Calendarul evenimentelor, 20 aprilie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

-Președinție

* Primirea de către preşedintele Nicuşor Dan a ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru – ora 9:15, la Palatul Cotroceni

* Forumul Educaţiei Financiare, eveniment desfăşurat sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României, organizat de Academia de Studii Economice din Bucureşti; participă preşedintele Nicuşor Dan (alocuţiune – 11:05), guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian – ora 11:00, Aula Magna

 

-Senat

*ora 12:00 – Ședinţa Biroului permanent al Senatului      și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

*ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

*ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 18:00 – vot final

*Lucrări în comisiile permanente

  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
  • ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
  • ora 13:00 – Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială – etaj 5, sala 5058
  • ora 13:30 – Comisia pentru sănătate

 

-Camera Deputaților

*ora 13:30 (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

*orele 14:00 – 16:00 –         Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

*Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

  • ora 16:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • orele 17:00 – 18:30 – Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice
  • Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului

*orele 17:00 – 18:30 – Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual.
  • Comisia pentru sănătate şi familie
  • Comisia pentru afaceri europene
  • ora 17:00: Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului

 

-Ministere

*Bruxelles: Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, alături de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, vor inaugura luni, 20 aprilie, la sediul NATO din Bruxelles, evenimentul de promovare a industriei naţionale de profil ‘Romania Industry Day’. La această acţiune şi-au anunţat participarea peste 20 de companii româneşti de top. Evenimentul, organizat în premieră la sediul Alianţei Nord-Atlantice, constituie o etapă majoră în eforturile de diplomaţie economică ale României. Obiectivul central este evidenţierea relevanţei strategice a industriei naţionale de apărare pentru arhitectura de securitate a NATO şi creşterea profilului sectorului de apărare şi securitate cibernetică în calitate de furnizori potenţiali pentru aliaţi.

  • Întrevederea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola – Bruxelles, Regatul Belgiei

*Jud.Hunedoara: Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila Zoltan, va efectua o vizită de lucru în localitatea Sântămăria Orlea, judeţul Hunedoara, cu prilejul inaugurării celei de-a 65-a creşe realizate în cadrul Programului guvernamental ‘Sfânta Ana’, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – ora 17:30, la sediul noii creşe din localitatea Sântămăria Orlean

 

-Partide

* ‘Momentul adevărului’, eveniment organizat de Partidul Social Democrat – ora 17:00, la Palatul Parlamentului, sala Ion I. C. Brătianu

 

– Administraţie

*Arad: Şedinţă a Consiliului Local Municipal Arad – ora 11:00

*Pitești: Deschiderea seminarului internaţional ‘Politici comparate de dezvoltare rurală’, coordonat de Organizaţia Regiunilor Unite Fogar, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Argeş – ora 14:00, la sediul CJ Argeş, sala mare

 

-Sindicate, Patronate

*„Greva națională a șoferilor de camion” și a lucrătorilor din transportul rutier de marfă este programată să se desfășoare în perioada 20–25 aprilie, acțiunea fiind coordonată la nivel regional pentru a protesta împotriva costurilor ridicate ale carburanților și a reglementărilor stricte de tranzit în spațiul Schengen. Protestele, care vizează blocarea terminalelor de marfă și a punctelor cheie de aprovizionare, sunt anunțate să înceapă zilnic la ora 09:00, afectând semnificativ fluxurile logistice și distribuția bunurilor de consum. Organizațiile sindicale și asociațiile de transportatori, precum cele cu sediul administrativ pe Strada Ienăchiță Văcărescu, nr. 16, avertizează asupra posibilelor întârzieri în livrări, în timp ce autoritățile recomandă monitorizarea rutelor alternative pentru a minimiza impactul asupra traficului rutier general

* Tg. Mureş: Conferinţă de presă organizată de Sindicatul Alternativa 2002 AZOMUREŞ, cu privire la acţiunile programate în perioada următoare – ora 10:00, la sediul CNSLR -Frăţia, Tg Mureş, str. Cuza Vodă, nr. 22, etaj 1 ,sala 23A

 

– Social

* Opera Naţională Bucureşti va găzdui, de la ora 18:00, Gala „Bucuria Învierii”. La fel ca Galele „Bucuria Vindecării„, care au loc în fiecare an în noiembrie, şi aceasta va fi dedicată pacienţilor oncologici şi familiilor, însoţitorilor, cadrelor medicale şi reprezentanţilor instituţiilor cu rol important în recuperarea oncologică. Vor cânta mezzosoprana Maria Miron Sîrbu de la Opera Naţională Română Iaşi, soprana basarabeană Ana Cebotari şi Corul bărbătesc Cantus Domini, dirijat de Arhid. Răzvan-Constantin Ştefan, profesor de muzică la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti

 

-Economic

* Conferinţa ‘Piaţa financiar-bancară’ organizată de Ziarul BURSA – ora 10:00, Hotel Sheraton Bucharest, sala Platinum

* Evenimentul ‘Agricultura viitorului în contextul schimbărilor climatice’, organizat de Asociaţia Naţională a Femeilor din Agricultură (ANFA), în parteneriat cu Administraţia Naţională de Meteorologie – ora 11:00, Sediul ANM

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru două emisiuni de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei şi 400 milioane lei

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind lucrările de construcţii în februarie 2026

 

-Medicină, Sănătate

* „Săptămâna Mondială a Imunizării” debutează în România pe data de 20 aprilie sub sloganul „Copil vaccinat = Copil protejat”, campania fiind coordonată de Institutul Național de Sănătate Publică situat pe Strada Dr. Leonte Anastasievici, nr. 1-3. Manifestările includ evenimente de informare ce încep zilnic la ora 9:00, având ca scop creșterea gradului de conștientizare privind importanța vaccinării pentru toate vârstele. Campania națională se aliniază eforturilor globale ale Organizației Mondiale a Sănătății, care organizează în paralel evenimentul online „For every generation, vaccines work” pe 20 aprilie, începând cu ora 14:30

