Filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu, selectat pentru competiţia finală la festivalul de la Cannes

Realizator: Nicoleta Turcu – Regizorul Cristian Mungiu reintră în competiția pentru Marele Premiu de la Cannes cu filmul „Fjord”, după ce a câștigat trofeul Palme d’Or în 2007. Celebrul festival de pe Coasta de Azur va avea loc în a doua jumătate a lunii mai. Selecția juriului din acest an cuprinde regizori de prestigiu, precum spaniolul Pedro Almodóvar, câștigător de două premii Oscar, sau japonezul Hirokazu Koreeda, laureat și el la Cannes.
Corespondenţă din Paris – Reporter: Daniela Coman – Filmul lui Cristian Mungiu este o coproducție franco-română-norvegiană cu actorul de origine română Sebastian Stan într-unul dintre rolurile principale. Este povestea unui cuplu româno-norvegian, care se stabilește într-un oraș izolat din țara scandinavă. Premiera sa este programată pentru acest an. Cele 21 de filme desemnate de Comitetul de Selecție pentru competiția finală la Palme d’Or au fost alese din peste 2.500 de lungmetraje, din 140 de țări din întreaga lume care au canditat la preselecție. Regizorul neozeelandez Peter Jackson și actrița americană Barbra Streisand vor primi câte un Palme d’Or de onoare. Iar o altă vedetă de la Hollywood, actorul John Travolta, va avea pe Coasta de Azur debutul său regizoral./amirea/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (10 aprilie)