Înscrierea în programul european Discover EU, lansat în urmă cu trei zile, este posibilă până pe 22 aprilie. Tinerii din statele membre, născuți între iulie 2007 și 30 iunie 2008, pot obține permise de călătorie gratuite pentru excursii cu trenul de până la șapte zile prin Europa. Cei selectați vor primi și un card de reduceri pentru transport public, activități culturale, cazări, alimentație, sporturi și alte servicii. În această ediție a programului sunt disponibile 40.000 de permise de călătorie, iar cei selectați vor fi anunțați la începutul lunii iunie. Toate detaliile se găsesc pe pagina de internet youth.europa.eu sau pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România./denisse/amirea
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 aprilie)