 

-Învățământ

* Conferințele internaționale „ICPRMI” (Inteligența Artificială) și „ICSPML” (Procesarea Semnalelor) se desfășoară luni, 20 aprilie 2026, în cadrul hotelului Radisson Blu, situat pe Calea Victoriei, nr. 63-81, sesiunile de prezentare începând la ora 9:00. Evenimentele reunesc cercetători și experți globali pentru a dezbate progresele în recunoașterea formelor și învățarea automată, oferind o platformă riguroasă pentru schimbul de inovații tehnologice în centrul capitalei

 

-Istorie, Arhive

*Constanța: Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, sub egida Consiliului Judeţean Constanţa şi în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, vă invită luni, 20 aprilie, ora 13:00, la vernisajul expoziţiei foto-documentare ‘Scrisori din detenţie. Povestea unui tânăr închis la Canal: Nicolae Voicilă’. Evenimentul va avea loc la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7, municipiul Constanţa. Publicul va putea vizita expoziţia în perioada 20 aprilie – 8 mai 2026, la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7.

 

– Cultură

* Festivalul de dans „Bucharest Salsa Revolution” se încheie luni, 20 aprilie, la centrul de evenimente Royal Hall din Piața Presei Libere, nr. 1, activitățile fiind programate până la ora 11:30. Evenimentul marchează finalul unei ediții dedicate comunității iubitorilor de ritmuri latino, reunind instructori și dansatori într-un spațiu consacrat pentru manifestări de amploare din zona de nord a capitalei

* Trupa cehă Gutalax susține un concert în cadrul turneului „The Mischievous Romanian Tour” luni, 20 aprilie, la clubul Quantic, situat pe Șoseaua Grozăvești, nr. 82, începând cu ora 19:00. Evenimentul, marcat de stilul inconfundabil goregrind al formației, face parte dintr-o serie de reprezentații ce includ orașe precum Cluj-Napoca și Iași, oferind fanilor un spectacol plin de energie și umor specific. Biletele sunt disponibile prin platformele specializate, accesul în incinta clubului fiind permis publicului cu 30 de minute înainte de începerea show-ului

* Concert susținut de violonistul Liviu Prunaru, care revine în aprilie 2026 pe scenele din România cu turneul național solo Concertmaestro, ajuns la cea de-a doua ediție, un proiect artistic dedicat recitalului de vioară solo și relației directe dintre artist și public – ora 19:00, la Ateneul Român. Turneul se desfășoară în perioada 15-23 aprilie și include concerte la Târgu Mureș, Deva, Râmnicu Vâlcea, București, Iași, Brașov și Galați. Producător: Pro Contemporania. Parteneri instituţionali: Institutul Cultural Român, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internațional

* Turneul naţional ‘Stars Gala’, care promovează dansul de înaltă performanţă, reunind pe scenele din România nume consacrate la nivel internaţional şi noua generaţie a baletului contemporan, va avea loc, în perioada 20 aprilie – 4 mai, cu spectacole la Bucureşti, Galaţi, Timişoara şi Iaşi. Organizat de Asociaţia Mapamond şi Revolve Dance, cu susţinerea Institutului Cultural Român, turneul va debuta pe 20 aprilie la Teatrul Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti, urmat de reprezentaţii la Galaţi (27 aprilie), Timişoara (28 aprilie) şi Iaşi (4 mai). Potrivit unui comunicat postat pe site-ul ICR, ediţia din Capitală va fi onorată de prezenţa unor invitaţi de renume mondial: Constantine Allen şi Riho Sakamoto (dansatori principali, Dutch National Ballet, Amsterdam), Yana Peneva şi Alexei Orohovsky (solişti ai celebrului Teatru Mariinsky, St. Petersburg), fenomene ale baletului actual la doar 20 de ani.

*Focșani: În anul 2005, Guvernul României a declarat ‘Ziua Bibliotecarului din România’, tot în data de 23 aprilie, în semn de recunoaştere publică oficială a prestigiului unei profesii de importanţă deosebită pentru cultura naţională – cea de bibliotecar. Cu această ocazie, Consiliul Judeţean Vrancea, prin Biblioteca Judeţeană ‘Duiliu Zamfirescu’ Vrancea, va organiza Săptămâna Bibliotecarului în Vrancea, dedicată Zilei Internaţionale a Cărţii şi Zilei Naţionale a Bibliotecarului, care se va desfăşura în perioada 20 – 24 aprilie 2026, la toate sediile bibliotecii. Din programul de astăzi:

  • Ora 15:00 – Lansare Clubul de Caligrafie, ediţia a IV-a, 2026, derulat în parteneriat cu Şcoala Gimnazială ‘Ştefan cel Mare’ Focşani, prin proiectul educaţional ‘Atelier de Caligrafie la Bibliotecă’, ediţia a III-a. Coordonat de bibliotecarii Secţiei pentru Copii şi Tineret.

*Slobozia/Tulcea:Uniunea Artiştilor Plastici din România propune câteva noi evenimente din lumea artelor vizuale, care se vor desfăşura în perioada 20 – 26 aprilie 2026:

→Luni, 20 aprilie vor avea loc două vernisaje:

  • La ora 16:00, Centrul Cultural ‘Ionel Perlea’ din Slobozia vă invită la inaugurarea expoziţiei ‘Eseu sculptural’ a artistului Dumitru Gârea. Curatoare este Clementina Tudor, iar critic de artă Ana Amelia Dincă.
  • Fililala Tulcea a Uniunii Artiştilor Plastici propune pentru ora 17:30, la Galeriile de artă din oraş, deschiderea Salonului de primăvară. Expoziţia reuneşte pe simeze lucrări semnate de 25 de membri ai filialei şi se bucură şi de prezenţa artistei Ada Badea, invitată special din Bucureşti. Artiştii expozanţi sunt: Ruxandra Baiţu, Elida Veronica Butuc, Grigore Carată, Cicerone Ciobanu, Marin Cocheci, Ion Dore, Gabriela Ene Rusu, Emil Fronescu, Claudia Grigore, Doru Luchian, Veronica Luchian, Silvia Luchian, Elena Martinov, Mioara Mitu, Paul Muraveli, Gheorghe Neaţă, Cezara Nica, David Orbocea, Elena Orbocea, Adrian PAL, Adrian Pal jr, Irina PAL, Zoiţa Nicoleta PANCIU, Matei Pericleanu, Aftinia Vasile. Parteneri media ai Uniunii Artiştilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internaţional.

