Guvernul a decis astăzi aplicarea unei reduceri a accizei la motorină cu 30 de bani pe litru. Totodată, nu va mai fi permisă decât o actualizare pe zi a preţurilor la pompă.
Potrivit unui comunicat de presă, în urma discuţiilor cu operatorii, s-a ajuns la concluzia că alte variante de lucru aflate pe masă nu ar fi putut fi aplicate unitar şi ar fi provocat distorsiuni în aprovizionarea cu carburanţi.
Decizia ţine cont şi de limitările bugetare, urmând să fie implementată printr-o ordonanţă de urgenţă care va fi adoptată într-o şedinţă extraordinară a Guvernului, cel mai probabil mâine./cpodea/csimion
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 aprilie








