Alegerile din Bulgaria, securitatea europeană și conflictul din Orientul Mijlociu se remarcă printre temele comentate cu predilecție de presa internațională.
Partidul Bulgaria Progresistă al fostului președinte Rumen Radev a obținut o victorie „covârșitoare” (44,59%) la alegerile generale din Bulgaria, și numai cinci partide au reușit să treacă pragul de 4% necesar pentru a accede în parlament, rezumă rezultatul electoral Sofia News Agency după încheierea numărării voturilor. După populiștii de stânga ai filorusului Radev urmează la mare distanță unul dintre partidele sistemului, GERB-ul fostului premier Boiko Borissov (13,38%), liberalii reformiști PP-DB (12,61%), DPS-ul minorității turce (7,12%), respectiv partidul naționalist Renaștere (4,25%). Pentru prima dată după căderea comunismului, partidul socialist considerat moștenitorul acelui regim n-a mai reușit să ajungă în legislativ. „Fostul președinte și-a câștigat pariul. Platforma lui filorusă, dar anticorupție, a rezonat puternic cu alegătorii din cea mai săracă țară UE”, apreciază agenția AFP, care subliniază că „prezența la vot de peste 50%, cea mai mare de după 2021, demonstrează că Radev reprezintă pentru o parte din bulgari o șansă la unitate”. Și o șansă la stabilitate politică, după opt rânduri de alegeri în numai cinci ani. BBC îi mai nuanțează totuși rusofilia lui Radev: „a dus o campanie anticorupție, a criticat invazia Rusiei în Ucraina, dar se opune sancțiunilor UE contra Rusiei și exporturilor militare bulgare în Ucraina”. „Victoria zdrobitoare în alegeri a partidului lui Radev demonstrează sprijinul larg în țară pentru consolidarea intereselor naționale, restabilirea dialogului cu Rusia și o abordare mai pragmatică și echilibrată a luării deciziilor de către UE, a declarat fostul președinte al Republicii Moldova și lider al celui mai mare partid de opoziție Partidul Socialiştilor, Igor Dodon”, transmite agenția rusă TASS. La Libre Belgique oferă contextul mai larg: „protestele anticorupție de amploare din 2021 au dus la căderea lui Borissov, la putere de aproape 10 ani, iar de atunci s-au succedat coaliții fragile. Radev i-a susținut deschis pe protestatari, iar duminică a declarat că Bulgaria are «o ocazie istorică de a o rupe odată pentru totdeauna cu modelul oligarhic»”. Cotidianul spaniol El Pais comentează că scorul lui Radev „se traduce printr-o majoritate confortabilă de 135 de locuri din cele 240 ale parlamentului bulgar”, care „îi vor permite să devină noul prim-ministru”. „Pentru mulți tineri din Generația Z alegerile ar trebui să determine o reevaluare a peisajului politic după o serie de scrutine care au generat deziluzie. Totuşi, așteptările ei ar putea fi spulberate de ambițiile lui Radev, cunoscut pentru opoziția față de adoptarea monedei euro și refuzul de a-i oferi ajutor militar Ucrainei.”