*Timișoara: Conferinţă de presă dedicată dedicată celei de-a L-a ediţii a Festivalului Internaţional ‘Timişoara Muzicală’ – ora 11:00, în foaierul Operei Naţionale Române din Timişoara

* Paris: Turneul internațional BrancuSING, desfășurat în perioada 18 martie – 1 mai și organizat de Asociația InoMusicArt, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-un demers artistic care transpune în limbaj sonor ideile și formele sculpturale ale marelui artist. Proiectul propune o întâlnire între muzică, patrimoniu, istoria artei și creația contemporană, desfășurată în spații culturale din România, Europa și Statele Unite ale Americii. Inițiat de soprana Rodica Vică, turneul are la bază o cercetare interdisciplinară realizată împreună cu istoricul de artă Doïna Lemny și propune un format de concert în care muzica, dialogul cu publicul și proiecțiile video facilitează apropierea spectatorilor de universul artistic brâncușian, evidențiind dialogul dintre sculptură, sunet și spațiul vizual. Concertele sunt susținute de soprana Rodica Vică și pianista Angela Drăghicescu, iar proiectul include și o componentă educațională prin masterclass-uri de canto și pian dedicate tinerilor muzicieni. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Internațional. Din program:

  • În data de 20 aprilie, evenimentul va avea loc la Paris, de la ora 19:00, la Cité Internationale des Arts – Sala Auditorium, 18, rue de l’Hôtel de Ville 75004

 

-Sport

* Prezentarea oficială a lui Gheorghe Hagi la echipă, ca noul antrenor al naționalei de fotbal a României, va avea loc luni, 20 aprilie. Noul selecționer își va începe mandatul cu două meciuri amicale, în luna iunie: cu Georgia, la Tbilisi (2 iunie), și cu Țara Galilor, la București, pe Stadionul Steaua (6 iunie).

→ Arena Naţională găzduieşte FRF Youth Coaching Summit, parte a The Workshop Tour (20-21 aprilie)

  • invitat special Gheorghe Hagi (ora 11:00)

* Au loc meciuri în Superliga de fotbal – play-out – etapa a 5-a:

  • AFC Botoşani – FC Metaloglobus Bucureşti (Stadion Municipal – Botoşani, ora 17:30)
  • FC Farul Constanţa – FC FCSB (Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu, ora 20:30)

* Jud.Alba:Se desfăşoară primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj – CSO Voluntari 2005 – ora 18:00, Sala Polivalentă Alba-Blaj

*Brașov: CSM Corona Braşov o înfruntă pe CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti în meci pentru locurile 5-8 în Divizia A1 la volei masculin – ora 19:00, Sala Polivalentă ”Dumitru Popescu-Colibaşi” – Braşov

* Albania: Sportivi români la Campionatele Europene de lupte de la Tirana (20-26 aprilie)

* Georgia: Sportivi români la Campionatele Europene de haltere de la Batumi (19-26 aprilie)

* Foz do Iguacu/Brazilia: România va fi reprezentată de 9 sportivi, 6 la masculin şi 3 la feminin, la Cupa Mondială de box care se va desfăşura în perioada 20-26 aprilie în localitatea Foz do Iguacu din Brazilia

 

-Diverse

* Restaurantul Hard Rock Cafe, situat pe Șoseaua Kiseleff, nr. 32, în Parcul Herăstrău, organizează evenimentul săptămânal „Happy Monday” ce include promoții de tip 1+1 din partea casei la produse selecționate de mâncare și băutură, desfășurat între orele 18:00 și 20:00. Oferta specială este disponibilă în incinta Hard Rock Cafe București, facilitând accesul clienților

 

– S-a întâmplat într-o zi de 20 aprilie

* Cu 227 de ani în urmă (1799), la Weimar, avea loc premiera poemului dramatic „Moartea lui Wallenstein”, de Friedrich Schiller

* Se împlinesc 185 de ani (1841) de când primul roman poliţist din lume „Crimele din Rue Morgue”, scris de Edgar Allan Poe (1809 – 1849), a văzut lumina tiparului. Din momentul publicării sale, romanul a schimbat, în opinia biografului Jeffrey Meyers, „istoria literaturii mondiale”. Primul detectiv fictiv este C. Auguste Dupin, personajul central al romanului. Detectiv de ocazie, acesta este prototipul de la care a pornit creionarea celebrelor personajelor Sherlock Holmes (al lui Arthur Conan Doyle) şi Hercule Poirot (rodul imaginaţiei Agathei Christie)

* Acum 113 ani (1913) Parlamentul României a votat prima lege privind înfiinţarea şi organizarea aeronauticii militare ca armă de sine stătătoare (sancţionată de regele Carol I la 30 aprilie) (20.IV/3.V)

* Cu 93 de ani în urmă (1933) la Radiodifuziunea Română, avea loc prima retransmisie internaţională: spectacolul susţinut la Sofia (Bulgaria) de corul „Cântarea României”, sub bagheta dirijorului Mihai Botez

* Acum 67 de ani (1959) a fost adoptată, la Strasbourg, Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală (ratificată de România prin Legea 236/1998)

