Premierul Ilie Bolojan l-a felicitat pe Péter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria. Şeful guvernului de la Bucureşti a subliniat că aşteaptă cu nerăbdare şi consolidarea în continuare parteneriatului strategic, cu accent pe cooperarea economică şi sectorială. Potrivit acestuia, prioritatea este cooperarea pentru a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor din ambele ţări într-o Uniune Europeană mai puternică, mai unită şi mai competitivă.
Anterior, şi preşedintele Nicuşor Dan l-a felicitat pe liderul opoziţiei din Ungaria, Péter Magyar. Şeful statului a subliniat că România şi Ungaria sunt vecine, partenere şi membre ale Uniunii Europene şi NATO şi şi-a exprimat dorinţa de a deschide un nou capitol în relaţiile dintre cele două ţări./cvanatoru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 13 aprilie