Un alt ziar spaniol, La Razon, nu-l include însă și pe Radev când încearcă să răspundă la întrebarea: Cine sunt „ultimii aliați ai lui Putin în Europa” după plecarea lui Viktor Orbán? „Ies în evidență două personaje care, deși nu posedă influența politică a liderului ungar, au poziții care deranjează Bruxelles-ul: premierul slovac Robert Fico și premierul ceh Andrej Babiš.” Totuși, „ce se conturează nu e atât un bloc coeziv cât mai degrabă focare disparate de rezistență care nu mai orbitează în jurul unui singur lider precum Orbán. În acest sens, grupul Visegrad pare mai fragmentat ca niciodată”. Într-o analiză privind șansele reale ca SUA să abandoneze NATO, italianul Corriere Della Sera speculează: „Putin are deja astăzi motive întemeiate să creadă că Europa nu va fi apărată de SUA. În calculele Kremlinului NATO ar putea fi deja moartă sau cel puțin cu credibilitatea erodată. Deocamdată forțele armate ruse sunt împotmolite pe frontul ucrainean, dar dacă acea barieră – în prezent adevărata «apărare europeană», singura demnă de acest nume: soldații Kievului – s-ar prăbuși, calculele Moscovei s-ar putea schimba”. „Franța și Polonia vor construi un satelit de comunicații militare pentru armata poloneză, au anunțat luni Parisul și Varșovia, care-și strâng relațiile economice și militare”, consemnează agenția Reuters. Emmanuel Macron s-a deplasat luni la Gdansk pentru discuții mai ample la nivel înalt, abordând și „subiecte precum descurajarea nucleară și energia”. Referitor la extinderea „umbrelei nucleare” a Franței, și Cehia și-a anunțat public dorința de a participa. Postul național Radio Polskie detaliază despre componenta energetică, dezvăluind „posibila extindere spre est a unei rețele de conducte de combustibil a NATO, măsură menită a consolida deopotrivă mobilitatea militară și securitatea energetică la nivelul întregii alianțe”. Le Figaro precizează că întâlnirea „reprezintă prima traducere concretă a tratatului de prietenie și cooperare consolidată din 2025 care a ridicat Polonia la nivelul principalilor aliați ai Franței”. „În contextul conflictului din Ucraina și al tensiunilor sporite cu Trump pe tema războiului din Iran”, „o altă problemă-cheie e «preferința europeană» la achiziția de armament, o prioritate pentru Macron, cu riscul de a-și îndepărta partenerii, în special cei din Europa de Est, foarte atașați de relația cu SUA”.
În Regatul Unit continuă să aibă loc atacuri antisemite. Poliția britanică a arestat doi indivizi pentru o tentativă de atac incendiar de duminică la o sinagogă din Londra, soldată doar cu pagube minore, reține Reuters. „Liderii comunităților evreiești britanice au avertizat că seria de atacuri antisemite face parte dintr‑o campanie de violență și intimidare care ia amploare”, completează BBC. Numai săptămâna trecută, „două sinagogi și fostul sediu al unei organizații caritabile evreiești au fost vizate de tentative de incendiere”. Unul dintre acești lideri a lansat un apel și prin intermediul ziarului de stânga The Guardian, solicitându-le „anti-rasiștilor să le ofere și evreilor același gen de solidaritate pe care-l oferă altor minorități care fac obiectul prejudecăților și violenței”. O solidaritate care „nu poate fi însă excepțională. Dacă e să ne ridicăm la nivelul valorilor noastre, solidaritatea trebuie să le fie oferită consecvent evreilor nu doar în momentele tragice, ci în fiecare zi, prin modul în care rasismul antisemit e identificat, priceput și contestat”. Un publicist evreu publică în săptămânalul conservator The Spectator un editorial care-i impută statului starea de fapt, deși „există în mod clar în societatea noastră un loc în care antisemitismul poate să ia amploare și să înflorească”. „Cu greu am putea fi surprinși când unii se simt încurajați suficient pentru a acționa violent contra sinagogilor ori bisericilor. Slăbiciunea noastră națională le conferă putere.” Pe plan diplomatic, relatează Euronews, premierul socialist al Spaniei îi va propune marți Uniunii Europene să „rupă relațiile cu Israelul” pentru presupuse violări ale drepturilor omului. Publicația observă că premierul a făcut anunțul la un miting electoral, deci urmărea, între altele, „să-și consolideze profilul progresist în ochii electoratului andaluz”. Pe de altă parte „propunerea spaniolă vine cu vânt favorabil”, întrucât o Inițiativă Cetățenească la nivelul UE („Dreptate pentru Palestina”), a strâns deja peste 1 milion de semnături solicitându-i Comisiei ruperea acordul dintre UE și Israel. Context în care site-ul israelian Ynet News titrează: „Israelul trebuie să-și reevalueze dependența de Europa, întrucât relațiile se erodează și ostilitatea ia amploare pe întreg continentul”. Articolul e ilustrat cu fotografia premierului italian Giorgia Meloni, „unul dintre cei mai apropiați aliați din Europa care i-au mai rămas Israelului”. Decizia ei recentă de a suspenda un acord militar cu Israelul coroborată cu înfrângerea electorală a lui Viktor Orban „marchează un punct de cotitură în relația Israelului cu Europa”. „Europenii de astăzi nu sunt aliați de încredere. Mulți dintre ei par hotărâți ca, la 80 de ani după Holocaust, să scape de vinovăția pentru istoria proprie prin lansarea de acuzații împotriva Israelului, inclusiv a celei de genocid contra palestinienilor.”