* Sunt marcați 35 de ani (1991) de când Banca Națională a României a lansat prima emisiune post-revoluționară de bancnote. Era vorba de bancnota de 500 de lei, dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi. Ulterior, în acelaşi an, au apărut bancnotele de 1.000 de lei (cu Mihai Eminescu pe ea) şi 5.000 de lei (cu Avram Iancu)

* Cu 34 de ani în urmă (1992) avea loc inaugurarea Expoziţiei Universale „Expo ’92 Sevilla”, desfăşurată sub deviza „Era descoperirilor”, la care au participat cu pavilioane naţionale peste 100 de state, printre care şi România. Expoziţia s-a încheiat la 12.X.1992, când s-au aniversat 500 de ani de la descoperirea Americii de către Cristofor Columb

* Acum 16 ani (2010) avea loc catastrofa petrolieră din Golful Mexic, considerată cea mai mare din întreaga istorie a Statelor Unite, cauzatoare a unui enorm dezastru ecologic: pe platforma de foraj Deepwater Horizon a companiei British Petroleum s-au produs explozii dezastruoase (după ce o parte din țițeiul erupt datorită forajului fundului maritim nu a mai putut fi captat), ce au dus la distrugerea, arderea și apoi scufundarea platformei petroliere, moartea a 11 lucrători, rănirea gravă a altor 17, erupția masivă a țițeiului prin gaura forată în apele Golfului Mexic din vecinătatea coastei nord-americane; „mareea neagră” ce a acoperit Golful și-a extins brațele distrugătoare spre restul apelor lumii, afectând pe termen lung animalele, viața omului, chiar și industria

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ier. Teotim, episcopul Tomisului (Calendarul Creştin-Ortodox 2026; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2026)

 

– 1853: S-a născut Elie Radu, constructor şi hidrolog; colaborator apropiat al lui Anghel Saligny, a fost unul dintre întemeietorii ingineriei de construcţii din România; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1931)

 

– 1891: S-a născut inginerul constructor și profesorul universitar Aurel Beleş; creator de școală românească în domeniul construcțiilor; proiecte şi lucrări în domeniul construcţiilor şi al seismologiei inginereşti; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1976) – 135 de ani

 

– 1892: S-a născut compozitorul Diamandi Gheciu (m. 1982)

 

– 1893, 20.IV/2.V: A murit George Bariţ(iu), om politic, publicist şi istoric; întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”); unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru fondator al societăţii ASTRA; membru fondator al Societăţii Academice Române, preşedinte al acestui for (martie-aprilie 1893) (n. 1812). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) dă ca dată a morţii stilul nou – 2 mai 1893

 

– 1900: S-a născut Constantin S. Nicolăescu-Plopşor, arheolog, istoric, etnograf, antropolog şi geograf; are meritul de a fi studiat printre primii Paleoliticul din ţara noastră; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1968)

 

– 1903: S-a născut traducătorul Andrei Ion Deleanu; cunoscut, în special, ca autor al traducerii adnotate în limba română a sonetelor shakespeariene, a tradus şi din Cronin, Priestley, Faulkner, Thomas Mann (m. 1980)

 

– 1908: S-a născut Nicolae Lascu (numele la naştere: Laslo), istoric al literaturii antice şi traducător; în studiile sale a încercat să stabilească vechimea, amploarea şi intensitatea influenţelor clasiciste în operele scriitorilor români; a urmărit, de asemenea, viaţa şi destinul literar al lui Ovidiu, poetul latin exilat la Tomis (m. 1988)

 

– 1922: S-a născut compozitorul şi dirijorul Vasile Timiş (m. 2014)

 

– 1927: S-a născut istoricul Camil Bujor Mureşanu; în cercetările sale a abordat o problematică diversă, de la istoria medievală a României la istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 2000 (m. 2015)

 

– 1934: A murit Constanţa Hodoş, prozatoare, autoare dramatică şi publicistă, afirmată în cadrul grupării de la „Sămănătorul”; soţia scriitorului Ion Gorun (n. 1860)

 

– 1943: S-a născut Dan Horia Mazilu, istoric literar (considerat unul dintre specialiştii cei mai profunzi ai formelor şi dinamicii literaturii române vechi), scriitor, traducător; membru corespondent al Academiei Române din 2001 (fost director general al Bibliotecii Academiei) (m. 2008)

 

– 1952: A murit filosoful Grigore Tăuşan; lucrări de istoria filosofiei şi de etică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1874)

 

– 1968: A murit Adrian Maniu, poet, dramaturg şi publicist; între anii 1930 şi 1933 a fost director de programe la Radio Bucureşti; a fost şi unul dintre primii (şi cei mai activi) conferenţiari ai „Universităţii Radio”, care a debutat în 1930; membru corespondent al Academiei Române din 1933 (n. 1891)

 

– 1970: A murit, la Paris, Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel), poet, traducător și eseist evreu originar din România; pseudonimul „Celan” provine din anagramarea numelui său de familie, Antschel (n. 1920, la Cernăuți)

 

– 1975: A murit generalul Dumitru Eremia, compozitor și dirijor; conducător de ansambluri corale și fanfare ale armatei (n. 1910). NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 20.VI.1976

 

– 1989: A murit locotenent-colonelul aviator Doru Davidovici, poet şi prozator de origine evreiască; în anii ’80 ai secolului XX, a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori de ficţiune din România (n. 1945)

 

– 1997: A murit folcloristul, etnomuzicologul, dirijorul şi profesorul Tiberiu Alexandru; creatorul organologiei muzicale populare moderne româneşti (n. 1914)

 

– 2002: A murit solistul de muzică populară Drăgan Muntean (n. 1955)

 

– 2008: A murit (la Paris) Monica Lovinescu, critic literar, eseist şi traducător; fiica criticului literar Eugen Lovinescu; în 1947 a plecat cu o bursă a Guvernului francez la Paris, unde a cerut azil politic în primele zile ale anului următor; începând din 1962 a colaborat la postul de radio „Europa Liberă”, unde a realizat emisiunile „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală”, pentru care a scris cronici literare despre literatura română, devenind, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţi critice aparte, cea radiofonică (n. 1923)

