RADOR RADIO ROMÂNIA (31 martie) – Potrivit Biroului de Presă al Vaticanului, în Vinerea Mare, pe 3 aprilie, Papa Leon al XIV-lea va purta crucea pe tot parcursul Drumului Crucii la Colosseum. Meditațiile vor fi conduse de părintele franciscan Francesco Patton, fost custode al Țării Sfinte între 2016 și 2025, înaintea părintelui Francesco Ielpo.
Joia Mare
Triduumul pascal din acest an se deschide cu o alegere care demonstrează stilul și sensibilitatea liturgică a Papei Leon al XIV-lea. Liturghia Cinei Domnului, din Joia Mare, va fi celebrată din nou în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Diecezei de Roma și, prin urmare, sediul său episcopal.
După 13 ani în care Papa Francisc a ales locuri simbol ale suferinței, precum închisori, centre pentru migranți și centre de primire, noul Papă schimbă cursul, celebrând Cina Domnului într-o manieră tradiţională.
Ritualul spălării picioarelor va reflecta şi el această abordare.
Gestul Pontifului va fi primit de doisprezece preoţi, amintind într-un mod mai simbolic și sacramental gestul lui Hristos la Cina cea de Taină. Această alegere diferă de deschiderea din anii trecuți, când Papa Francisc căutase să includă femei, deținuți, migranți, persoane transgender și adepți ai altor religii, transformând acest moment într-un semn universal de incluziune și apropiere.
Dacă pontificatul lui Francisc a scos liturgia din contextele instituționale pentru a veni în întâmpinarea periferiilor existențiale, acum Papa Leon al XIV-lea pare că doreşte să readucă ritul la o dimensiune strict eclezială, subliniind centralitatea tradiției.(www.rainews.it-31 martie)/cpaunel/ilapadat








