„Un om extrem de bolnav”. Afirmația îi aparține lui Chuck Schumer, un important senator democrat american, și se referă la președintele Statelor Unite, Donald Trump. Declarația, citată de ziarul britanic The Guardian, a fost făcută după ce „președintele Trump ar fi avertizat pe portalul său, Truth Social, că, marți seară, ‚o întreagă civilizație va pieri’ dacă Iranul nu-i va respecta termenul-limită și nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz”.
De altfel, concentrându-și atenția asupra războiului declanșat de Statele Unite și de Israel împotriva Iranului, presa internațională citează și alte declarații asemănătoare la adresa președintelui Trump. Potrivit publicației americane The Hill, „o fostă susținătoare a președintelui Trump, republicana Marjorie Taylor Greene, a cerut ca, în urma amenințărilor proferate, președintele Trump să fie demis în conformitate cu Amendamentul 25 de Constituția americană. ‚Retorica sa înseamnă răutate și nebunie’”, a subliniat republicana în cauză. „Amendamentul 25 chiar acum!” a cerut și congresmanul democrat de Wisconsin, Mark Pocan, citat de aceeași publicație.
Cum este însă văzut războiul din Iran în lume? La această întrebare pare să răspundă un alt ziar american, The Wall Street Journal, care afirmă: „Europa este împărțită, China vede în război o oportunitate, iar după Iran, Rusia are cel mai mult de pierdut”. „Și în definitiv, sunt niște animale”, ar fi spus președintele Trump despre iranieni, citat fiind de ziarul francez Le Figaro. Oricum, Israelul a început deja să bombardeze infrastructura iraniană. Cotidianul israelian Ha aretz transmite că, „sub pretextul că ar fi folosite de teroriști, Israelul a început deja să bombardeze poduri și căi ferate”.
Dar, mai aproape de noi, un alt eveniment atrage atenția presei. Este vorba despre vizita pe care vicepreședintele american, JD Vance, o efectuează în Ungaria pentru a-l susține în alegeri pe actualul premier, Viktor Orbán. “Vance vizitează Ungaria pentru a revigora perspectivele lui Orbán în alegeri”, titrează cotidianul american The New York Times, referindu-se la eveniment. Același ziar mai notează că, “la conferința de presă desfășurată ieri, la Budapesta, vicepreședintele Vance a spus că, ‘bineînțeles, Viktor Orbán va câștiga’”. Din Franța, ziarul Le Monde afirmă și el că “Vance a evidențiat meritele premierului”, iar din Italia, cotidianul Corriere della Sera tltrează: “Alegeri în Ungaria – o stranie alianță între Trump, Putin și Xi îl susține pe Orbán, care, pentru prima oară, riscă să piardă”. După cum era de așteptat, presa ungară consideră vizita vicepreședintelui Vance un eveniment cât se poate de important. “Ne-am câștigat un prieten special în JD Vance”, titrează cotidianul budapestan Magyar Hirlap, citându-l pe Orbán, după care notează: “Vicepreședintele SUA spune că Viktor Orbán va câștiga alegerile”. Oricum însă, după cum afirmă ziarul moscovit Kommersant, “Vance a fost extrem de politicos și nu a ezitat să-l copleșească pe premierul ungar cu complimente. ‘Președintele Trump te iubește, și eu, la fel’”, ar fi spus Vance, el subliniind totodată că Orbán este „unul dintre puținii oameni de stat adevărați din Europa”.
Alexandru Danga, RADOR RADIO ROMÂNIA