 

– 2009: A murit Aladár Lászlóffy, scriitor de naţionalitate maghiară; membru corespondent al Academiei Române din 2003 (n. 1937)

 

– 2017: A murit profesor univ. dr. Mihai Ielenicz, geograf și geomorfolog, creator de Școală geografică la Facultatea de Geografie a Universității din București (n. 1941)

 

– 2020: A murit muzicologul și criticul muzical Daniela Caraman Fotea; a fost redactor în Radioteleviziunea Română, semnând, între anii 1965 și 1980, peste 3000 de emisiuni despre muzică clasică, dar și despre muzică de operă, operetă, ușoară, pop, folk, rock și jazz; a fost, de asemenea, redactor șef și director artistic al Casei de discuri „Electrecord” și membru fondator al Colegiului Criticilor Muzicali „Mihail Jora” (n. 1943)

 

– 2025: A murit Nawaf Salameh, om de afaceri, medic și filantrop român, de origine siriană, fondator şi preşedinte al Nawaf Salameh Family Office, un grup cu investiţii în sectoare multiple de activitate, precum în ospitalitate, agricultură, imobiliare, retail, logistică și energie regenerabilă, operaţiuni pe mai multe continente şi distribuţie în peste 100 de ţări; printre primele business-uri pe care le-a înfiinţat şi condus se numără Alexandrion Group, liderul pieţei de băuturi spirtoase şi vinuri din România (n. 1965) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Vatican: Papa Francisc prezidează liturghia de „Lunea Îngerului” (Pasquetta) în Piața Sfântul Petru din Vatican, situată pe Via della Conciliazione, nr. 54, ceremonia fiind programată să înceapă la ora 12:00 cu rugăciunea „Regina Coeli”. În timp ce creștinii ortodocși din România au sărbătorit Lunea Albă pe data de 13 aprilie 2026, calendarul catolic marchează a doua zi de Paște luni, 6 aprilie 2026, zi dedicată tradițional pelerinajelor și ieșirilor în aer liber. Această sărbătoare prelungește bucuria Învierii în întreaga lume catolică, fiind marcată în Italia prin picnicuri comunitare, iar în Germania și Franța prin evenimente locale precum „Vânătoarea de ouă” (Eiersuche), organizate în parcurile orașelor principale începând cu ora 10:00

 

-Atena (Grecia): Decizia Parlamentului de a ridica imunitatea parlamentară a 11 deputați acuzați de fraudă în subvențiile agricole ale UE

 

– Gdansk (Polonia): Întâlnire între președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul polonez Donald Tusk

– Banja Luka (Bosnia și Herțegovina): Vizita unei delegații a Ministerului de Externe al Rusiei în entitatea sârbă Bosnia

 

-Orientul Mijlociu: Conflictul militar legat de Iran şi situaţia traficului maritim în strâmtoarea Ormuz

  • Reluarea negocierilor între Iran şi SUA la Islamabad
  • Armistiţiu între Israel şi Liban

 

– Berlin: Discurs al președintelui Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Federației Băncilor Private Germane

 

– Londra (Regatul Unit): Organizația Amnesty International organizează o conferință de presă globală luni, 20 aprilie 2026, pentru a prezenta raportul anual „The State of the World’s Human Rights 2025/26”, evenimentul fiind găzduit la sediul central din Peter Benenson House, situat pe strada Easton, nr. 1 (WC1X 0DW). Conferința, programată să înceapă la ora 10:00, oferă o analiză detaliată a situației drepturilor omului în 150 de țări, evidențiind provocările majore legate de autoritarism și conflictele globale din ultimul an. Raportul oficial va fi lansat public la nivel mondial pe data de 28 aprilie 2026, servind drept un instrument esențial pentru tragerea la răspundere a guvernelor și mobilizarea acțiunilor de solidaritate internațională

 

– Manila (Filipine): Lansarea exercițiilor militare anuale „Balikatan” dintre Statele Unite și Filipine

 

– Hong Kong (China): Locuitorilor li se permite să-și recâștige apartamentele pentru prima dată de la incendiul mortal al clădirii din Hong Kong

 

– Bruxelles: Antonio Ferrara și nouă presupuși complici sunt judecați pentru un complot de jaf în Germania, dejucat în februarie 2025 (20 – 29 apr.)

 

– Paris: Elon Musk este citat de autoritățile franceze în cadrul unei anchete privind presupusele abuzuri ale rețelei sociale X

 

– Diamniadio, Senegal: A X-a ediție a Forumului Internațional Dakar pentru Pace și Securitate (20 – 21 apr.)

 

– Germania: Târgul Industrial de la Hanovra (20 – 24 apr.)

 

– New York: Tesla – rezultatele trimestrului I

 

– Geneva (Elveția): Cea de-a 29-a sesiune a Comisiei Națiunilor Unite pentru Știință și Tehnologie pentru Dezvoltare (CSTD) se desfășoară în perioada 20–24 aprilie 2026 la Palatul Națiunilor, situat pe Avenue de la Paix, nr. 8-14, sesiunile începând zilnic la ora 10:00. Evenimentul reunește delegați guvernamentali și experți internaționali pentru a dezbate tema prioritară „Știința, tehnologia și inovarea în era inteligenței artificiale”, programul incluzând și o analiză a progreselor înregistrate la 20 de ani de la Summitul Mondial privind Societatea Informațională. Lucrările se desfășoară în Sala de Adunări (Assembly Hall), oferind un cadru formal pentru colaborarea strategică în domeniul guvernanței datelor și al tehnologiilor emergente ce pot accelera Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă

 

