Ucraina și Statele Unite au convenit să consolideze documentul privind garanțiile de securitate (Volodimir Zelenski)

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat, miercuri seară, că a purtat o discuție cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, cu senatorul Lindsey Graham și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre consolidarea diplomației, garanțiile de securitate și implicarea europenilor. Zelenski a menţionat că a discutat cu americanii şi despre un armistițiu de Paște. „Sunt necesare alte semnale, iar liniștea de Paște ar putea fi exact acel semnal care să le spună tuturor: diplomația poate avea succes. Ucraina face totul pentru a susține eforturile în vederea păcii” – a asigurat liderul de la Kiev. Părțile au discutat, de asemenea, despre cum să consolideze diplomația, despre garanțiile de securitate și despre implicarea europenilor în acest proces. „A fost o discuție pozitivă. Am convenit să consolidăm garanțiile de securitate, iar eu am însărcinat deja echipa noastră să actualizeze prompt documentele, astfel încât garanțiile de securitate pentru Ucraina să fie puternice, iar perspectiva reconstrucției de după război să fie reală și ca totul să fie funcțional. Totul trebuie să fie de actualitate. Vedem ce schimbări au loc în lume. Cât de multe se pot schimba într-o clipă. Acest lucru se referă atât la alianțe, cât și la provocările de securitate. Ucraina trebuie să obțină o securitate fiabilă, iar aceasta este sarcina principală” – a declarat Zelenski. Preşedintele le-a mulțumit reprezentanților liderului american, Donald Trump, pentru faptul că „ne aud și sunt gata să lucreze împreună pentru a găsi compromisurile corecte, pașii corecți, deciziile corecte”. „Cheia constă în modul și în conținutul în care vorbim cu toții împreună cu Rusia, precum și în modul în care sunt pregătite documentele, în special cele privind garanțiile de securitate. Pentru ca ucrainenii să înțeleagă clar cum vor reacționa partenerii în cazul repetării agresiunii ruse și ce anume va descuraja Rusia de la agresiune. Sunt necesare poziții comune puternice, iar contribuția noastră ucraineană la această forță există cu siguranță. Lucrăm cu America” – a adăugat președintele. Volodimir Zelenski a menționat că se așteaptă ca echipele să lucreze în viitorul apropiat în mod concret, „pentru ca noi toți să putem simți progresul”. „Formatul trilateral este important, formatul la nivel de lideri – toate acestea sunt necesare” – a subliniat Zelenski./sdan/aburtica

SUSPILNE – 2 aprilie