Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, ca for decizional, a avizat favorabil iniţiativa legislativă care prevede dublarea amenzilor pentru cei care deranjează vecinii cu petreceri zgomotoase, cu muzică la volum mare sau lucrări de construcţii în timpul orelor de linişte. Măsura ar fi aplicată atât în mediul urban, cât şi în cel rural. Amenzile propuse pot ajunge la două mii de lei, iar dacă faptele se repetă într-un interval de 72 de ore sancţiunile vor fi de șase mii de lei. Reporterul RRA, Iulia Gherman, mai transmite că cei care nu plătesc amenzile vor face muncă în folosul comunităţii. Proiectul de lege are avize favorabile din partea Guvernului, Consiliului Economic şi Consiliului Legislativ. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 8 aprilie)/ctuluc
RADOR RADIO ROMÂNIA (8 aprilie)