– Geneva (Elveția): Organizația Mondială a Sănătății, cu sediul pe Avenue Appia, nr. 20, lansează campania globală „Săptămâna Mondială a Imunizării” sub deviza „Pentru fiecare generație, vaccinurile funcționează”. Manifestările internaționale debutează luni, 20 aprilie, cu un seminar online organizat de Biroul Regional al OMS pentru Europa, programat să înceapă la ora 14:30. Evenimentul urmărește mobilizarea eforturilor globale pentru creșterea ratelor de vaccinare și oferă o platformă digitală unde experții analizează progresul în eradicarea bolilor transmisibile

 

– Geneva (Elveția): Organizația Mondială a Sănătății monitorizează evenimentele astronomice globale, însă datele recente infirmă producerea unei eclipse hibride pe 20 aprilie 2026, acest fenomen rară având loc anterior în 2023. În schimb, anul 2026 este marcat de o eclipsă inelară produsă pe 17 februarie și de cea mai așteptată eclipsă totală de Soare din Europa, programată pentru 12 august 2026. Aceasta din urmă va atinge punctul maxim la ora 20:30 (ora României), fiind vizibilă parțial din vestul țării

 

– Kars (Turcia): Vizita de studiu „Rural Youth Work”, desfășurată sub egida programului Erasmus+, are loc în perioada 20–25 aprilie și este dedicată profesioniștilor din domeniul tineretului interesați de dezvoltarea comunităților rurale. Sesiunile de lucru și vizitele pe teren sunt programate să înceapă zilnic la ora 09:00, oferind participanților un cadru formal pentru schimbul de bune practici și stabilirea de noi parteneriate internaționale. Detaliile logistice și coordonarea proiectului sunt asigurate de Agenția Națională din Turcia, instituție cu sediul pe Mevlana Bulvari, nr. 181, Ankara, care facilitează implementarea acestor inițiative de învățare non-formală în regiunea Kars

 

– Dallas (Texas): Evenimentul „Earthx2026 Congress of Conferences” se desfășoară în perioada 20–22 aprilie 2026 la hotelul Hilton Anatole, situat pe 2201 North Stemmons Freeway, sesiunile zilnice începând la ora 08:00. Congresul reunește lideri globali din afaceri, guvern și organizații de mediu pentru a discuta soluții inovatoare în domenii precum energia regenerabilă, conservarea oceanelor și finanțele sustenabile. Agenda include summituri specializate și sesiuni de networking ce facilitează parteneriate între sectorul public și cel privat, vizând accelerarea tranziției către o economie verde la nivel mondial. Înregistrarea participanților și programul detaliat al celor peste 10 summituri tematice sunt disponibile pe platforma oficială a organizației EarthX

 

– Global: Evenimentul neoficial „Cultura 420” este celebrat luni, 20 aprilie, ca o zi internațională a contraculturii dedicate canabisului, fiind marcat prin diverse adunări publice și manifestări tematice ce ating punctul culminant la ora 16:20. Sărbătoarea reunește comunități din întreaga lume care pledează pentru reformarea politicilor publice și dezbaterea beneficiilor plantei, cele mai ample evenimente desfășurându-se în locații emblematice precum Parcul Golden Gate din San Francisco (Stow Lake Dr, CA 94118, SUA) sau Hyde Park din Londra. Participanții utilizează acest moment pentru a promova consumul responsabil și pentru a atrage atenția asupra proceselor de legalizare aflate în derulare în diverse jurisdicții internaționale

 

– Global: Campania „International Dark Sky Week” continuă luni, 20 aprilie 2026, încurajând comunitățile din întreaga lume să reducă poluarea luminoasă pentru a proteja vizibilitatea cerului nocturn. Manifestările sunt coordonate de International Dark-Sky Association, cu sediul pe 5049 E Broadway Blvd, nr. 105, Tucson, SUA, și includ sesiuni de observare a stelelor care încep simbolic după ora 20:00, odată cu instalarea întunericului. Participanții sunt invitați să stingă luminile exterioare inutile și să participe la activități de educație astronomică, scopul fiind reconectarea societății cu mediul natural și conservarea ecosistemelor nocturne afectate de iluminatul artificial excesiv

 

– Cambridge (Massachusetts), SUA: Aniversarea a 75 de ani de la prima operare a computerului „Whirlwind I” (1951) este marcată luni, 20 aprilie 2026, la Massachusetts Institute of Technology (MIT), situat pe Massachusetts Avenue, nr. 77. Evenimentele comemorative includ prezentări tehnice ce încep la ora 10:00, evidențiind rolul acestui sistem ca fiind primul computer digital capabil să funcționeze în timp real și să permită interacțiunea directă prin tastatură și ecran. Proiectul, dezvoltat inițial în Laboratorul Servomecanismelor de la MIT, a pus bazele arhitecturii moderne a calculatoarelor și a sistemelor de control al traficului aerian, fiind un pilon fundamental în istoria informaticii mondiale

 

– Arlington (Virginia), SUA: Se împlinesc 165 de ani de când generalul Robert E. Lee a ales să demisioneze din armata Statelor Unite, actul fiind semnat în locuința sa de la Arlington House, situată astăzi în incinta Cimitirului Național Arlington (George Washington Memorial Parkway). Decizia a fost luată în primele ore ale zilei de 20 aprilie 1861, după ce Lee a refuzat oferta de a prelua comanda forțelor Uniunii, alegând în schimb să își servească statul natal în Războiul Civil American. Arlington House, monument național ce oferă o perspectivă asupra istoriei complexe a familiei Lee și a comunității de sclavi de pe plantație, este deschisă publicului pentru vizitare începând cu ora 09:00, oferind detalii despre scrisoarea trimisă secretarului de război Simon Cameron și impactul acesteia asupra destinului națiunii

 

