Îmi asum că vom păstra Ungaria ca o insulă a securității și liniștii chiar și într-o lume atât de haotică (Viktor Orbán)

Discursul premierului Viktor Orbán din 15 Martie a fost precedat de unul dintre cele mai mari marșuri pentru pace din toate timpurile, care a fost organizat cu ocazia împlinirii a 178 de ani de la izbucnirea revoluției și a luptei pentru libertate din 1848-1849. Premierul a spus: trebuie să ne reînnoim alianța anti-război, încheiată la alegerile anterioare.
„Suntem mulți, acum suntem cei mai mulți, suntem atât de mulți încât dacă am sta unii pe umerii altora, Tibor Kapu ar putea urca la Stația Spațială Internațională”, a spus premierul.
„Duminică, soare, eroi ai anului 1848, mari artiști, o mulțime fantastică, nu am putut găsi o companie mai bună astăzi la Budapesta. Bun venit!”, cu aceste cuvinte i-a salutat premierul pe participanții la Maşul Păcii.
Poporul maghiar nu are nevoie să i se spună ce este libertatea, adulmecăm aerul și știm cum stăm. Ştim pentru că dragostea este palpabilă și simțim puterea înnobilatoare a unității. Mulţimea în sine nu este niciodată suficientă. Libertatea poate izvorî doar din dragoste și numai unitatea o poate întări. Indiferent cât de mare este mulțimea, dacă este adunată de ură și furie, ea nu va deveni niciodată libertate.
Nu vom permite niciodată ca Ungaria să fie guvernată de ură și furie, a precizat Viktor Orbán la începutul discursului său festiv.
Nu vom renunța la reducerea facturilor la utilități, la a 13-a și a 14-a pensie lună, la sistemul nostru de sprijin pentru familii, la cel mai bun sistem fiscal din Europa și nu vom permite ca culorile noastre naționale să fie înlocuite cu steagul Ucrainei sau cel curcubeu, a subliniat premierul.
Referindu-se la evenimentul Partidului Tisza, Viktor Orbán a subliniat că astăzi şi Bruxelles s-a îmbrăcat ca ungurii.
„Cele 12 puncte ale lor sunt cele 12 puncte ale servituții. Este vorba despre ceea ce doresc cei de la Bruxelles. Noi, cei din Martie, nu vom accepta niciodată ca lobonţii din Budapesta să transforme cele 12 puncte ale maghiarilor în cele 12 puncte ale Bruxelles-ului. Nu vom lăsa ca ceea ce am construit în 16 ani să fie vândut pentru 30 de arginți bruxellezi.
Nu vom renunța la Constituția noastră națională și creștină. Nu vom renunța la reducerea facturilor la utilități, nici la a 13-a sau a 14-a penise lunară. Nu vom renunța la sistemul nostru de sprijin familial de talie mondială. Nu vom renunța la cel mai bun sistem fiscal din Europa. Vom proteja sprijinul pentru mame, ne vom proteja copiii și nu vom permite ca culorile noastre naționale să fie înlocuite cu steagul Ucrainei sau curcubeu”, a subliniat Viktor Orbán, care a adăugat: „Vedeți, ucraineni, vezi, Zelenski! Acesta este statul milenar al ungurilor. Și credeți că ne puteți speria cu o blocadă petrolieră, șantaj și amenințări la adresa liderilor noștri?
Fiți deştept şi opriţi-vă! Cine vrea să-i înfrângă pe unguri, trebuie să se trezeacă mai devreme. Cu câteva sute de ani mai devreme. Aveți destule probleme pe frontul de est, de ce ne atacați? Suntem un popor iubitor de pace și tolerant la pace. Dați-ne petrolul nostru, apoi mergeți cu furgonetele la trezoreria din Bruxelles pentru banii occidentalilor, ei numai pot spune NU”, le-a spus premierul ungar ucrainenilor care l-au amenințat cu moartea pe el și familia sa.
Viktor Orbán a precizat fără echivov: Cel mai important obiectiv este ca Ungaria să rămână o insulă de securitate și liniște.
„Ne confruntăm cu un test pe care nici măcar caii de război bătrâni ca mine nu l-au văzut. Și totuși am văzut deja câte ceva. Nu putem ști ziua sau ora când primul soldat al celor de la Bruxelles va păși pe pământul ucrainean. Dar un lucru ştim sigur: că se va întâmpla. Ei strigă asta cu mândrie și entuziasm. Abia așteaptă ca soldații Uniunii Europene să plece spre Ucraina.
Ei bine, de asta trebuie să ne ferim. De asta trebuie să ne protejăm.
Dar îmi asum că vom păstra Ungaria ca o insulă a securității și liniștii chiar și într-o lume atât de haotică, a declarat premierul, care a vorbit și despre ororile războiului.
