STARS and STRIPES: SUA caută să folosească baze militare din România în vederea unor misiuni în Iran

STARS AND STRIPES (SUA), 11 martie 2026 – Stuttgart, Germania – Statele Unite cer permisiunea de a folosi niște baze din România, un aliat al NATO, în vederea unor operațiuni din Iran, după cum reiese din declarațiile unor oficiali de la București, care, în cursul săptămânii, ar urma să anunțe o decizie în acest sens. Miercuri, președintele român, Nicușor Dan, a convocat o reuniune a Consiliului Apărării, ca să discute dacă avioane ale SUA ar putea lansa asemenea misiuni, după cum au relatat, miercuri, o serie de agenții de presă din România. Cererea implică prezența unor avioane militare la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, după cum reiese dintr-o relatare de marți a publicației Romanian Journal. În mod obișnuit, această bază adăpostește avioane militare americane și personal în conformitate cu acordurile de acest fel și de survolare, convenite cu o serie de aliați și de parteneri, după cum reiese dintr-o declarație de miercuri a Pentagonului. “Ținând cont de securitatea operațională a aparaturii și a personalului american, alte detalii nu se mai pot difuza”, se arată în declarație.

Baza aeriană românească de la Marea Neagră, pe care trupele americane o menționează sub inițialele MK, a fost folosită de forțele americane din regiune începând din anul 1999. Pe agenda oficială a consiliului din România figurează “situația din Orientul Mijlociu și implicațiile acesteia pentru Româna”, precum și o “analiză a unei mobilizări temporare de aparatură militară pe teritoriul românesc”, relatează Romanian Journal. Armata americană mai operează și într-o altă locație, la Deveselu, unde trupele americane fac parte dintr-o misiune a NATO de apărare antiaeriană, menită să răspundă unor eventuale amenințări din partea Iranului.

În decursul anilor, România s-a arătat dispusă să coopereze cu Statele Unite și în privința altor misiuni de pe teritoriul țării, unde sunt moblizați cel puțin 1000 de militari americani.

În octombrie, Pentagonul și-a redus numărul trupelor din România după ce rotația de pe teritoriul acesteia a unor asemenea trupe s-a încheiat. Totuși, Pentagonul are în vedere noi misiuni de instrucție, precum trimiterea unei unități de tancuri care să se antreneze alături de forțele române. Începând cu data de 28 februarie, când Statele Unite și Israelul și-au lansat operațiunea Epic Fury, o serie de baze au fost adăugate trupelor americane deja existente în Orientul Mijlociu. Această situație a dus la o congestionare a traficului aerian de la Baza Aeriană Ramstein, din Germania, și de la bazele din Regatul Unit și din Grecia, folosite de Statele Unite./adanga/rlambru

Articol de John Vandiver

https://www.stripes.com/theaters/europe/2026-03-11/us-romania-airbase-iran-21025925.html

Traducerea: Alexandru Danga