Conform săptămânalului francez Courrier International, cuvântul de ordine cu privire la continuarea discuțiilor de pace Washington-Teheran e „incertitudine”. Iranul lansează comunicate belicoase, iar delegația americană își tot anunță și retractează de o zi plecarea spre Islamabad. Între timp, „nu numai că situația din Strâmtoarea Ormuz a rămas [luni] la fel de confuză pe cât era de explozivă duminică, dar perspectiva unor negocieri ulterioare părea de asemenea amenințată”. Săptămânalul britanic The Economist se întreabă chiar „Cu care Iran tratează America?”, dat fiind că fie și numai „rivalitățile din interiorul conducerii iraniene ar putea obstrucționa un armistițiu”. „Criza energetică globală provocată de războiul iranian ar putea dura până la iarnă, declară președintele grupului francez Leclerc”, informează Reuters, relatând și efecte concrete ale crizei: „guvernul olandez a anunțat luni reduceri temporare de taxe pentru a compensa scumpirea combustibililor” sau „Kuweit a declarat forță majoră pentru livrările de țiței și produse rafinate, fiindcă o blocadă a Strâmtorii Ormuz i-a oprit unele nave”. Un incident major e consemnat de Euronews: „Navă iraniană confiscată de SUA în strâmtoarea Ormuz: Teheranul amenință cu represalii și anulează armistițiul”. „Incidentul a avut impact imediat asupra piețelor energetice globale. Țițeiul Brent a început luni tranzacționarea la 95 de dolari per baril, față de 91-92 în perioada de armistițiu.” The Jerusalem Post e însă îngrijorat că Trump ar putea încheia un acord superficial cu Iranul, avertizând că „eliminarea amenințării nucleare iraniene” nu se poate realiza doar prin simpla confiscare a uraniului îmbogățit. De asemenea, ridicarea sancțiunilor fără garanții adecvate, ar duce la repornirea întregului ciclu: dezvoltarea de rețele de interpuși teroriști și reluarea lucrului la programele militare, inclusiv cel nuclear. Într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului britanic The Telegraph, Rafael Grossi, șeful agenției energiei nucleare a ONU, avertizează cu privire la o posibilă cursă a înarmării nucleare determinată de actuala stare de „conflict și instabilitate”. Ea poate provoca o „fisură în sistemul neproliferării și un efect de domino în care până la 20 de țări ar putea încerca să obțină bomba”. În afară de pericolul iranian, Grossi mai identifică următoarele riscuri: „dezvoltarea constantă” și „îngrijorătoare” a programului nuclear al Chinei; secretomania programului nuclear nord-coreean care „avansează destul de rapid”; respectiv pierderea urmei unor materiale nucleare în Siria în contextul prăbușirii regimului Assad. În fine, editorialul din New York Post vede un război discret China-SUA în conflictul din Iran, dat fiind că „Beijingul a înarmat, finanțat și sprijinit” Teheranul. „China e un actor principal în războiul cu Iranul. Fără banii, importurile de petrol, rețelele de ocolire a sancțiunilor și sateliții Beijingului, regimul iranian ar fi fost incapabil să lupte. Aceasta nu e doar o confruntare cu regimul iranian. E o demonstrație timpurie a modului în care intenționează China să-i conteste puterea Americii, indirect, prin înarmarea și finanțarea inamicilor ei.”/asuba
(Andrei Suba, RADOR)
