Presa internațională analizează efectele blocadei instituite de SUA, luni după-amiază, asupra navelor iraniene în strâmtoarea Ormuz. Un ”pariu periculos”, consideră The Economist, explicând că Donald Trump ”speră că strangularea economică ar putea forța Iranul să deschidă strâmtoarea după ce bombardamentele au eșuat”. Ziarul îl citează pe Mark Montgomery, un contraamiral în retragere, care spune că aspectul militar al planului este „absolut fezabil”, explicând că America poate aborda și sechestra nave relativ ușor. El a dat ca exemplu cele zece petroliere cu legături cu Venezuela sechestrate între decembrie și februarie. Cu toate acestea, The Economist enumeră și o serie de riscuri: măsura ”subminează și mai mult dreptul internațional”, ”ar putea agrava criza energetică globală și ar putea duce la o nouă escaladare”. Și Wall Street Journal consideră că operațiunea ”pregătește o nouă confruntare riscantă” ”care ar putea atrage forțele americane într-o luptă prelungită pentru controlul acestui punct strategic, agravând în același timp daunele economice globale cauzate de conflict”. New York Times vorbește despre ”un test pentru a vedea care parte poate îndura mai multă durere. Președintele Trump încearcă să blocheze o cale vitală pentru supraviețuirea Iranului, dar iranienii pariază că toleranța lui Trump la consecințele politice este limitată”. Washington Post semnalează deja un efect politic important: ”cu cât războiul se prelungește, cu atât mai mult se înrăutățesc previziunile pe termen mediu pentru republicani”. ”Măsura riscă să devină un autogol gigantic”, consideră și cotidianul italian Avvenire, explicând: ”sufocarea Strâmtorii înseamnă expunerea lumii la o criză energetică (dezastruoasă), chiar mai gravă decât cea actuală, cu rezultatul inevitabil al unei inflații suplimentare”. În plus, ”blocada riscă să amplifice tensiunile cu China întrucât gigantul asiatic achiziționează aproximativ 90% din exporturile de petrol ale Iranului, echivalentul a aproximativ 1,7 milioane de barili pe zi”. Nu este o coincidență faptul că reacția Chinei a fost rapidă. „Strâmtoarea Ormuz este o rută comercială internațională importantă pentru mărfuri și energie, iar asigurarea securității, stabilității și liberei circulații este în interesul comun al comunității internaționale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Guo Jiakun, mai scrie Avvenire, observând totodată că și aliații NATO ”s-au distanțat, la rândul lor”. „Regatul Unit nu susține blocada navală a Strâmtorii Ormuz anunțată de președintele american Donald Trump. Am fost clari atunci când am spus că nu ne vom lăsa târâţi în acest război”, a declarat premierul britanic Keir Starmer. Între timp, președintele francez Emmanuel Macron a promis că „în zilele următoare, împreună cu Regatul Unit, vom organiza o conferință cu acele țări dispuse să contribuie alături de noi la o misiune multinațională pașnică ce vizează restabilirea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz”, mai notează Avvenire.
Între timp, Donald Trump se află într-un război retoric și cu Papa Leon al XIV-lea. Într-o ”postare lungă și acidă” pe Truth Social, președintele american l-a descris pe Suveranul Pontif ca fiind „slab pe frontul criminalității și groaznic în politica externă”, notează agenția italiană, vorbind despre ”un atac fără precedent, care marchează o ruptură de neimaginat între Casa Albă și Vatican”. Răspunsul Papei a fost ferm şi a sosit imediat: „Nu mă tem de administrația Trump”, „propăvăduiesc Evanghelia” și, prin urmare, „voi continua să mă pronunț împotriva războiului”, a spus Papa Leon, adăugând și că „Nu cred că Evanghelia poate fi abuzată în felul în care o fac unii oameni”. ”Atacul lansat împotriva conducătorului Bisericii Catolice semnalează o nerăbdare, aproape o disperare, care s-a acumulat în lunile anterioare și care acum a explodat fără reținere”, ”exacerbată de teama existentă la Casa Albă de a pierde alegerile din noiembrie, de la jumătatea mandatului”, comentează Il Corriere della Sera. Amintind că Leon al XIV-lea este ”fiu al orașului Chicago”, cotidianul italian observă că ”de data aceasta, lui Donald Trump îi va fi dificil să acrediteze ideea unui papă antiamerican, așa cum fusese portretizat Francisc”, mai ales că în ultimele luni actualul Suveran Pontif a primit susținere din partea tuturor episcopilor americani.
Pe plan european, ”Ungaria celebrează întoarcerea spre Europa după o înfrângere zdrobitoare a lui Orbán în alegeri”, titrează Le Monde, în timp ce Associated Press vorbește despre un ”cutremur electoral” și despre ”o lovitură uluitoare pentru Viktor Orbán – un aliat apropiat atât al președintelui american Donald Trump, cât și al președintelui rus Vladimir Putin”. ”Câștigătorul alegerilor, Péter Magyar, un fost loialist al lui Orbán care a făcut campanie împotriva corupției și abordând probleme cotidiene precum asistența medicală, s-a angajat să reconstruiască relațiile Ungariei cu Uniunea Europeană și NATO”, mai notează Associated Press. ”Căderea lui Orbán în Ungaria, un regres pentru lumea iliberală”, titrează Le Figaro, comentând că ”pentru autocrații din întreaga lume, prima lecție este că puterea nu este niciodată garantată pe viață și că alternativa la democrația liberală nu este eternă, chiar și atunci când această alternativă este susținută de președintele principalei puteri a lumii”. Los Angeles Times scrie despre ”efecte în lanț pentru Trump și conservatorii americani”, remarcând ”diminuarea capacității lui Donald Trump de a-și ajuta politicienii aliați din străinătate”. Pe de altă parte, ”înfrângerea lui Orban este și înfrângerea lui Putin”, consideră Les Echos, explicând că ”victoria lui Peter Magyar în Ungaria va reduce puterea perturbatoare a Kremlinului în cadrul Uniunii Europene”. ”Iliberalismul nu este inevitabil”, subliniază și istoricul și analistul Anne Applebaum în titlul unui articol semnat pentru The Atlantic. ”Înfrângerea lui Orbán pune capăt convingerii care a cuprins mișcarea MAGA – dar prezentă și în retorica președintelui rus Vladimir Putin – că partidele iliberale sunt cumva destinate nu doar să câștige, ci și să dețină puterea pentru totdeauna, pentru că au sprijinul oamenilor „adevărați”. Se pare că istoria nu funcționează așa. Oamenii „adevărați” se satură de conducătorii lor, iar ideile vechi devin expirate. Iliberalismul duce la corupție. Iar dacă Orbán a putut pierde, atunci și admiratorii săi ruși și americani pot pierde”, conchide Anne Applebaum.
Carolina Ciulu, RADOR