– Oaxaca (Mexic): Festivalul „Ridichea de Aur” se desfășoară în Piața Centrală (Zócalo), situată pe strada Portal de Palacio, nr. 1, unde producătorii locali celebrează recolta timpurie prin expoziții de sculptură în legume ce încep la ora 16:00. Manifestarea reunește artizani care transformă rădăcinoasele în opere de artă efemere, păstrând tradiția folclorică a regiunii prin demonstrații de măiestrie în spațiul public

 

– Bulawayo (Zimbabwe): Ediția a 66-a a „Zimbabwe International Trade Fair” (ZITF 2026) se desfășoară în perioada 20–25 aprilie la centrul expozițional Zimbabwe International Conference and Exhibition Smart City (ZICES), situat pe Hillside Road, Famona, cu program zilnic de vizitare între orele 8:30 și 16:00. Manifestarea, desfășurată sub tema „Connected Economies, Competitive Industries”, debutează cu trei zile dedicate exclusiv parteneriatelor de afaceri (20–22 aprilie), urmate de deschiderea oficială reprogramată pentru joi, 23 aprilie, la ora 10:00. Evenimentul reprezintă o platformă multisectorială majoră pentru agricultura sustenabilă, minerit și tehnologie, facilitând networking-ul internațional și promovarea investițiilor în regiunea Africii Subsahariene

 

– Meknes, Maroc: Salonul Agricol Internațional (20 – 28 apr.)

 

– Madrid: Gala Premiilor Laureus World Sports se va celebra pentru al treilea an consecutiv la Palatul Cibeles din Madrid, unde sportivi de talie mondială şi legende sportive se vor reuni din nou pe 20 aprilie

 

– SUA: Ediția 2026 a Maratonului de la Boston

 

Aniversări – Comemorări

 

– Începe în această seară sărbătoarea mozaică Yom HaZikaron – Israel’s Memorial Day (21.IV.)

 

– „Ziua Internaţională a Presei Libere”; aceasta este marcată, începând din anul 1991 (- 35 de ani), la iniţiativa Organizaţiei „Reporteri fără frontiere”. NOTĂ: Pe 3 mai este „Ziua Mondială a libertăţii presei”, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991, a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”

 

– „Ziua Internațională a Limbii Chineze” se marchează pentru a sublinia contribuţia limbii și literaturii chineze în cultura lumii, pentru promovarea multilingvismului, a diversității culturale şi utilizării egale a celor şase limbi oficiale ale ONU. Celebrarea zilei a fost stabilită de UNESCO în 2011, în perioada Guyu/Guyu („Ploile cerealelor”), a şasea dintre cele 24 de perioade solare create din timpuri străvechi pentru ghidarea activităţilor agricole, care corespunde datei de 20 aprilie în calendarul gregorian. Această zi aduce şi un omagiu personajului mitologic chinez Cangjie (Tsang-chieh), care a inventat caracterele chinezeşti în urmă cu circa 5000 de ani; se spune că ar fi fost istoricul oficial al Împăratului Galben. NOTĂ: Celelalte cinci limbi oficiale ale ONU sunt marcate astfel: Ziua limbii franceze pe 20 martie, Ziua limbii engleze și Ziua limbii spaniole pe 23 aprilie, Ziua limbii ruse pe 6 iunie și Ziua limbii arabe pe 18 decembrie. Mai este marcată pe 21 februarie și „Ziua internaţională a limbilor materne”, sub egida UNESCO, începând din anul 2000

 

– „Ziua Patrioţilor” (Patriot’s Day), se marchează din 1897 (doar în unele state ale Americii – Maine şi Massachusetts), în a treia zi de luni din aprilie, când se comemorează începutul Războiului de Independenţă (mai exact, bătăliile din 1775 de la Lexington şi Concord, două oraşe apropiate de Boston). În această zi instituţiile publice, cu excepţia serviciilor federale, îşi închid porţile, la fel şi unele magazine; au loc, de asemenea, diverse festivităţi, cum este şi celebrul maraton de la Boston. După cum relatează revista L’Express, este însă şi o zi în care se manifestă opoziţia faţă de guvernul federal; în ultimii 25 de ani, în această zi au avut loc mai multe atacuri sângeroase

 

– 1808: S-a născut Louis-Napoléon Bonaparte (nepot de frate al împăratului Napoleon I), primul preşedinte al celei de-a 2-a Republici Franceze (1848-1852); în decembrie 1852, în urma unei lovituri de stat, s-a proclamat împărat al Franţei, sub numele Napoleon al III-lea; în prima parte a domniei a promovat o politică autoritară; după 1860 a acordat unele libertăţi democratice; detronat în 1870 (m. 1873, în exil, în Anglia)

 

– 1809: S-a născut fizicianul scoţian James David Forbes; cercetări în domeniile seismologiei şi glaciologiei (m. 1868)

 

– 1840: S-a născut Odilon Redon, pictor şi gravor francez, unul dintre reprezentanţii simbolismului (m. 1916)

 

– 1851: S-a născut Eduardo Acevedo Díaz, prozator, politician și jurnalist uruguayan (m. 1921) – 175 de ani

 

– 1859: A murit geologul elveţian Ignatz Venetz; este primul care a susţinut că gheţarii acoperă suprafeţe importante ale Pământului (n. 1788)

 

– 1869: A murit compozitorul german Karl Löwe (n. 1796)

 

– 1879: S-a născut istoricul britanic Harold William Temperley, unul dintre cei mai de seamă istorici ai vremii; a fost atras şi de istoria Ţărilor Române, despre care a publicat numeroase studii şi documente; membru corespondent străin al Academiei Române din 1933 (m. 1939)

 

– 1881: S-a născut compozitorul rus Nikolai Miaskovski (m. 1950) – 145 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 8 aprilie 1881

 

– 1889: S-a născut Adolf Hitler (numele real: Schicklgruber), om politic german; şeful Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (din 1920); cancelar (din ianuarie 1933) şi conducător (Führer) al statului german (din august 1934); creatorul doctrinei naţional-socialiste (în lucrarea „Mein Kampf”), întemeiate pe pangermanism şi rasism; a instaurat dictatura în Germania, promovând o politică externă agresivă, revanşardă, care a dus la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial (m. 1945)

