi glomerulele renale care îi poartă numele (m. 1694)
– 1832: A murit Muzio Clementi, pianist, profesor, dirijor şi compozitor italian (n. 1752)
– 1844: S-a născut Pablo de Sarasate, violonist şi compozitor spaniol (m. 1908)
– 1861: A murit Taras Şevcenko, poetul naţional al Ucrainei, prozator și pictor; opera lui literară este considerată ca fiind fondatoarea limbii şi literaturii ucrainene moderne (n. 1814) – 165 de ani
– 1872: A murit omul politic italian Giuseppe Mazzini, unul dintre conducătorii mişcării de eliberare a poporului italian (Risorgimento); rol însemnat în Revoluţia de la 1848-1849 din Italia (n. 1805)
– 1892: S-a născut compozitorul elveţian Arthur Honegger (m. 1955)
– 1895: A murit designerul britanic Charles Worth, stabilit la Paris în 1845; considerat „părintele” croitoriei de lux (haute couture) (n. 1825)
– 1910: A murit Carl Reinecke, violonist, dirijor, profesor şi compozitor german (n. 1824)
– 1915: S-a născut Sir Charles Groves, dirijor englez (m. 1992)
– 1920: S-a născut Boris Vian, trompetist de jazz şi comentator muzical francez, regizor şi scriitor (poet, dramaturg, romancier, traducător), oscilând între suprarealism şi existenţialism; inginer şi inventator (m. 1959)
– 1922: A murit violonistul austriac Hans Sitt (n. 1850)
– 1923: S-a născut fizicianul american Val Logsdon Fitch; Premiul Nobel pentru fizică în 1980 (m. 2015)
– 1924: S-a născut Judith Jones, editoare și scriitoare americană; a contribuit la popularizarea, în rândul cititorilor americani, a jurnalului scris de Anne Frank (m. 2017)
– 1928: S-a născut Sara Montiel, actriţă de film şi cântăreaţa spaniolă; un adevărat mega-star în Europa şi America Latină, ea a fost şi cea mai mediatizată actriţă spaniolă de la jumătatea secolului al XX-lea (m. 2013)
– 1934: S-a născut Fou Ts’ong, pianist britanic de origine chineză, unul dintre primii pianiști de origine chineză care a atins faima internațională, fiind cunoscut în special pentru interpretarea compozițiilor lui Frédéric Chopin (m. 2020)
– 1940: S-a născut Chuck Norris (Carlos Ray Norris), actor, producător, scenarist american; expert în arte marţiale
– 1940: A murit Mihail Bulgakov, romancier şi dramaturg rus (n. 1891, la Kiev/Ucraina)
– 1941: S-a născut chimistul american George P. Smith; Premiul Nobel pentru Chimie în 2018 – 85 de ani
– 1958: S-a născut actriţa americană de film Sharon Stone
– 1964: S-a născut cântăreaţa şi compozitoarea suedeză Neneh Cherry
– 1983: S-a născut Carrie Underwood, cântareaţă şi textieră americană de muzică country
– 1988: A murit cântăreţul britanic Andy Gibb, membru al formaţiei „Bee Gees” (n. 1958)
– 1999: A murit Osvaldo Guayasamín, pictor şi sculptor ecuadorian (n. 1919)
– 2006: A murit Anna Moffo, cântăreață de operă, personalitate de televiziune și actriță americană de origine italiană (n. 1932) – 20 de ani
– 2012: A murit chimistul american Frank Sherwood Rowland; Premiul Nobel pentru chimie în 1995; a demonstrat pericolul substanţelor chimice artificiale pentru stratul de ozon al Terrei (n. 1927)
– 2012: A murit desenatorul francez Moebius, pseudonimul lui Jean Henri Gaston Giraud, considerat părinte al benzilor desenate în Europa (n. 1938)
– 2017: A murit scriitorul american Robert James Waller (n. 1939)
– 2018: A murit creatorul francez de modă Hubert de Givenchy; unul dintre simbolurile modei haute-couture ale secolului al XX-lea (n. 1927)