„În război, nu contează cine ești, ce ai realizat, la ce ești bun, ce vrei să realizezi în viață. Tot ce contează este dacă ții bine mitraliera. Tot ce contează este cum alergi după inamic sau înaintea acestuia. Tot ce contează este câți oameni ai ucis, câte gloanțe ai primit. Dar noi nu vrem o astfel de soartă pentru copiii noștri. Nu vrem un destin pentru mamele copiilor noștri ca ele să-și îngroape fiii în țări străine, sub steaguri străine. Este timpul ca Kievul și Bruxelles-ul să înțeleagă că fiii noștri nu vor muri pentru Ucraina, ci vor trăi pentru Ungaria”, a subliniat premierul ungar, care consideră că pe 12 aprilie vor avea loc alegeri decisive. „Nu votăm doar pentru un parlament și un guvern, ci alegem un destin pentru noi înșine și pentru ungurii care vor veni după noi. Am ajuns la o răscruce. Cunosc asta. Și eu am fost la o răscruce. Când le-am spus NU sovieticilor în tinerețe. Am fost la o răscruce când am spus NU migrației germanilor, ca premier. Am fost la o răscruce când am spus NU războiului la Bruxelles. Și sunt la o răscruce acum, alături de voi, când le spun NU ucrainenilor.
Trebuie să alegem cine va forma guvernul: eu sau Zelenski? Mă ofer cu modestia cuvenită”, a spus Viktor Orbán.
Potrivit premierului, planul este de a prinde Ungaria într-un cleşte, din Occidentul și din Est. „Ei blochează ceea ce ni se cuvine. Banii noștri de la Bruxelles, petrolul nostru din Ucraina. Șantajează, amenință și intimidează. Birocrații de la Bruxelles, mafia războiului de la Kiev. Fiecare cu ce are”, a spus Viktor Orbán, care a adăugat: „Vor o schimbare de guvern în Ungaria pentru că nu le vom da cheile de la seif. Pentru că nu vom permite ca cerealele ieftine ucrainene să fie vândute peste fermierii ungari. Pentru că nu le vom permite marilor multinaționale, Shells și Erst, să vă ia banii. Pentru că nu îi vom lăsa pe ucraineni să transporte milioane de euro și lingouri de aur, cine știe cu ce scop, în Ungaria. Pentru că nu vom lăsa Ucraina să adere la UE și odată cu asta să aducă războiul pe capul Ungariei. De aceea le stăm în cale”.
Referitor la alegeri, Viktor Orbán a subliniat că FIDESZ va câștiga și pacea va rămâne, facturile la utilități vor fi mici, iar salariile vor crește.
„FIDESZ câștigă, și toți cei care muncesc câștigă. FIDESZ câștigă, iar familiile vor fi puternice, și va fi bine chiar şi pentru cei care nu au votat pentru noi „, a spus premierul, subliniind că războiul necesită bani, iar Bruxelles-ul a rămas fără bani. Banii noștri nu le ajung, vor chiar să ia banii copiilor și nepoților noștri. Vor să vă transforme în sclavi ai datoriilor, invocând Ucraina. Cu modestia cuvenită, pot spune doar că, atâta timp cât sunt premier, nu-i voi lăsa să ia ce este al vostru și ce vi se cuvine.
Nu-i voi lăsa să jefuiască Ungaria”, a spus ferm premierul.
Viktor Orán a subliniat că mai sunt 28 de zile până la alegeri.
„Nu trebuie să câștigăm așa cum am câștigat acum patru ani, ci mai bine. Nu avem nevoie de tot atâtea voturi ca acum patru ani, ci de mai multe. Trei milioane de voturi nu reprezintă plafonul, ci pragul. Nu trebuie să-l atingem, ci să-l depășim. Trebuie să obținem o victorie istorică, pentru că următorul guvern va avea o responsabilitate istorică”, a explicat premierul, potrivit căruia, „avem nevoie de lideri calmi, relaxați și încrezători”.
„Minte limpede, sânge rece, mână sigură. Calm strategic și experiență. Și le avem pe toate acestea. De fapt, numai noi le avem. Doar FIDESZ și KDNP pot oferi Ungariei securitatea de care avem nevoie acum. Iar pentru asta noi suntem garanția. De ştiut, că așa stau lucrurile, este o treabă. A merge la vot e cu totul altceva. Cunoașterea există, votul încă nu există şi va fi pe 12 aprilie. Și va fi dacă vom lucra în următoarele 28 de zile fără compromisuri și fără milă față de noi înșine. Și atunci vom repurta o victorie strălucitoare. Atât de strălucitoare încât chiar și Bruxelles-ul și Kievul nu pot decât să clipească. Și bietul nostru râu Tisza își poate recăpăta onoarea.
FIDESZ este alegerea sigură.
Să fie pace, libertate și înțelegere!”, a spus premierul în încheierea discursului său./rganciu/atataru

https://hirado.hu/cikk/2026/03/15/orban-viktor-vallalom-hogy-ilyen-felfordult-vilagban-is-megorizzuk-magyarorszagot-a-biztonsag-es-a-nyugalom-szigetenek