Președintele Nicuşor Dan a confirmat astăzi că două dintre persoanele care au lucrat la campania sa pentru alegerile de anul trecut au fost implicate în trucarea unor fotografii care sugerau o întâlnire pe care ar fi avut-o cu Victor Ponta și cu fostul director adjunct al SRI, Florian Coldea. Nicuşor Dan a precizat că nu a fost audiat la DIICOT în calitate de parte vătămată, dar că se va prezenta, dacă va fi citat.
Nicuşor Dan: Sunt două lucruri clare. Unu, eu am făcut plângerea la DIICOT, a doua zi după ce elementele astea au apărut în spațiul public și doi, da, în campania electorală am lucrat cu mai multe echipe care au fost subcontractate de alte firme cu care am lucrat și da, e o certitudine că în ancheta DIICOT, două din aceste persoane au fost și în fotografiile de care vorbim. Mai departe este treaba procurorilor și mi-aș dori ca… e foarte bine că au ajuns până aici, cât mai curând să răspundă la întrebarea esențială: cine i-a plătit pe oamenii ăștia.
Realizator: Vă reamintim, imaginile care fac obiectul acestui dosar au fost publicate pe internet de fosta candidată la președinție, Elena Lasconi, cu câteva zile înainte de alegerile din mai 2025. Ea a fost audiată săptămâna trecută în cadrul anchetei DIICOT. La audieri a fost chemat și Victor Ponta ca parte vătămată. El a afirmat că procurorii au patru suspecți de implicare în trucarea imaginilor./lalexandrescu/geftene
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 aprilie








