„Marionetele lui Orbán” chemate să demisioneze trebuie să plece până pe 31 mai (Péter Magyar)

RADOR RADIO ROMÂNIA (20 aprilie) – Președintele Partidului Tisza, Péter Magyar, care a câștigat alegerile, a dat termenul limită de 31 mai demnitarilor publici și șefilor organizațiilor de stat pe care i-a invitat să demisioneze, inclusiv președintelui Ungariei și președintelui Curții Constituționale. În caz contrar, a promis că vor lua măsuri pentru a-i demite din funcție.
Viitorul prim-ministru a anunțat la o conferință de presă care a avut loc luni, după prima întâlnire a facțiunii Partidului Tisza, că se așteaptă la „plecarea marionetelor Orbán”, care își pot depune demisiile până pe 31 mai. „După aceea, vom acționa cu împuternicirea primită şi prin mijloacele legale pentru a-i demite din funcție”, a spus Magyar.
El le-a cerut liderilor, care au fost chemați să demisioneze, să nu aștepte data de 31 mai, ci să plece din funcţii pentru a „proteja firimiturile rămase ale statului de drept și democrației ungare” și „în interesul protejării propriei reputații, eventual încă mai rămase”. În noaptea alegerilor, Péter Magyar le-a cerut președintelui Ungariei, Tamás Sulyok, precum și președintelui Curţii Supreme de Justiţie, preşedintelui Curții Constituționale, procurorului general, președintelui Oficiului de Stat pentru Audit, președintelui Autorității pentru Concurență, președintelui Autorității pentru Mass-media și președintelui Oficiului Judiciar Național să demisioneze.(MTI – 20 aprilie)/rganciu/asalar