 

– 1893: S-a născut Harold Lloyd, actor, producător, regizor şi scenarist american; una dintre cele mai populare vedete ale filmului mut, alături de Charles Chaplin şi Buster Keaton (m. 1971)

 

– 1893: S-a născut Joan Miró, pictor, grafician, sculptor şi ceramist spaniol (m. 1983)

 

– 1908: S-a născut Lionel Hampton, interpret american de jazz, percuţionist, vibrafonist şi compozitor; figură marcantă a epocii big band–urilor de jazz (m. 2002)

 

– 1919: A murit geologul american George Ferdinand Becker; contribuţii importante la studierea structurii Pământului (n. 1847)

 

– 1924: S-a născut Leslie Phillips, actor, regizor, producător și autor britanic, cunoscut pentru rolurile interpretate în seria de filme de comedie „Carry On” şi în trei pelicule din franciza „Harry Potter” (m. 2022)

 

– 1927: S-a născut Karl Alex Müller, fizician elveţian, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1987, împreună cu J. Georg Bednorz, pentru reușitele lor în descoperirea proprietăților de supraconductibilitate în materialele ceramice (m. 2023)

 

– 1928: S-a născut Gerald S. Hawkins, astronom american de origine britanică; contribuţii importante în domeniul arheoastronomiei (m. 2003)

 

– 1938: S-a născut atleta australiană Betty Cuthbert; a rămas în istoria Jocurilor Olimpice ca „fata de aur” a Australiei; la Olimpiada de la Melbourne din 1956 a reuşit să câştige trei medalii de aur la probele de 100 de metri, 200 de metri şi ştafeta de 4 X 100 de metri (m. 2017)

 

– 1941: S-a născut actorul american de film Ryan O’Neal; nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul din filmul „Love Story” (m. 2023) – 85 de ani

 

– 1942: S-a născut Arto Paasilinna, scriitor și jurnalist finlandez; autorul celebrului roman „Anul iepurelui” (m. 2018)

 

– 1943: S-a născut dirijorul englez Sir John Eliot Gardiner

 

– 1943: S-a născut scriitorul britanic Ian Watson, mare maestru al Societăţii Europene de Science Fiction (ESFS), a scris, printre altele, aproximativ 30 de romane, 15 cărţi de povestiri şi un volum de poezie (m. 2026)

 

– 1949: S-a născut actriţa americană de film Jessica Lange

 

– 1949: S-a născut (în Anglia) actriţa americană de film Veronica A. Cartwright

 

– 1951: S-a născut Luther Vandross, cântăreţ, producător şi compozitor american (m. 2005) – 75 de ani

 

– 1960: S-a născut politicianul cubanez Miguel Díaz-Canel Bermúdez, preşedinte al Cubei (din 2019)

 

– 1982: A murit Archibald MacLeish, poet şi prozator american (n. 1892)

 

– 1992: A murit comicul englez Benny Hill (nume real: Alfred Hawthorn Hill) (n. 1924)

 

– 1995: A murit Milovan Đilas, scriitor şi om politic muntenegrean; alături de Iosip Broz Tito, a condus rezistenţa antigermană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial; importante funcţii de partid şi de stat în Iugoslavia; devenind unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai lui Tito, este acuzat, în 1954, de revizionism şi „deviaţionism burghez” şi demisionează din partid; arestat şi deţinut (1956-1961; 1962-1966); reabilitat în 1989 (n. 1911)

 

– 1997: A murit Otto Wilhelm Von Vacano, arheolog german, specialist în arta etruscă (n. 1910)

 

– 2001: A murit, în timpul unui concert susţinut la Deutsche Oper de Berlin, în urma unui atac de cord, dirijorul italian Giuseppe Sinopoli (n. 1946) – 25 de ani

 

– 2002: A murit cântăreţul american Alan Dale (n. 1925)

 

– 2011: A murit Hubert Schlafly Jr., inginer american creditat cu inventarea teleprompterului, echipament de care se folosesc prezentatorii de ştiri, actorii şi chiar politicienii (n. 1919) – 15 ani

 

– 2012: A murit chitaristul britanic Bert Weedon, cunoscut mai ales pentru popularul manual „Play In A Day”, un ghid care a inspirat chitarişti celebri ca Eric Clapton, Brian May şi John Lennon (n. 1920)

 

– 2016: A murit regizorul britanic Guy Hamilton (n. 1922) – 10 ani

 

– 2018: A murit Tim Bergling, cunoscut sub numele de scenă Avicii, DJ, remixer și producător muzical suedez; în 2012 Avicii s-a clasat pe locul 3 în topul anual „Top 100 DJs” publicat de revista DJ Magazine, iar în 2013 a repetat performanța (n. 1989)

 

– 2021: A murit Idriss Déby, ofițer militar, fost președinte al Ciadului din 1990 până la moartea sa, în 2021; a fost ucis la o zi după ce s-a anunțat că a câștigat alegerile prezidențiale pentru al șaselea mandat (n. 1952) – 5 ani

 

– 2023: A murit criticul grec de film Michel Demopoulos, fost director al Festivalului Internaţional de Film de la Salonic (TIFF), artizan al „internaţionalizării” acestei instituţii cinematografice greceşti (n. 1949, în Franța)

 

– 2025: A murit portarul internaţional argentinian Hugo Orlando Gatti, supranumit ‘El Loco’ (Nebunul) şi celebru pentru excentricităţile sale; deţinea recordul numărului de meciuri în prima divizie argentiniană cu 765 de partide disputate între 1962 şi 1988 și 52 de apariții internaționale; după 1988 s-a stabilit în Spania, unde a devenit un popular expert și comentator de fotbal (n. 1944) – 1 an