Dubai a restricționat companiile aeriene străine la un singur zbor zilnic către aeroporturile sale până pe 31 mai, din cauza crizei din Iran, ceea ce a stârnit temeri privind pierderile de venituri în rândul transportatorilor indieni care planificaseră mai multe zboruri decât companii aeriene din orice altă țară, potrivit unor documente. Federația Companiilor Aeriene Indiene (FIA), care reprezintă principalii transportatori IndiGo, Air India și SpiceJet, a cerut Indiei să facă presiuni asupra autorităților din Dubai pentru a ridica restricțiile și, în caz contrar, să ia în considerare măsuri reciproce pentru transportatorii din Dubai, inclusiv Emirates și Flydubai, conform unei scrisori pe care a trimis-o guvernului indian pe 31 martie. Transportatorii indieni sunt deja ținta unor presiuni financiare din cauza prețurilor mai mari la combustibil și a rutelor mai lungi către destinații occidentale, deoarece li s-a interzis să utilizeze spațiul aerian pakistanez de anul trecut, în urma tensiunilor militare dintre cei doi vecini (India și Pakistan, n.red.). Într-un e-mail privat adresat companiilor aeriene din 27 martie, consultat de Reuters, Dubai Airports a transmis că transportatorilor li se va permite un zbor dus-întors pe zi către Aeroportul Internațional Dubai (DXB), în mod normal cel mai aglomerat centru de călătorii internaționale din lume, și către Aeroportul Internațional Al Maktoum (DWC), în timpul sezonului estival, între 20 aprilie și 31 mai, prelungind restricțiile implementate după începerea războiului. „Transportatorii continuă să fie limitați la o rotație pe zi, până când capacitatea va permite facilitarea a mai multor locuri… Vor fi alocate sloturi suplimentare dacă există capacitate disponibilă”, se arată în comunicat. FIA a transmis guvernului indian că restricțiile nu sunt aplicate companiilor aeriene din Dubai, cum ar fi Emirates și Flydubai, creând condiții de concurență inegale care ar putea duce la pierderi de venituri „substanțiale”. Aeroporturile din Dubai și biroul media al Dubaiului nu au răspuns solicitărilor repetate de comentarii. Flydubai a anunțat că programul său de zbor a fost aprobat de autoritățile relevante. Emirates nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Măsurile vin după ce Emirates și alte companii aeriene din Golf s-au plâns de mult timp de acordurile bilaterale de servicii aeriene ale Indiei care limitează numărul de locuri care pot fi desfășurate între țări. Autoritățile indiene au declarat că astfel de acorduri protejează companiile aeriene indiene pe piața acerbă.
Transportatorii indieni sunt cei mai afectați de restricții
India a fost cea mai mare sursă de pasageri pentru DXB în 2025, cu 11,9 milioane de călători care au trecut prin hub-ul respectiv. Limitările de trafic aerian din Dubai vor afecta cel mai grav companiile aeriene indiene, conform datelor privind orarele din aprilie și mai de la Cirium. Air India și compania sa low-cost Air India Express au programat peste 750 de zboruri către DXB în această perioadă. IndiGo are 481 curse, urmată de Saudia Airlines și Gulf Air, care au planificat 480, respectiv 404 zboruri. Compania indiană SpiceJet planificase 61. Limita de un zbor pe zi ar însemna 30 sau 31 pe lună pentru fiecare companie aeriană străină, față de sutele de zboruri zilnice efectuate de Emirates și flydubai, conform datelor Flightradar24. IndiGo a declarat pentru Reuters într-un comunicat că criza din Orientul Mijlociu și noile restricții extinse din Dubai „i-au restricționat semnificativ” operațiunile, deoarece avea un program de vară aprobat de 15 zboruri zilnice din India către Dubai. „Drept urmare, o parte semnificativă a capacității și a timpului de operare al IndiGo este în prezent subutilizată”, a declarat IndiGo în primele sale comentarii despre criză. Air India, SpiceJet și autoritățile indiene nu au răspuns solicitărilor de comentarii. Alte companii aeriene importante, precum Lufthansa, Singapore Airlines și British Airways, aveau mult mai puține zboruri către Dubai decât transportatorii indieni înainte de începerea crizei și au anulat toate zborurile către oraș cel puțin până pe 31 mai. În schimb, acestea adaugă mai multe zboruri directe Asia-Europa pentru a profita de cererea puternică de pasageri, care a dus la creșterea prețurilor./cstoica/amirea
(REUTERS – 10 aprilie)








